Salut. Poate vă rog cineva să imi scrie o povestire în ramă? Dau fundă si 30 de punctee. Este URGENTT
Seby2004Iași:
Nop. Dc? :))
Răspunsuri la întrebare
Răspuns de
4
* Povestirea în ramă este o specie a genului epic, în care se narează întâmplări neobișnuite prin evocare, la timpul trecut, de către mai mulți povestitori aflați într-un spațiu ocrotitor (popas, han, șezătoare etc.).*
În zilele ploioase și mohorâte, cea mai bună decizie este să te abați nițel din drum și să te-oprești pentru răgaz într-un loc primitor și plin de voie bună, în care să te încălzești. Un asemenea loc era chiar în drumul meu și proprietar era Moș Ion, care primea pe oricare înfrigurat și abătut cu mâncare și băutură.
Am intrat înăuntru, lăsând ploaia și frigul în urmă, și m-am așezat la o masă de lemn, alături de alți tovarăși. Toți erau la fel ca mine, plouați și înfometați. I-am salutat și am primit cât ai clipi vin și mâncare de la fiica Moșului, care servea pe toată lumea. Marina era gingașă, zâmbitoare și glumeață, asemenea mamei ei a cărei prenume îl purta, dar care din păcate era în lumea celor nemuritori. Știa să întrețină atmosfera, iar Moș Ion se uita la ea cu o privire de tată mândru. Se făcea că intrasem tocmai când unul din oaspeți isprăvi o istorisire din călătoriile lui, iar toți discutau despre asta. Marina, se apropie de mine și mă întrebă cu glas blajin:
-Ziua bună, omule! Ia zi-ne și nouă de pe unde vii, ce faci pe meleagurile noastre pe o vreme vitregă ca asta? Văd că nu știi, dar aici la noi, se obișnuiește ca fiecare nou-venit să povestească ceva din trecutul lui. Hai să auzim!
Oamenii și-au îndreptat privirile asupra mea, iar eu puțin încurcat nu știam cum să îi răspund frumoasei gazde, însă toți mi-au zâmbit și m-au îndemnat să le zic câte ceva despre mine și mi-am făcut curaj, zicând:
- Vin de departe, departe, unde nu știu dacă ați pășit vreodată, din Tărâmul Fierarilor, iar despre mine... nu-s multe de zis. Sunt un om ca oricare, care cutreier lumea-n lung și-n lat...
-Tărâmul Fierarilor?! zise uimit un țăran bătân. Am copilărit acolo, dar asprimea cu care eram crescuți acolo nu era pentru sufletul meu cald de artist și am părăsit locul încă de tânăr. Acum iată-mă aici, ca sculptor în lemn al satului. Însă, nici acum nu pot să-l uit pe asprul Bartolomeu... Ia, zi, auziși de el, tinere?
-Am auzit multe despre el, dar știu că a fost un om bun, muncitor, care a contribuit la dezvoltarea Tărâmului din care provin, spusei eu.
-Se vede că voi ăștia tineri luați de bun tot ce auziți. Ascultă aici, la bătrânul, ce-a fost cu Bartolomeu! spuse hotărât țăranul, începându-și povestea, pe care se pare că toți o așteptau. Când eram eu de doar 14 ani, în sat s-a anunțat recrutarea mai multor flăcăi vrednici care să muncească la moșia lui Bartolomeu, om înstărit, voinic și cu mult pământ. Pentru că trăiam într-o familie săracă și cu alte patru surori, părinții m-au trimis să muncesc acolo. Ajuns la moșie alături de alți tineri ca mine, Bartolomeu ne-a întâmpinat aspru:
-Flăcăi, aici nu-i muncă ușoară, ca la casele voastre! Ori plecați capul la muncă grea, ori plecați de tot, cu rușinea că sunteți lași! Nu-i timp de stat, de mâncat, așa că luați-vă coșurile și după mine! Marș!
