Scriți un eseu de minim o pagină de caiet despre starea de spirit a eului liric in poezia doina
Răspunsuri la întrebare
Răspuns:
''Doina este o specie a liricii populare, caracteristica numai folclorului literar românesc, în careomul, în directa relatia cu natura, exprima sentimentele de dor si jale, stari sufletesti specificenumai românului si puternic înradacinate în structura lui spirituala. Cuvintele "dor" si "jale" nuau corespondent în alta limba, sunt intraductibile si definesc specificul sufletului românesc. In functie de cauzele care determina exprimarea starilor sufletesti de dor si jale, doinele pot fi:doine de dragoste, doine de catanie, doine de saracie, doine pastoresti, doine de haiducie, doinede înstrainare, doine despre soarta si noroc. Stilistic, doina se individualizeaza, între celelaltecreatii lirice, printr-o deosebita bogatie metaforica, printr-o armonie perfecta a eului liric cunatura înconjuratoare, care amplifica starile sufletesti exprimate".
Titlul este sugestiv pentru aceasta specie cu totul aparte în lirica populara româneasca, fiindformat din substantivul articulat "doina", care defineste si individualizeaza aceasta creatie. Altfelspus, titlul simbolizeaza ideea ca aceasta poezie este reprezentativa pentru doina populara.Poezia "Doina" nu este structurata pe strofe, fiind o unitate de exprimare a sentimentelor de jalesi dor, si sugereaza, totodata, armonia, comuniunea omului cu natura.Inceputul poeziei este o adresare directa, prin care poetul anonim, personificând doina, îsiexprima direct atractia pentru aceasta creatie folclorica: "Doina, doina, cântic dulce, / [...] Doina,doina, viers cu foc". Dragostea si pretuirea autorului anonim pentru frumusetea neasemuita acântecului popular sunt exprimate prin repetitia vocativului "doina, doina", precum si prinepitetele "cântic dulce" si "viers cu foc", sugerând totodata vraja si farmecul prin care doinaemotioneaza profund sufletul românului. Atitudinea de apropiere sufleteasca, pe care autorul popular o exprima cu patima, este ilustrata si prin apozitiile "cântic dulce" si "viers cu foc", undeepitetetele sugereaza muzicalitatea acestei creatii, precum si capacitatea doinei de a alina dorulori suferinta profunda a românului.De când se stie pe aceste meleaguri, românul a iubit creatia populara, deoarece prin intermediulei si-a exprimat cele mai intime si profunde sentimente, si-a contopit sufletul cu aceste comorispirituale: "Când te-aud. nu m-as mai duce!/ [...] Când rasuni, eu stau în loc!", ilustrate prinverbe sau expresii sugestive.Ideea ca doina a însotit dintotdeauna românul de-a lungul existentei sale, în orice împrejurare,este exprimata în continuarea poeziei prin succesiunea anotimpurilor, ilustrate cu principaleleelemente de natura specifice.