text cu conjunctii cu tema jocurile copilariei in 10 sau 15 rinduri
Răspunsuri la întrebare
Răspuns de
1
Pe vremuri nu era Counter Strike şi nici World of Warcraft, nu aveam messenger şi nici Facebook… Oare ce făceau toţi copiii afară de dimineaţa până seara târziu?
Păi cine avea nevoie de “social networking” când exista gaşca din curtea blocului? Cui îi păsa dacă merge netul sau nu, când trebuia doar să fluieri sau să strigi sub geamul cuiva ca să ai cu cine să te joci?
Pe vremuri, copilăria presupunea multă alergătură şi genunchi juliţi… chiar şi pentru fete.
"Jucam elasticul", adevărate probe de rezistenţă şi concentrare, cu tot felul de scheme complicate… Acum mă uit în jur şi văd că fetele de acum abia dacă îşi ţin echilibrul pe tocuri.
“V-aţi ascunselea” ne răpea multe ore în fiecare zi, la fel ca un alt joc care, deşi ar trebui să se numească “Hoţii şi vardiştii”, noi îi spuneam “Infractorii şi miliţienii” fiindcă habar nu aveam ce e ăla un vardist…
La jocuri precum “Ţară, Ţară, vrem ostaşi!” se aflau preferinţele fiecăruia, la fel ca atunci când se făceau echipele la baschet. Multe dihonii se năşteau după întrebarea: “De ce nu m-a ales pe mine?”
“Telefonul fără fir” ne făcea mereu să râdem şi puteam juca ore în şir fără să ne plictisim. “Telefonul american”, în schimb, era o sursă inepuizabilă de poante de care râdeam şi la săptămâni după aceea.
“Maţele încurcate” era un twisterfără cearşaful cu culorişi numere. Ne încurcam braţele şi picioarele până când începeau să trosnească, şi atunci intervenea “descurcă-tot”, unul dintre noi care stătuse deoparte şi care trebuia să găsească o cale cât mai simplă de a ne scăpa din ghemul de membre.
“Nu te supăra, frate!” era pentru zilele când era prea frig sau prea urât ca să ieşim şi era un joc de “strategie” pe care îl jucam toţi aproape obsesiv, până când pierdeam piese şi nu mai aveam cu ce juca.
E drept că vremurile pe atunci erau mai grele, dar asta nu însemna decât că inventivitatea era mai mare şi capacitatea copiilor de a se juca şi de a se distra fără complicaţii era alta decât acum.
Păi cine avea nevoie de “social networking” când exista gaşca din curtea blocului? Cui îi păsa dacă merge netul sau nu, când trebuia doar să fluieri sau să strigi sub geamul cuiva ca să ai cu cine să te joci?
Pe vremuri, copilăria presupunea multă alergătură şi genunchi juliţi… chiar şi pentru fete.
"Jucam elasticul", adevărate probe de rezistenţă şi concentrare, cu tot felul de scheme complicate… Acum mă uit în jur şi văd că fetele de acum abia dacă îşi ţin echilibrul pe tocuri.
“V-aţi ascunselea” ne răpea multe ore în fiecare zi, la fel ca un alt joc care, deşi ar trebui să se numească “Hoţii şi vardiştii”, noi îi spuneam “Infractorii şi miliţienii” fiindcă habar nu aveam ce e ăla un vardist…
La jocuri precum “Ţară, Ţară, vrem ostaşi!” se aflau preferinţele fiecăruia, la fel ca atunci când se făceau echipele la baschet. Multe dihonii se năşteau după întrebarea: “De ce nu m-a ales pe mine?”
“Telefonul fără fir” ne făcea mereu să râdem şi puteam juca ore în şir fără să ne plictisim. “Telefonul american”, în schimb, era o sursă inepuizabilă de poante de care râdeam şi la săptămâni după aceea.
“Maţele încurcate” era un twisterfără cearşaful cu culorişi numere. Ne încurcam braţele şi picioarele până când începeau să trosnească, şi atunci intervenea “descurcă-tot”, unul dintre noi care stătuse deoparte şi care trebuia să găsească o cale cât mai simplă de a ne scăpa din ghemul de membre.
“Nu te supăra, frate!” era pentru zilele când era prea frig sau prea urât ca să ieşim şi era un joc de “strategie” pe care îl jucam toţi aproape obsesiv, până când pierdeam piese şi nu mai aveam cu ce juca.
E drept că vremurile pe atunci erau mai grele, dar asta nu însemna decât că inventivitatea era mai mare şi capacitatea copiilor de a se juca şi de a se distra fără complicaţii era alta decât acum.
Alte întrebări interesante
Limba română,
8 ani în urmă
Matematică,
8 ani în urmă
Matematică,
8 ani în urmă
Limba română,
9 ani în urmă
Matematică,
9 ani în urmă
Fizică,
9 ani în urmă