structura poeziei sfârşit de toamnă?
Răspunsuri la întrebare
Răspuns:
Structura, semnificatii, mijloace artistice
Poezia "Sfarsit de toamna" de Vasile Alecsandri este alcatuita din patru catrene si imbina descrierea naturii cu trairile interioare ale eului liric. Elementele din natura care contureaza anotimpul toamna si asupra carora se opreste poetul apartin atat spatiului terestru -pasarile, campia, lunca - cat si celui cosmic - cerul, norii, soarele.
Răspuns:
Poezia "Sfarsit de toamna" de Vasile Alecsandri este alcatuita din patru catrene si imbina descrierea naturii cu trairile interioare ale eului liric. Elementele din natura care contureaza anotimpul toamna si asupra carora se opreste poetul apartin atat spatiului terestru -pasarile, campia, lunca - cat si celui cosmic - cerul, norii, soarele.
Descrierea naturii si exprimarea sentimentelor sunt construite in mod gradat, de la contemplatie la simtire profunda.
in prima strofa sunt surprinse elemente ce fixeaza timpul -sfarsitul toamnei: "Oaspetii caselor noastre" - pasarile calatoare - au plecat deja, fapt sugerat de verbele la timpul perfect compus - "parasit-au", "au fugit", "pribegit-au" - si prin epitetul personificator "zile rele". Ultimul vers al acestei strofe subliniaza in mod direct sentimentul de tristete de care este cuprins sufletul poetului si pe care acesta il exprima printr-un epitet, in inversiunea "jalnic dor".
in strofa a doua, poetul se opreste asupra aspectelor din natura ce sugereaza degradarea ei in acest moment al anotimpului toamna. Pentru a fi mai sugestiv, Alecsandri foloseste antiteza dintre aspectul naturii in timpul verii si cel de acum, natura fiind umanizata prin starile aflate si ele in antiteza, idee ilustrata prin epitete personificatoare, "vesela"-"tr-ista" sau prin epitete ce compun imaginea vizuala, "verde"-"vestezita". insusirile omenesti atribuite naturii sunt redate si prin personificarile: "se ridica () nouri negri"; "soarele () s-ascunde". Atmosfera apasatoare de toamna are o puternica rezonanta in sufletul poetului, provocandu-i un sentimente de profunda tristete, de deprimare, pe care le comunica in mod direct prin intermediul eului liric. Caderea frunzelor il indeamna la meditatie si, printr-o comparatie intre viata omului si ciclul naturii, el aseamana desfrunzirea crengilor cu pierderea iluziilor omenesti, sugerand astfel o stare psihica sfasietoare : "Frunzele-i cad, zbor in aer si de crengi se dezlipesc / Ca frumoasele iluzii dintr-un suflet omenesc".
in strofa a treia, tristetea poetului se transforma in teama, deoarece acum cerul este coplesit de prezenta amenintatoare a norilor "plini de geruri", iar comparatia "ca balauri din poveste" accentueaza atmosfera infricosatoare cauzata de apropierea iernii. Regretul dupa zilele insorite este redat prin epitetul "soarele iubit". Spatiul cosmic este dominat de culoarea neagra, epitetul cromatic "nouri negri" si prezenta cardului de corbi sugerand moartea naturii.
Apropiata sosire a iernii, ilustrata in ultima strofa printr-o personificare dublata de o repetitie - "iarna vine, vine pe crivat calare" - este anuntata de vantul care "suiera prin hornuri raspandind infiorare". Toate fapturile sunt speriate: "Boii rag, caii rancheaza, cainii latra la un loc". Spaima din natura cuprinde si sufletul omului, care "trist, cade pe ganduri si s-apropie de foc".