Question

Spunețimi un eseu cu tema „Toamna copilăriei mele"! Dau inimi.

Answer 1

Era spre sfarsitul lunii septembrie. Cerul era de un albastru tulbure. Parea parasit, fara urma de pasari si de culoare. Vantul adie printre ramurile inghetate ale copacilor. Soarele se ascundea dupa brazii inalti si falnici ale caror varfuri pareau sa atinga cerul. Luna se inalta intr-un ritm alert aducand seara cu ea. 
Frunzele erau uscate si ingalbenite formand grupari ce acoperea pamantul rece al toamnei. Eu insa spulberam gramezile de frunze in alergatura mea. Imi placea mirosul de uscaciune emanat de frunze in combinatie cu strugurii zdobiti ce dominau acum aerul din jurul parcului in care ma aflam. In ciuda peisajului amortit, copii se jucau in leagane, fugeau, mergeau cu bicicleta si se catarau prin copacii goi. In timp ce eu dezmembram covorul nunantat de frunze, tatal meu vorbea la telefon. Privirea ii era ferma, iar datele sale pareau foarte precise. Era coplesit de problemele acestei lumi, insa eu il priveam cu curiozitate, nu-i intelegeam nelinistea si stresul pentru munca. Deodata am zarit printre tufisuri doi ochi de un negru intens ce ma urmareau de ceva timp. Ma apropii incet de acel tufis si mai observ o pereche de urechi atintite in sus, foarte atente la orice miscare. Dau la oparte frunzele ce ma impiedicau sa vad acea fiinta, insa odata de mainile mele ating ramurile ce fosnesc zgomotos, iese in graba un catel intunecat la culoare ce parea speriat. Il analizez mai bine. Blana sa intunecata spre un maroniu starlucea in lumina blanda a soarelui. Ochii sai erau umezi, puteam sa-i citesc nelinistea. Coada sa se legana incet. Se apropie si ma miroase pe cizmele mele de culoarea scortisoarei. Se linisteste si da din ce in ce mai repede din coada. Se pare ca mi-am gasit un nou tovaras de joaca. Alergam prin parcul ce parea acum plin de viata. Tata, vazandu-ma atat de fericit alaturi de catel, se indreapta spre mine si-mi spune ca putem sa pastram noul meu prieten daca nu este deja in posesia cuiva. Neavand zgarda, il iau in brate si-i spun noile vesti bune. Acesta latra vesel parand sa-mi inteleaga vorbele. Ne continuam fuga prin parc inca o ora aruncand frunzele vestede in aer in urma noastra.

Answer 2

Pentru mine toamna e anotimpul pictoriţei care umple văzduhul în culori, al vântul răcoros care învaţă frunzele să zboare, al miros de nuci dezbrăcate de înveluşul lor verde, a pufului de piersici de ţară şi al strugurilor ce aşteaptă să fie zdrobiţi sub teascul vechi al bunicilor.

De fiecare dată când vine toamna mă gândesc la miezul acela crud al nucilor şi la clipelor bune în care-mi spălam mâinile în soluţii urât mirositoare ca să scot verzeala nucilor îmbibate pe pielea degetelor, căci bunica nu dorea să mă duc la şcoală mai ceva ca un pui de ţărănuş. Pe când eram doar un copil scoateam caviarul nucilor manual, iar pipăirea nucilor cu mâna goală făcea parte din ritual. Tot toamna mă prindea cu puf de piersici coapte pe tricou. Pe-atunci n-aveam răbdare să ajung acasă, să spăl şi să şterg fructul de puf, ci îmi arboram, triumfătoare, puful gros al fructului pe haină.