Question

Textul legenda manastiri putna urgent!!!!!!! Ex 2

Answer 1

1352 – 1353 Cu prilejul unei campanii transilvănene împotriva tătarilor, descinde în Moldova maramureşanul Dragoş, reunind micile cnezate locale într-o „marcă” militară, cu centrul la Baia, având ca scop stăvilirea incursiunilor tătărăşti asupra ţării. Potrivit tradiţiei, consemnate de cronicarul Nicolae Costin, Dragoş-vodă ar fi construit, în acest răstimp, o biserică de lemn la Volovăţ, pe care Ştefan cel Mare ar fi mutat-o în 1468 la Putna, unde se află şi în prezent.

Cică trăia în chilia aceasta un călugăr: Daniil Sihastru. Îi zicea lumea sihastru, pentru traiul său singur. Acesta a fost coborât din cer de Dumnezeu pentru a face bine oamenilor rătăciţi prin pustietatea aceasta. El nu mânca aproape nimica.

Într-o seară veni peste dealul acesta, pe apa Viţeului, Ştefan şi cu un argat de-al său. El a fost dovedit de duşmani şi căta loc de odihnă. Şi s-a aşezat să se odihnească pe piatra aceea mare. Cum sta el aşa, iacă vede o lumină în fereastră la săhastru, căci atunci el îşi făcea rugăciunea sa de seară. Îndată ei merg către chilie, căci erau tare flămânzi.

Ajunşi acolo, Ştefan bate în uşă.

– Cine-i acolo? întreabă Daniil.

– Om bun, răspunde Ştefan.

– Dacă e om bun, să intre!

Ei intrară înăuntru.

– Ce ai păţit, de-ai venit şi pe la mine?

Năcăjit şi amărât cum era, nu zise nimic.

– Eu ştiu ce-i cu tine. De mă asculţi ce ţi-oi spune eu, să ştii că dovedeşti păgânătatea. Altminteri e rău!

– Jur pe feciorul meu că ţi-oi asculta toate poruncile!

– Atunci, pune urechea la piciorul meu cel stâng! Ce auzi?

– Ce s-aud? Numai plânsete şi jăluiri.

– Bine zici! Acestea, Ştefane, să ştii că-s jăluirile ţării! Pune acum urechea la piciorul meu drept! Amu ce auzi?

– Amu aud cântece frumoase.

– Bine zici! Pune gând că de unde ai auzit acele cântece, faci o mănăstire!

– Dar unde cântă? întrebă Ştefan.

– Ştii unde, Ştefane!? Iacă, acolo, acel deal, suie mâine dis-de-dimineaţă pe el şi trage cu arcul iar unde o să găseşti săgeata înfiptă, să ştii că de acolo s-aude cântând!

– Dar amu, părinte, te rog să ne dai un pic de mâncare, că tare flămânzi suntem!

– Bine, dar eu, Ştefane, nu mănânc nimic. De unde să-ţi pot da ceva?

– Caută, părinte, că nu ne mai putem ţine pe picioare de flămânzi!

Căută Daniil în toate părţile, în urmă găsi un pic de prescure din care dădu şi lui Ştefan o bucăţică, şi argatului, şi-i mai rămase şi lui un pic; că era blagoslovită prescurea ce le-o dăduse.

După ce au terminat ei ospăţul, s-au culcat amândoi în chilie, iar săhastrul a rămas afară ca să-i păzească. Când răsări soarele, Daniil bătu la uşă:

– Scoală, Ştefane, şi du-te!

Ei se sculară pe-ndată şi se suiră sus pe deal. Scoate Ştefan arcul şi trage, dar săgeata s-a împlântat hăt, în pădure. Pe-ndată, ei merseră în căutarea locului unde s-a împlântat. După lungă căutare, ei o găsesc împlântată într-un paltin bătrân. Dar cu cine să zidească el mănăstirea, când ei erau numai doi! Atunci, se duce Ştefan, noaptea, la Volovăţ şi ia biserica de acolo şi până-n ziuă o aduce aici. Tot până-n ziuă o şi propteşte. Însă nici nu o propteşte bine, când iată vede venind pe turci. Ei l-au văzut pe Ştefan când a adus biserica iar acum au venit să-l prindă. Ştefan, văzând aceasta, intră în biserică şi se rugă lui Dumnezeu ca să-l scape.

Ascultându-i ruga, dădu o ceaţă grea de nu vedeai la un pas. Amu, turcii se zăpăciseră şi începuseră a se omorî între ei. Se bătură ei aşa până-la amiaz, că nu mai rămaseră de ei decât doi ofiţeri care, de frică să nu fie ucişi de Ştefan, o luară la fugă. Pierind cu toţii, cerul începuse să se lumineze. Ştefan, bucuros, merse la Suceava şi aduse meşteri ca să zidească o mănăstire mândră. Au fost aduşi şi din Ţara Românească mulţi robi ca să locuiască pe aici. Din unul din aceia mă trag şi eu.