Am rămas șocați de comportamentul nemilos al omului, dar i-am făcut voia. Ne folosea la cules în livezi de dimineață și până seară, cu două bucăți de pâine și apă, iar la cină serveam o tocană. Banii primiți erau puțini pentru nivelul de exploatare, iar eu împreună cu alți flăcăi ne-am răzvrătit. Văzând Bartolomeu că nu mai venim pe câmp, nu muncim nici în curtea sa și doar stăm, s-a înfuriat atât de tare, încât a trimis un servitor, urlând, să ne aducă în fața sa.
-Nerecunoscătorilor! Vă dau d-ale gurii, aveți acoperiș de-asupra capului și voi vă revoltați?! Iar tu, spuse arătând spre mine, ai capul numai la poezii! Așa bărbați am eu la moșie? Ia să vă dau eu o lecție...
Nu trecură nici câteva secunde că se năpusti asupra noastră și începu să ne bată cu multă cruzime. Atunci abia, abia, am scăpat din mâinile monstrului și am fugit cât m-au ținut picioarele.
M-am întors vânăt acasă, iar mama speriată, a început să mă îngrijească. Le-am povestit ce calvar am îndurat la moșia lui Bartolomeu, însă părinții s-au întristat, văzând că n-am îndurat în continuare. Monstrul nu s-a liniștit și a trimis vorbă în sat să fim prinși și pedepsiți. Am fugit de acolo, fără niciun regret. Le-am lăsat toți banii părinților și am plecat în lume, departe de locul acela vitreg și distrugător. După ani, am auzit că viața în Tărâm se înrăutățea din ce în ce mai mult sub conducerea moșierului, dar eu eram liniștit, că scăpasem de urgie. Am rămas doar cu amintirea...
Țăranul bătrân își încheie povestea și luă o gură din vinul de pe masă. Noi toți l-am lăudat pentru curajul de a se revolta și de a pleca dintr-un loc care nu rezona cu sufletul său. Am ciocnit o cană de vin cu bătrânul și am început să vorbim de altceva, lăsând în urmă amintirile dureroase și așteptând să spună altul o poveste.
*Iei din povestire doar ce îți place. Este doar un model. Succes!
În zilele ploioase și mohorâte, cea mai bună decizie este să te abați nițel din drum și să te-oprești pentru răgaz într-un loc primitor și plin de voie bună, în care să te încălzești. Un asemenea loc era chiar în drumul meu și proprietar era Moș Ion, care primea pe oricare înfrigurat și abătut cu mâncare și băutură.
Am intrat înăuntru, lăsând ploaia și frigul în urmă, și m-am așezat la o masă de lemn, alături de alți tovarăși. Toți erau la fel ca mine, plouați și înfometați. I-am salutat și am primit cât ai clipi vin și mâncare de la fiica Moșului, care servea pe toată lumea. Marina era gingașă, zâmbitoare și glumeață, asemenea mamei ei a cărei prenume îl purta, dar care din păcate era în lumea celor nemuritori. Știa să întrețină atmosfera, iar Moș Ion se uita la ea cu o privire de tată mândru. Se făcea că intrasem tocmai când unul din oaspeți isprăvi o istorisire din călătoriile lui, iar toți discutau despre asta. Marina, se apropie de mine și mă întrebă cu glas blajin:
-Ziua bună, omule! Ia zi-ne și nouă de pe unde vii, ce faci pe meleagurile noastre pe o vreme vitregă ca asta? Văd că nu știi, dar aici la noi, se obișnuiește ca fiecare nou-venit să povestească ceva din trecutul lui. Hai să auzim!
Oamenii și-au îndreptat privirile asupra mea, iar eu puțin încurcat nu știam cum să îi răspund frumoasei gazde, însă toți mi-au zâmbit și m-au îndemnat să le zic câte ceva despre mine și mi-am făcut curaj, zicând:
- Vin de departe, departe, unde nu știu dacă ați pășit vreodată, din Tărâmul Fierarilor, iar despre mine... nu-s multe de zis. Sunt un om ca oricare, care cutreier lumea-n lung și-n lat...
