Question

Simplificați 10 propoziții din textul Piatra Pițigoiului repovestituie după Tudor Arghezi

Textul:

A fost odată o toamnă dulce și lungă, cum au fost și altele, însă nu la fel întru totul ca toamna aceea. Păsările călătoare, berze cu aripi mari, rândunele mici şi alte soiuri de săgeți zburătoare, cu ciocul cât chibritul sau cât creionul, ajunseseră cu bine în țările calde, unde aveau să trăiască până ce gerul trecea și se topea zăpada de la noi. Păsările de la Giurgiu aşteptaseră păsările din Argeş, de la Bacău şi Severin şi, după ce se adunaseră toate, trecură în nori de stoluri către miazăzi, peste Dunăre şi peste Mare, în Egipt, în nisipurile frământate de vânturi. Văzând că încep să îmbătrânească şi că unele dintre ele nu o să mai aibă puterea să se întoarcă înapoi, păsările au ținut sfat laolaltă şi au hotărât să zidească un palat. Toate aduseră și îngrămădiră dumicat cu dumicat, purtat în cioc, cea mai mare cetate din lume, cu bolți și încăperi și cu o turlă la mijloc, în care au pus paznic un vultur negru, cu o sută de ajutoare, o sută de ciori. Vulturul stătea la fereastra sau pe vârful turlei, iar pe creștetele învelitorilor mai joase, în colțurile palatului depărtate, vegheau ochii de oţel ai corbilor, armați cu ciocuri gata de luptă. Câteva rândunici bătrâne, ca niște maici cu comănacul turtit pe frun- te, rămăseseră în palat. Străjerii n-aveau de păzit numai însuși palatul, ci mai ales marile averi adunate prin vârfuri şi firide.
Într-o zi, un pițigoi galben, mic cât un fluture, ciocăni în geamul unei împărătese care, uimită de frumusețea păsării de aur cu ciocul de os, l-a lăsat să intre. Dar după trei zile tâlharul plecă furând în cioc un ac de diamant fermecat. Acesta avea însușirea de a lumina cu o scânteiere de lună până în depărtări și fu pus în locul cel mai înalt al palatului păsăresc, strălucind ca un luceafăr. Isprava izbutindu-i bine, a îmbărbătat inima pițigoiului de aur. - O să mai aduc și alte averi, căci acum am înțeles cum trebuie să lucrez! le zise el măicuțelor rândunele. tut Cu istețimea lui, pițigoiul de aur se duse la balconul altei împărătese, care tocmai citea o scri- soare. În clipa în care văzu cu coada ochiului pițigoiul răsfățându-se în fereastră, împărăteasa rupse citirea scrisorii şi deschise încet ușa cerdacului, temându-se să nu-l sperie. Pițigoiul trăgea cu ochiul și cu urechea și sărea jucând împrejur, sprinten şi drăgălaș. Abia se întorcea de pe o parte pe alta, arătându-și pata cărămizie de pe gușă, ca o floare de mușcată, că îi și scânteiau ochii. Vrăjită, împărăteasa își potoli cu greu neastâmpărul de a prinde pițigoiul, pe care voia să-l țină în palmă, să-l mângâie cu obrazul și să-l sărute. Împărăteasa vorbi încet prin crăpătura uşii cerdacului: - Nu vrei să fii al meu? - Cirip! răspunse pițigoiul. - Apropie-te și vino înăuntru! adăugă împărăteasa. Când deschise ușa, pițigoiul se piti în penele lui de aur, iar împărăteasa îl luă cu gingăşie în mână şi îl duse în bogatele ei încăperi. Încet, încet, pițigoiul intră în obiceiurile împărătesei: dormea la căpătâiul înalt al patului cu ciocul spre ea. Pe trupul mic al păsăruicii încăpuseră toate podoabele, cu atât mai scumpe cu cât erau mai mărunte, ale domniței, care a gătit-o cu mâinile ei, ținând-o pe genunchi. De jur împrejurul gâtului, împărăteasa îi aninase un șirag de opt mărgăritare, cele mai strălucite din toată lumea. La piciorul stâng îi petrecuse inelul cu briliante cel mai mare din toate împărățiile, iar la piciorul drept îi pusese o pietricică, singura din toată lumea şi a cărei licărire albastră era ca un fum. Piatra avea puterea să vindece, să întinerească bătrânețea și să prefacă toate gân- durile în bucurii şi fapte. Când se văzu stăpân pe piatră, pițigoiul își luă zborul pe fereastra deschisă, către palatul păsărilor, pe care avea să-l înzestreze cu puteri neînchipuite. Însă, ca să nu zică împărăteasa că a prădat-o, el zise pietrei să se mai facă o piatră la fel cu ea, ca să lase și împărătesei una. Cum s-a zis, așa s-a și făcut - și se mai făcu o piatră la fel, însă cu câteva puteri mai puține decât piatra pițigoiului. Noua pietricică putea foarte multe minuni să facă: nu putea să dea însă tinerețe decât împăratului şi copiilor lor, pe alții neștiind să-i întinerească. Din această pricină, împărăteasa, împăratul, dim- preună cu copiii lor trăiesc și azi, frumoşi, tineri și voinici ca și pe vremuri. Ajuns la palatul păsărilor, pițigoiul strânse sfatul păsărilor bătrâne şi începu a le întineri pe toate, care bătură lumina cu aripi noi, ca de pui. Vulturul s-a ridicat până în fundul cerurilor, întinerit, însoțit de o vulturoaică mândră, cu care a făcut mii de rotocoale în văzduh. Și de-atunci, palatul e gol aproape tot anul, căci nicio pasăre nu mai poate să îmbătrânească. Ele nu mai rămân neputin- cioase, ci se întorc întinerite în fiecare primăvară din țările calde la Giurgiu, în Argeş, la Bacău, la Severin şi în Bucureşti...​

Answer 1

1. Ursul era din catifea galbena si avea ochii de sticla;
2. Ursul a fost dat deoparte pentru ca era stricator;
3. Copiii au dat vina pe urs ca au mancat bomboanele, ciocolata, dulceata, fructele si rahatul;
4. Copiii au vazut ursul furisandu-se si fugind cu dulciurilr sub canapea;
5.Ursul a fost mutat in pod sa nu mai fure, dar el a invatat mielul cu parul cret si mingea sa manance cofeturi;
6. Tatutu stia ca fata si baiatul mananca duciurile si dau vina pe jucarii