scrie in scris povestea cainele de silva kerim
Răspunsuri la întrebare
„Statea in curte tolanit langa cotet. Lantul era cam scurt, asa ca nu se putea intinde la soare cum ar fi vrut el.
Alaturi, pe marginea unei farfurii albe, de tabla, cu smaltul plesnit in mai multe locuri, topaia o vrabie mica. Ciugulea ultimele firimituri de mamaliga.
Cand ispravi, ciripi de doua-trei ori, apoi se apuca sa-si curete tacticoasa penele.
Era liniste in curte, vrabia se plictisea, asa ca intra in vorba cu cainele:
– Ce fiinta ciudata mai esti si tu, incepu ea, parca vrand sa-l certe. Vezi, eu zbor toata ziua, peste case, peste curti, peste paduri si ape. cunosc tot soiul de animale, dar fiinta ca tine n-am mai pomenit.
Cainele deschise un ochi. N-avea chef de vorba, dar vrabiile nu se lasa niciodata pana nu termina ce au de spus.
Vrabia astepta o clipa. Apoi continua netulburata:
– Ziceam ca esti ciudat. Ti-ai inchinat toata viata Omului. Pentru tine, Omul e totul! Nu traiesti decat pentru Om! Ce idee! Ursii se omoara dupa miere si zmeura, vulpile se dau in vant dupa gaini, berzele sunt nebune dupa broaste.. Eu, de pilda, ma bucur ca e vara – ooo nu pot sa sufar iernile – ciripesc cat imi place, caut rame si seminte si nu-mi pasa de nimic! Si de nimeni! Nici de Om nu-mi pasa! El cu ale lui, eu cu ale mele. Uite, si pisica. Mai degraba o intereseaza soarecii sau ghemele de lana. Nu zic, sta pe langa Om, dar nu exagereaza ca tine. N-am auzit pana acum de vreo poveste „Pisica soldatului”. Pe cand de „Cainele soldatului” a auzit toata lumea.
Cainele tresari. Era o poveste care-i trezea amintiri dureroase.
– Stii si tu povestea asta? N-as fi crezut ca o vrabie stie povesti cu caini.
– Noi stim tot soiul de povesti. De acolo, de sus, vezi o multime de lucruri. Mai multe decat de la nivelul tau. Si-apoi cine nu stie povestea despre cainele soldatului? Cine nu stie ca dupa ce a murit Soldatul, Cainele a preferat sa moara pe mormantul Stapanului sau decat sa traiasca fara el? E adevarat ca voi ati inventat cuvantul Fidelitate?
– Nu numai cuvantul, spuse cainele. Se trezise de-a binelea.
– Mda, sunteti ciudati, facu vrabia, topaind jur imprejurul farfuriei goale. Aud ca asa o tineti de cand lumea si pamantul. Stati pe langa Om, il aparati de fiare si de dusmani, va bucurati de bucuriile lui, va intristati cand e necajit sau ranit, va nelinistiti cand e nelinistit si pieriti – ca de o boala! – cand pleaca sau uita de voi. De ce??
– Asa ne e firea, spuse cainele cu simplitate.
– E de-ajuns sa va mangaie pe crestet sau sa va arunce o bucata de paine ca va si apucati sa dati din coada. Tot voi ati inventat si asta cu datul din coada! mai spuse vrabia cu un fel de ciuda. Dupa cate stiu au incercat si maimutele si pisicile – sirete intre sirete – sa va fure trucul asta cu datul din coada, dar nu le-a mers. Uite, si eu am coada si nu prea reusesc sa-mi arat bucuria dand din ea. Ce-i drept nici nu prea stiu ce-i aia bucurie. Voi, cainii, ati descoperit si asta. si joaca.. Si inca ce?
Cainele nu raspunse.
Atunci, dorind, pesemne, sa priceapa rostul tacerii lui, vrabia-l privi pentru intaia oara in ochi. si descoperi, uluita, ca cel mai vechi si mai incercat prieten al omului, cainele credincios, avea privire de OM.”
Silvia Kerim – „Cainele”
Prietenii câinelui erau câteva pisici , când , la un moment dat , veni o vrăbiuţă care îl întrebă pe acesta de ce îşi poate închina viaţa unui om . Aceştia începură să discute mult şi mult .
Intr-un moment , vrăbiuţa se uimi . Câine avea...o privire de om şi de atunci îşi dădu seama că Câinele Este Cel Mai Bun Prieten Al Omului .