Scrieți o narațiune ficțională în care să povestiți o întâmplare neobișnuită care să conțină 200 de cuvinte
va rog repede
Răspunsuri la întrebare
Răspuns:
Într-o seară, când îmi făceam temele, am auzit un zgomot ciudat în fața casei mele. M-am apropiat de fereastră și am văzut o mașină cu aspect ciudat, care părea să plutească în aer. M-am speriat un pic, dar curiozitatea a fost mai puternică și am decis să ies afară să văd mai bine.
Mașina a aterizat în fața casei mele și din ea a coborât un bărbat îmbrăcat într-un costum albastru strălucitor. El mi-a spus că era din viitor și că a venit înapoi în timp pentru a mă avertiza despre un pericol care îmi punea în primejdie viața.
Am fost uimit și mi-a fost greu să cred ce avea de spus, dar bărbatul mi-a arătat un dispozitiv care îmi arăta viitorul. Am văzut că într-adevăr eram în pericol și că bărbatul din viitor a venit să mă salveze.
M-a luat în mașina lui și m-a dus în viitor, unde am trăit aventuri uimitoare și am văzut lucruri pe care nu le-aș fi putut închipui vreodată. Când m-a dus înapoi în timpul meu, am realizat că viața mea nu va fi niciodată la fel și că totul este posibil dacă îți dorești cu adevărat. Am fost foarte recunoscător pentru călătoria mea neobișnuită și am învățat că universul este plin de surprize și minuni.
Dimineți de iarnă
Și fiind dimineață, o dimineață geroasă din luna decembrie, am privit
un timp peisajul de- afară, cu nasul lipit de geamul rece, apoi m-am
îmbrăcat gros, mi-am pus fularul, mi-am luat ghetele cele noi, am mai privit
o dată pe geam... și, brusc, m-am aruncat afară, lăsându-mă pătruns
de șoaptele reci ale iernii.
Dintr-un boschet a apărut o javr ă lățoasă, cu țurțuri în vârful cozii,
care fără să mă privească a tulit-o după atelierul de reparat umbrele,
atelierul lui nea Train Rusescu, cel de la Crevedia, care acum se
odihnește undeva, sub o lespede din cimitirul "Groapa cu lei".
Pe drum nu era țipenie de om, fapt pentru care eu mă simțeam
mândru tare, pentru că nimeni nu era așa de matinal ca mine, nimeni
nu era hotărât să ia frigul în piept și să simtă natura, să-i simtă pulsul ei
misterios, pentru că numai așa te călești și te convingi că ești bărbat...
Și mergând eu, tot mergând..., tocmai că mă trezesc că se termină luna
decembrie,din acest an, numit și anul curent.
Dar, fără nici un efort, doar cu un sughiț, ce semăna a fluierat,
m-am trezit în decembrie din anul trecut, tot dimineața
și tot foarte devreme.
Șoaptele iernii erau aceleași...
Dintr-un boschet a apărut o javr ă lățoasă, cu țurțuri în vârful cozii,
care fără să mă privească a tulit-o după atelierul de reparat umbrele,
atelierul lui nea Train Rusescu, cel de la Crevedia, care acum se
pregătea de plecare, dar s-a întors și i-a zvârlit nenorocitului de
patruped o coajă de pâine, iar potaia a privit lung, pe lângă plopii din vale,
s-a apropiat și a mirosit scurt fărâma de pâine, apoi a învelit-o
sub zăpadă, și parcă țurțurii din coada lui s-au mișcat un pic…, probabil
că era un fel de salut câinesc, adresat evident ființelor superioare, care sunt
vizibil bipede, și care se numesc uneori oameni.
de aceea m-am oprit,
deși călătoria mea nu se sfârșise