Question

scrie un eseu nestructurat cu tema lectura este o lume a limbajului artistic

Answer 1

Din antichitate pina in prezent se incearca definirea specificului literar, stabilirea unor criterii precise de disociere a literaturii de “ nonliteratura” sau “pseudoliteratura”. Estetica clasicista a propus conceptul de belles lettres (“scrierii frumoase”), care deosebeste literatura de celelalte manifestari verbale scrise prin calitatea limbajului folosit, adica prin scrisul “frumos”, “onorat”, “calofil” cu artificii retorice improprii exprimarii obisnuite.  Literatura, asadar, a fost si mai este considerata arta a cvuvintului, un limbaj deviat de la norma vorbirii  comune. Roman Jakobson introduce notiunea de literaritate (literaturnost).Intr-o definitie din 1921 el spune: “Obiectul stintei literare nu este literatura, ci literaritatea, adica ceea ce face dintr-o opera data o opera literara”. Jakobson e de parere ca literaritatea nu trebuie cautata in subiectul/tema/motivele unui text,ci in stilul/structura acestuia. Cu alte cuvinte, textul artistic se diferentiaza de celelalte tipuri de texte nu atit prin ce decrie, dar cum descrie. In opinia lui Jakobson,comunicarea verbala se transforma in una literara atunci cind ea contine un limbaj figurat (conotativ).         Limbajul figurat ii arata destinatarului ca el se afla in fata unui fenomen lingvistic care se evidentiaza pentru propria valoare. Mesajul se auto-oglindeste, atragind-i atentia receptorului case afla in fata unei comunicari neobisnuite. Literaritatea apare, asfel, ca o abatere da la norma vorbirii obisnuite, abatere ce declanseaza in cititor efecte emotionale, estetice. Teoria lui Jakobs nu poate fi insa acceptata astazi. In primul rind, literaritatea nu mai poate fi confundata cu limbajul figurat/conotatia. Poezia actuala utilizeaza deseori un limbaj tranzitiv, lipsit de figuri, apropiat de cel al prozei. Arta cuvintului inseamna pentru unii capacitatea de a oferi cit mai multe idei in cit mai putine cuvinte, ceea ce nu presupune neaparat existenta limbajului figurat. In al doilea rind,definitia literaturii ca limbaj figurat nu se potriveste nici prozei. Or, pe noi ne intereseaza un criteriu comun tuturor textelor literare. In al treilea rind, metaforele, metonimiile si alte figuri de stil pot fi intilnite si in limbajul uzual. Si, in sfirsit literaritatea nu poate fi definita o data pentru totdeauna si fara a se tine seama de preferintele publicului. Principiile, conventiile care acorda sau nu calitatea de literaritate a unui text se modifica o data cu trecerea timpului: “Ceea ce e fapt literar pentru o epoca, va fi un fenomen lingvistic de viata sociala pentru alta. In Evul Mediu conceptul de literatura se confunda cu cel de literatura sacra. Criteriul de apriciere era moral si nu estetic. Astazi, pentru noi si textele profane sint literatura” (Iurii Tinianov). Pe de alta parte, fiecare dintre noi judeca textele in functie de niste norme cunoscute din scoala, din experiente lecturii, din sursele critice, astfel incit unii cercetatori ajung sa sustina ca literatura este ceea ce fiecare cititor crede ca este literatura.         Mai multi teoreticieni considera ca literaritatea consta in insolitare (ostranenie), procedeul introdus si comentat de Victor Sklovski in felul urmator: “Daca examinam legile generale ale perceptiei observam ca actiunile, odata devenite obisnuite, se transforma in automatisme. Astfel, toate deprinderile noastre se refugiaza in sfera incostientului si automatismului; cei care-si pot aminti senzatia pe care au avut-o cind au tinut pentru prima oara condeiul in mina sau cind au vorbit pentru proma oara intr-o limba straina si care pot compara aceasta senzatie cu cea pa care o incearca in momentul in care fac acelasi lucru pentru a mia oara, vor fi de acord cu noi Asa trece viata, prefacindu-se in nimic. Automatizarea inghite lucrurile, hainele, nevasta si teama de razboi. Pentru a reda senzatia vietii, pentru a simti lucrurile, pentru a face ca piatra sa fie piatra, exista ceea ce se numeste arta. Scopul artei este de a produce o senzatie a lucrului, senzatia care trebuie sa fie o vedere, si nu doar o recunoastere. Procedeul artistic este un procedeu al insolitarii lucrurilor, un procedeu care face ca forma sa devina mai complicat,care sporeste deficultatea si durata perceptiei, fiindca procesul perceptiei in arta are un scop in sine si trebuie prelungit Obiectele percepute de mai multe ori incep a fi percepute prin recunoastere: stim ca obiectul se gaseste inaintea noastra, dar nu-l mai vedem. De aceea nu putem sa spunem nimic despre el. In arta, eliberarean obiectului de automatismul perceptiv se stabileste prin diferite mijloace Procedeul insolitarii la Tolstoi consta in aceea ca el nu denumeste obiectul cu numele sau, ci il descrie, ca si cum l-ar vedea pentru prima oara, reda fiecare intimplare, ca si cum s-a petrece pentru prima data; iar in descrierea obiectului nu foloseste numerele date in general partilora acestuia, ci apeleaza la denumirile partilor corespunzatoare ale altor obiecte.