Scrieti un eseu despre calendarul iulian
Răspunsuri la întrebare
Calendarul iulian a fost introdus de Iulius Cezar în 46 î.Hr., intrând în uz în anul 45 î.Hr. (sau 709 ab urbe condita). Acest tip de calendar a fost ales după consultări cu astronomul Sosigene din Alexandria și a fost cel mai probabil calculat prin aproximarea anului tropic. Calendarul iulian are un an obișnuit de 365 de zile, împărțit în 12 luni, cu un an bisect adăugat la fiecare patru ani, ceea ce face ca anul mediu să aibă 365,25 de zile. Calendarul iulian a rămas în uz în unele țări până în secolul al XX-lea și mai este folosit încă de mai multe biserici naționale ortodoxe. Cu acest calendar ar trebui adăugate prea multe zile pentru a păstra corespondența cu anul astronomic, care este mai lung cu 11 minute decât anul iulian mediu, aceasta ducând la acumularea unei zile diferență în 128 de ani. S-a spus că Cezar era conștient de imperfecțiunea calendarului propus, dar a considerat că este vorba de o problemă minoră. Pentru a pune de acord anul calendaristic cu cel astronomic, la propunerea doctorului napolitan Aloysius Lilius, Papa Grigore al XIII-lea a decretat, la 24 februarie 1582, reforma calendarului. Noul calendar este cunoscut, de atunci, sub denumirea de calendarul gregorian. Acesta făcea reglarea funcție de echinocțiul de primăvară și luna sinodică (pentru Paște). Uneori, pentru a evita confuziile dintre cele două moduri de datare, se folosește denumirea de Stil Vechi prin comparație cu Stilul Nou, denumirea dată calendarului gregorian.
De la roman la iulian
Anul obișnuit din calendarul roman era format din 12 luni cu un total de 355 de zile. Pe lângă acestea, uneori era inserată o lună între februarie și martie, numită Mensis Intercalaris. Această lună suplimentară era formată prin introducerea a 22 de zile înaintea ultimelor cinci zile din februarie, rezultând astfel o lună de 27 de zile. Începea după un februarie trunchiat având 22 sau 23 de zile și avea ca efect adăugarea a 22 sau 23 de zile anului respectiv, rezultând un an de 377 sau 378 de zile, intercalat între cei normali.
Conform cu scriitorii Censorinus și Macrobius, ciclul intercalar ideal era format din ani obișnuiți de 355 de zile alternând cu ani intercalari care aveau alternativ 377 și 378 de zile. Prin acest sistem, anul mediu roman ar fi avut 366¼ zile la fiecare ciclu de 4 ani, ceea ce dă o diferență medie de o zi față de orice solstițiu sau echinocțiu. Macrobius a propus și o îmbunătățire prin aceea că pentru 8 ani din 24 vor fi doar 3 ani intercalari, fiecare de 377 de zile. Această propunere făcea ca durata medie a anului să fie de 365¼ de zile la fiecare ciclu de 24 de ani. În practică, intercalările, în general, nu respectau această schemă ideală, ci erau determinate de puterea politică. Atât cât s-a putut determina din dovezile istorice, ele erau mult mai puțin regulate decât sugerează aceste scheme. De obicei, apăreau în fiecare al doilea sau al treilea an, dar uneori erau omise pe o perioadă foarte mare de timp, iar uneori apăreau în doi ani consecutivi.
Dacă era folosit corect, acest sistem permitea anului roman, în medie, să stea cât de cât aliniat cu anul tropical. Totuși, dacă prea mulți ani intercalari erau omiși, așa cum s-a întâmplat după al Doilea Război Punic și în timpul Războaielor Civile, calendarul pierdea foarte repede alinierea la anul tropical. Mai mult, deoarece anii intercalari erau adesea stabiliți destul de târziu, cetățenii romani obișnuiți adesea nu cunoșteau data corectă, în special când locuiau departe de capitală. Din aceste motive, ultimii ani ai calendarului ante-iulian au fost cunoscuți mai târziu sub numele de anii confuziei. Problema a devenit deosebit de acută în timpul domniei lui Iulius Cezar (din 63 î.Hr. până în 46 î.Hr.), când au fost doar cinci luni intercalare în loc de opt câte ar fi trebuit și nici una în timpul ultimilor cinci ani înainte de anul 46 î.Hr.
Reforma iuliană a avut intenția de a elimina problema definitiv. Înainte de a intra în vigoare, intercalarele lipsă din timpul domniei lui Iulius Cezar au fost corectate prin introducerea a 67 de zile (22+23+22) între noiembrie și decembrie ale anului 46 î.Hr. sub forma a două luni, pe lângă cele 23 de zile care deja fuseseră adăugate lunii februarie. Astfel au fost adăugate 90 de zile ultimului an al calendarului roman, acesta ajungând la 445 de zile. Pentru că a fost ultimul dintr-o serie de ani neregulați, acest an extra-lung este cunoscut sub numele de ultimul an al confuziei. Primul an al noului calendar a fost 45 î.Hr.