textu:
Casa părintească din Lancrăm, sat situat între orăşelul Sebeş-Alba şi Cetatea Bălgradului (Alba
Iulia), era o clădire veche, destul de masivă în asemănare cu celelalte case dimprejur. Ne rămăsese
de la moşul, Simion Blaga, care fusese pe vremuri, până pe la 1870, preot în sat. Către uliţă, de o
parte şi de alta a ogrăzii, erau două grădiniţe împrejmuite cu stâlpi de zid şi de gard, una de flori,
cealaltă – mai mică şi chiar în faţa casei – cu straturi sterpe: aci se ofilea în permanenţă un pin,
de sub care culegeam adesea acele căzute, gălbui, înmănunchiate la un capăt, ca nişte ţânţari cu
cinci picioare lungi. În aceeaşi grădiniţă se înălţa uriaşul castan, ce copleşea cu coroana lui toată
casa. Bănuiam sub scoarţa castanului lăcaşul unui duh legat în chip misterios de destinul casei şi al
familiei (castanul avea să se stingă, de altfel, mai târziu, tocmai în anul când murea şi Tata). Trepte
de piatră cizelate de paşi şi netezite de ploi suiau din curte în casă. Alături era gârliciul, pe unde
coboram în pivniţă pe lespezi, sub care forfotea umedă şi cu miros pătrunzător o enormă prăsilă de
broaşte râioase. Spre curte, casa era în întregime acoperită de viţă sălbatecă, cu rod mărunt. Între
casă şi şură, se înghesuia, pitită, bucătăria de vară, străjuită de-un dud cu frunza deasă, sub care
vara luam masa, învăluiţi de cântecul puterilor păsăreşti. În casă se urmau în şir patru încăperi,
dintre cari una era de „lux“: odaia spre uliţă (,,casa dinainte“ cum îi ziceam), un modest salon,
aproape totdeauna sumbru, care se deschidea rar de tot şi numai musafirilor de la oraş. În acest
salon, mobilat într-un fel mic burghez, domnea totdeauna o răcoare de piatră. Mi-aduc aminte de
două dulapuri vechi de nuc, cu uşi ce luceau în jocuri ca de apă, şi de-o comodă Biedermeyer
pe care un ceas auriu, pus sub un clopot de sticlă, cânta, când era „tras“, două melodii vieneze cu
sunete metalice săltăreţe şi uşurele, ce evocau o epocă. De multe ori mă furişam în salon numai ca
să declanşez automatul închis sub clopotul de sticlă. Întorceam resorturile, ce pârâiau şubrede, cu
o cheie ruginită şi melodiile începeau să picure.
exercițiu:
Compară gospodăria în care şi-a petrecut naratorul-personaj copilăria cu gospodăria/locuinţa
în care ţi-ai petrecut tu primii ani din viaţă. Scrie, în acest sens, un text de 60-70 de cuvinte.
Răspunsuri la întrebare
Răspuns:
Având in vedere gospodăria si copilăria naratorului personaj si avand in vede copilăria mea in primii ani de viata pot sa relatez:
Pe vremuri copii, tinerii, bătrânii care sunt acum bătrâni trăiau în alte vremuri. Fără tehnologii avansate, fără curent
electric sau fara utilități pe care acum le considerăm nelipsite din viata noastra. Strămoșii si moșii noștri erau extrem de diferiți fata de generația de acum, ei vorbeau in grai aparținând de fiecare zona din țară, aveau un limbaj aparte, aveau sobe de piatră și case din chirpici, haine confectionate de ei, gospodăriile foarte bogate si sănătoase, rînduială mare, veselie, aer curat.
Acum generația mea, trăiește intr o eclipsă a tehnologiei, a internetului și multe alte lucruri.
În copilăria mea era o diferenta in lumea internetului, nu si in viata normal de zi cu zi. Eram in copilărie un copil bucuros, alături de bunici de străbunici, de animale, de flori, de jucării, de prieteni, era normal sa avem telefoane si tablete si tot felul de aplicatii pe care le învățăm si le practicam deoarce cum am mai spus tegnoligia avansa si inca avanseaza.Era frumos pe vremuri, păcat ca nu mai este "moda"...