Scrisoarea III
de Mihai Eminescu
-un sol de pace c-o năframă-n vârf de băt
privind la dânsul, îl întreabă cu dispreț:
tu?
ină pace! Şi de n-o fi cu bănat,
nostru-ar vrea să vază pe măritul împărat.
S-a-mbrăcat în zale lucii cavalerii de la Malta,
Papa cu-a lui trei coroane, puse una peste alta,
Fulgerele adunat-au contra fulgerului care
În turbarea-i furtunoasă a cuprins påmânt şi mare.
N-au avut decât cu ochiul ori cu mâna semn a face,
Şi Apusul îşi împinse toate neamurile-ncoace;
mn deschisă-i calea şi s-apropie de cort
atât de simplu, după vorbă, după port.
Mircea?
rate!
t să mi te-nchini,
himb a ta coroană într-o ramură de spini.
and ai, împărate, şi oricum vei fi sosit,
cm încă pe pace, eu îţi zic: Bine ai venit!
Şi de crunta-mi vijelie tu te aperi c-un toiag?
Şi, purtat de biruinţă, să mă-mpiedec de-un moşneag?
- De-un moşneag, da, împărate, căci moşneagul ce
priveşti
Nu e om de rând, el este domnul Tării Româneşti.
Eu nu ţi-aş dori vreodată să ajungi să ne cunoşti,
Nici ca Dunărea să-nece spumegând a tale oşti
.
Răspunsuri la întrebare
Răspuns:
Scrisoarea III
de Mihai Eminescu
-un sol de pace c-o năframă-n vârf de băt
privind la dânsul, îl întreabă cu dispreț:
-Tu?
ină pace! Şi de n-o fi cu bănat,
nostru-ar vrea să vază pe măritul împărat.
S-a-mbrăcat în zale lucii cavalerii de la Malta,
Papa cu-a lui trei coroane, puse una peste alta,
Fulgerele adunat-au contra fulgerului care
În turbarea-i furtunoasă a cuprins påmânt şi mare.
N-au avut decât cu ochiul ori cu mâna semn a face,
Şi Apusul îşi împinse toate neamurile-ncoace;
mn deschisă-i calea şi s-apropie de cort
atât de simplu, după vorbă, după port.
Mircea?
rate!
-Tu să mi te-nchini,
himb a ta coroană într-o ramură de spini.
and ai, împărate, şi oricum vei fi sosit,
cm încă pe pace, eu îţi zic: Bine ai venit!
Şi de crunta-mi vijelie tu te aperi c-un toiag?
Şi, purtat de biruinţă, să mă-mpiedec de-un moşneag?
- De-un moşneag, da, împărate, căci moşneagul ce
priveşti
Nu e om de rând, el este domnul Tării Româneşti.
Eu nu ţi-aş dori vreodată să ajungi să ne cunoşti,
Nici ca Dunărea să-nece spumegând a tale oşti