Șarpele de Mare de Jules Verne rezumat
Răspunsuri la întrebare
Răspuns:
"De multe generații, romanele lui Jules Verne au reprezentat lectura preferată a adolescenților din toată lumea. În română, au fost traduse încă din timpul vieții scriitorului francez.
Le-am descoperit eu însumi, pe cele mai importante, firește, când aveam 10-11 ani. Publicarea unei ediții în mai multe volume la începutul anilor 1970 mi-a oferit ocazia de a i le cumpăra fiului meu, care, la rândul lui, i le-a pus în mâna fiului lui. Jules Verne aparține unei epoci de progres tehnologic important, cu încredere în știință și în rezultatele ei pozitive. Romanele lui povestesc despre descoperiri, invenții, călători pe mari și tari, descinderi în măruntaiele pământului sau urcari în văzduh cu bunicile avioanelor din secolul XX. Imaginația lui Jules Verne se baza pe știința vremii lui, dar o prevestea pe aceea care îi va urma. Numeroase astfel de previziuni îi vor uimi pe cei care vor trăi mai târziu. Totul, pe canavaua unor aventuri care mai de care mai extraordinare și care n-au îmbătrânit nici în epoca zborurilor pe lună." - NICOLAE MANOLESCU Fragment din romanul "Șarpele de mare" de Jules Verne: ”Doctorul Filhiol se urcase pe dunetă și căpitanul Bourcart îi spuse, trecându-i binoclul: — Privește, te rog... — Seamănă cu o stâncă deasupra căreia zburătăcesc o mulțime de păsări, declară domnul Filhiol, după câteva minute de studiu. — Nu știu să existe nicio stâncă-n locul ăsta, declară domnul Bourcart. — Și, de altfel, adăugă locotenentul Coquebert, e limpede că panglica se deplasează... Cinci sau șase mateloți îl înconjurau pe butnar, care, dacă nu deschidea gura, deschidea ochii. Atunci, șeful de echipaj îi spuse: — Ei bine, bătrâne asta să fie? Drept orice răspuns, Jean-Marie Cabidoulin făcu un gest care însemna: „Poate!" Monstrul - dacă era un monstru -, șarpele - dacă era un șarpe ondula la suprafața apei, la aproape trei mile în direcția de înaintare a lui Saint-Enoch. Capul lui enorm - dacă era un cap - părea înzestrat cu o coamă deasă, din acelea pe care legendele norvegiene, sau de altă origine, le-au atribuit întotdeauna krakenilor, calmarilor și diverselor specimene ale teratologiei marine. Desigur că nicio balena, chiar dintre cele mai viguroase, n-ar fi putut rezista atacurilor unui asemenea gigant oceanic. Și, de fapt, prezența lui nu explică oare faptul că balenele părăsiseră această parte a Pacificului?... O navă de cinci, șase sute de tone s-ar fi putut oare degaja din inelele unui animal atât de prodigios?... În clipa aceea, echipajul strigă într-un glas: — Șarpele de mare! Șarpele de mare! Și privirile nu mai părăsiră monstrul. — Căpitane, întrebă locotenentul Allotte, nu sunteți curios să știți dacă animalul ăsta ar furniza atâta ulei cât o balenă comună? Pariez că scoatem două sute cincizeci de butoaie, dacă reușim să-l prindem! Din clipa în care fusese semnalat, animalul se apropiase cu o jumătate de milă, fără îndoială sub acțiunea curentului. I se distingeau mai bine inelele, desfășurate într-o mișcare ondulatorie, coada lui în zigzaguri lungi, a cărei extremitate se ridică din când în când, capul formidabil, cu coamă zbârlită, din care nu ieșea niciun suflu de aer sau de apă.”
Explicație:
Sper că te-am ajutat