Șarpele Mircea Eliade rezumat
Răspunsuri la întrebare
Răspuns:
Șarpele” este o nuvelă fantastică, al cărei autor este Mircea Eliade. Prima publicare a operei a avut loc în anul 1937, la Editura Națională S. Ciornei din București. Deși unii critici consideră că „Șarpele” se încadrează cu succes în specia romanului, mulți alții consideră că textul este mai degrabă o nuvelă. Opera este considerată de către Eliade ca fiind cea mai valoroasă scriere fantastică a sa.
Rezumat
Într-o după-amiază toridă de primăvară (prin luna mai), soții Solomon (Jorj și Aglaia) organizează o petrecere cu mai mulți invitați la casa lor din Fierbinți, un sat aflat la 30 km de București. Scopul nemărturisit al petrecerii este de a-i găsi Dorinei, sora mai mică a Aglaiei ce tocmai își finalizase studiile universitare, un viitor soț cu o situație materială bună. Logodnicul potențial este căpitanul Manuilă, care a venit însoțit de un prieten, inginerul agronom Stamate. Ceilalți invitați sunt rude ale familiei Solomon: Liza și soțul ei, Stere, și mai tinerii Vladimir și Riri.
Grupul pleacă după masa de seară la mănăstirea Căldărușani aflată pe malul unui lac și în apropierea unei păduri. Una din cele două mașini este oprită pe drum, aproape de marginea pădurii, de tânărul Sergiu Andronic, care afirmă că a adormit în pădure și s-a rătăcit de grupul său, rugându-i pe excursioniști să-l ia cu ei la mănăstire. El este acceptat curând ca membru al grupului și devine un fel de ghid neoficial. Tânărul le povestește o întâmplare misterioasă petrecută pe lac cu vreo doi ani în urmă, în care un prieten s-a înecat după ce barca lor a fost trasă la fund de parcă ar fi fost fermecată. Mergând spre pădure, Andronic îi atrage într-un joc cu gajuri în care o parte dintre personaje trăiesc tentațiile erotice reprimate în timpul zilei, dar amplificate de misterul nopții.
Reîntorși la arhondaric, femeile pregătesc masa, în timp ce bărbații coboară în pivnița mănăstirii pentru a cumpăra vin. Andronic povestește acolo istoria nemaiștiută de nimeni a morții fecioarei Arghira, fiica bătrânului boier Moruzi care fusese răpită și închisă în pivniță cu mai mult de un secol în urmă, până ce a murit. „Eu cunosc toate zidurile astea, ca și cum aș fi stat aici de la începutul începuturilor... (...) Mie nu mi se pare că am trăit odată, demult, o altă viață. Eu simt că am trăit aici, încontinuu, de la începutul mănăstirii...”, li se confesează el.[4]
După ospăț, Andronic îi anunță tulburat pe meseni că un șarpe se află prin apropiere și se oferă să-l alunge. El cheamă șarpele și rostește o vrajă străveche prin care îi poruncește să plece spre insula din mijlocul lacului care străjuiește mănăstirea. Vilegiaturiștii sunt cufundați într-o somnolență hipnotică, iar femeile din grup (plus adolescentul Vladimir) trăiesc halucinații cu substrat erotic care continuă apoi, după culcare, în vise extatice în care Andronic apare ca un om-șarpe, născut din identificarea bărbatului cu reptila.
Dorina află din visul ei că Andronic este bărbat numai de la apusul până la răsăritul soarelui, iar el a ales-o ca să-i fie mireasă. Trezindu-se din somn, ea pornește în plină noapte către lac și vâslește până la insula din mijlocul său. Dorina și Andronic se întâlnesc acolo și asistă la răsăritul soarelui, adormind îmbrățișați ca doi iubiți.