Question

Toate figurile de stil din poezia Floare albastra de Mihai Eminescu.

Answer 1

Salut !

❁❁❁❁❁

Poezia eminesciană romantică

„ Floare Albastră ”

                                                de Mihai Eminescu

- «Iar te-ai cufundat în stele

Și în nori și-n ceruri nalte ? → epitet, vers ₁ și vers ₂ - enumerații

De nu m-ai uita încalte,

Sufletul vieții mele.

În zadar râuri de soare → vers ₁ și vers₂ - metaforă;

Grămădești-n a ta gândire

Și câmpiile Asire → epitet;

Și întunecata mare; → epitet, inversiune;

Piramidele-nvechite → epitet;

Urcă-n cer vârful lor mare - hiperbolă;

Nu căta în depărtare

Fericirea ta, iubite»! → vers ₃ și vers ₄ - exclamații retorice;

Astfel zise mititica,

Dulce netezindu-mi părul.

Ah! ea spuse adevărul;

Eu am râs, n-am zis nimica.

- «Hai în codrul cu verdeață,

Und-izvoare plâng în vale, → personificare, imagine vizuală și auditivă;

Stânca stă să se prăvale

În prăpastia măreață.

Acolo-n ochi de pădure, → metaforă;

Lângă balta cea senină → epitet;

Și sub trestia cea lină → epitet;

Vom ședea în foi de mure. → metaforă;

Și mi-i spune-atunci povești

Și minciuni cu-a ta guriță,

Eu pe-un fir de romaniță

Voi cerca de mă iubești.

Și de-a soarelui căldură

Voi fi roșie ca mărul, → comparație;

Mi-oi desface de-aur părul, → inversiune;

Să-ți astup cu dânsul gura.

De mi-i da o sărutare,

Nime-n lume n-a s-o știe,

Căci va fi sub pălărie -

Ș-apoi cine treabă are!

Când prin crengi s-a fi ivit

Luna-n noaptea cea de vară,

Mi-i ținea de subsuoară,

Te-oi ținea de după gât.

Pe cărare-n bolți de frunze,

Apucând spre sat în vale,

Ne-om da sărutări pe cale,

Dulci ca florile ascunse. → comparație;

Și sosind l-al porții prag,

Vom vorbi-n întunecime:

Grija noastră n-aib-o nime,

Cui ce-i pasă că-mi ești drag»? → interogație retorică;

Înc-o gură și dispare...

Ca un stâlp eu stam în lună! → comparație ( vers ₁ și vers ₂ - exclamații retorice );

Ce frumoasă, ce nebună → enumerație;

E albastra-mi, dulce floare! → inversiune ( vers ₃ și vers ₄ - exclamații retorice );

. . . . . . . . . . . . . .

Și te-ai dus, dulce minune, → inversiune, metaforă;

Ș-a murit iubirea noastră -

Floare-albastră! floare-albastră!... → repetiție, metaforă;

Totuși este trist în lume!

(1873, 1 aprilie)

✿ Poezia lui Eminescu, publicată la 1 aprilie 1873 în revista „ Convorbiri literare ”, este o meditație pe tema iubirii și a condiției geniului în lume, o idilă cu dialog având la bază o poveste proiectată într-un cadru feeric romantic.

Structura romantică = se realizează prin alternanța a două planuri dispuse în antiteză ce simbolizează două ipostaze ale cunoașterii: planul cosmic și planul terestru.

Cele patru secvențe poetice conțin în alternanță vocile îndrăgostiților sau măștile lirice, astfel:

• partea I - vocea feminității -  strofele 1 - 3;
• partea II - vocea poetului - strofa 4;
• partea III - vocea iubitei - strofele 5 - 12;
• partea IV - vocea poetului - strofele 13 - 14;

Muzicalitatea măsurii scurte de 7 - 8 silabe, cu rimă îmbrățișată și ritm trohaic sugerează starea ideală, juvenilă, universul căutărilor poetului romantic ce creează o metaforă sublimă a iubirii.