-Tărâmul Fierarilor?! zise uimit un țăran bătân. Am copilărit acolo, dar asprimea cu care eram crescuți acolo nu era pentru sufletul meu cald de artist și am părăsit locul încă de tânăr. Acum iată-mă aici, ca sculptor în lemn al satului. Însă, nici acum nu pot să-l uit pe asprul Bartolomeu... Ia, zi, auziși de el, tinere?
-Am auzit multe despre el, dar știu că a fost un om bun, muncitor, care a contribuit la dezvoltarea Tărâmului din care provin, spusei eu.
-Se vede că voi ăștia tineri luați de bun tot ce auziți. Ascultă aici, la bătrânul, ce-a fost cu Bartolomeu! spuse hotărât țăranul, începându-și povestea, pe care se pare că toți o așteptau. Când eram eu de doar 14 ani, în sat s-a anunțat recrutarea mai multor flăcăi vrednici care să muncească la moșia lui Bartolomeu, om înstărit, voinic și cu mult pământ. Pentru că trăiam într-o familie săracă și cu alte patru surori, părinții m-au trimis să muncesc acolo. Ajuns la moșie alături de alți tineri ca mine, Bartolomeu ne-a întâmpinat aspru:
-Flăcăi, aici nu-i muncă ușoară, ca la casele voastre! Ori plecați capul la muncă grea, ori plecați de tot, cu rușinea că sunteți lași! Nu-i timp de stat, de mâncat, așa că luați-vă coșurile și după mine! Marș!
Am rămas șocați de comportamentul nemilos al omului, dar i-am făcut voia. Ne folosea la cules în livezi de dimineață și până seară, cu două bucăți de pâine și apă, iar la cină serveam o tocană. Banii primiți erau puțini pentru nivelul de exploatare, iar eu împreună cu alți flăcăi ne-am răzvrătit. Văzând Bartolomeu că nu mai venim pe câmp, nu muncim nici în curtea sa și doar stăm, s-a înfuriat atât de tare, încât a trimis un servitor, urlând, să ne aducă în fața sa.
-Nerecunoscătorilor! Vă dau d-ale gurii, aveți acoperiș de-asupra capului și voi vă revoltați?! Iar tu, spuse arătând spre mine, ai capul numai la poezii! Așa bărbați am eu la moșie? Ia să vă dau eu o lecție...
Nu trecură nici câteva secunde că se năpusti asupra noastră și începu să ne bată cu multă cruzime. Atunci abia, abia, am scăpat din mâinile monstrului și am fugit cât m-au ținut picioarele.
M-am întors vânăt acasă, iar mama speriată, a început să mă îngrijească. Le-am povestit ce calvar am îndurat la moșia lui Bartolomeu, însă părinții s-au întristat, văzând că n-am îndurat în continuare. Monstrul nu s-a liniștit și a trimis vorbă în sat să fim prinși și pedepsiți. Am fugit de acolo, fără niciun regret. Le-am lăsat toți banii părinților și am plecat în lume, departe de locul acela vitreg și distrugător. După ani, am auzit că viața în Tărâm se înrăutățea din ce în ce mai mult sub conducerea moșierului, dar eu eram liniștit, că scăpasem de urgie. Am rămas doar cu amintirea...
Țăranul bătrân își încheie povestea și luă o gură din vinul de pe masă. Noi toți l-am lăudat pentru curajul de a se revolta și de a pleca dintr-un loc care nu rezona cu sufletul său. Am ciocnit o cană de vin cu bătrânul și am început să vorbim de altceva, lăsând în urmă amintirile dureroase și așteptând să spună altul o poveste.
*Iei din povestire doar ce îți place. Este doar un model. Succes!
Alte întrebări interesante
Religie,
8 ani în urmă
Matematică,
8 ani în urmă
Limba română,
8 ani în urmă
Limba română,
9 ani în urmă
Franceza,
9 ani în urmă
Matematică,
9 ani în urmă
Matematică,
9 ani în urmă
Limba română,
9 ani în urmă