Question

Te afli în trăsătura unui narator subiectiv relatează din punctul tău de vedere una sau două dintre întâmplarea din proprie ta copilărie adu prin plan și imaginea mamei începe cu imaginea satului natal și ai casei părintești .


Vă rog dau coroană
Compunerea să fie de 2-3 pagini de caiet studențesc
Vă rog frumos

Answer 1

  Momentele copilăriei au trecut cu pași lini și zglobii, dar amintirea lor va rămâne veșnic în sufletul meu. Clipele frumoase petrecute alături de părinții și bunicii mei în satul natal nu se pot uita.
  Parcă zăresc iar gospodăria noastră în lumina caldă a soarelui, păzită de cei doi brazi înalți din fața casei. Îmi amintesc și acum cum intram în curte nespus de bucuroasă când soseam de la școală. Casa copilăriei mele era micuță, dar foarte ordonată și pe prispă erau flori parfumate și colorate, care îi ofereau casei un aer de poveste. Căsuța de lemn era cea mai frumoasă din sat pentru că mama și bunica o îngrijeau întotdeauna și aveau grijă de florile de pe prispă. Ființa cea mai dragă pentru mine apărea mereu în prag și mă întâmpina cu un zâmbet cald. Mama! Ce cuvânt plin de înțelesuri, plin de dragoste și căldură! 
  Într-o zi, când m-am întors de la școală, mama nu a mai apărut în prag, ca de obicei. M-am îngrijorat nespus când nici în casă n-am găsit-o. Cu lacrimi în ochi, am ieșit din casă și am fugit în grădina din spatele casei, poate, poate, o s-o găsesc. Inima îmi bătea cu putere și nu puteam să-mi stăpânesc gândurile negre. Mama muncea întotdeauna prea mult pentru cât de firavă era. Dacă căzuse? Dacă se lovise? Fugeam prin întreaga vie de struguri să o găsesc. Mare mi-a fost disperarea când i-am găsit doar basmaua legată de un toiag. La capăturl grădinii am văzut-o. Era veselă și culegea maci sălbatici. O priveam ascunsă după un stejar. Cățelușul nostru, Patrocle, era cu ea și sărea în jurul ei. Amuzată de animalul prietenos, mama a început să râdă. Râsul ei era atât de sincer și imaginea ei atât de veselă mi-a rămas până în ziua de astăzi în minte și suflet. Patrocle, simțindu-mi prezența, a alergat către stejar și a început să latre. Mama și-a dat seama că mă ascund și mi-a spus:
-Fetița mea, vino la mine! Uite ce buchețel frumos de maci ți-a făcut mama! A fugit timpul și n-am apucat să vin să te întâmpin. Să nu te întristezi, copila mea... 
Am alergat în brațele ei și m-a cuprins cu drag și mi-a sărutat cu foc obrăjorii roșii. M-a luat de mănuța mea mică și a fugit cu mine pe câmp, printre păpădii și rapiță. Mă simțeam atât de liberă și iubită alături de mama datorită jocului nostru copilăresc. Întreaga mea copilărie o văd concentrată în acest moment vesel alături de mama. Am cules trei buchete de maci sălbatici, unul și pentru bunica, care ne căuta și ea, la fel de îngrijorată ca mine. A fost bucuroasă că i-am oferit un buchet cu flori, bunica iubind florile la fel de mult ca pe noi. 
   Nu o să uit niciodată această evadare din obișnuință alături de mama, care pentru câteva clipe a uitat de griji, de treabă și a trăit clipa alături de mine. Aceasta este, poate, cea mai prețioasă amintire a copilăriei mele.