Question

Traduceti acest text,fara google translate sau traducere automata :

Heureusement, il y a le fils de Madame Truchi. Il habite de l’autre côté de la rue, au-dessus de la boulangerie de ses parents. Il a dix-sept ans, mais il paraît beaucoup moins. Quand je suis venue habiter ici, il a commencé à m’envoyer des lettres. Il ne les mettait pas dans la boîte aux lettres, mais il les laissait devant la porte, quand il savait que j’allais sortir. Sur l’enveloppe, il mettait mon nom: Mademoiselle Zayane. Lui s’appelle Lucien. Il ne va plus au lycée, il travaille dans la boulangerie. Il a déjà la peau très blanche, comme s’il avait transporté de la farine.

J’aime beaucoup sa grand-mère. C’est une vieille dame italienne avec des cheveux teints en noir coiffés en bandeaux. Elle est habillée de noir, avec un col de dentelle et un petit tablier. Avec son visage ovale, elle a l’air de venir d’un autre siècle, ou d’un table. Elle est toujours douce et souriante. Au début, quand je suis venue habiter à la Loge, j’allais acheter le pain chez elle en rentrant du lycée. Elle me disait: « Signorina ». Quand j’étais malade, elle me demandait de mes mes nouvelles: « Comment va la Signorina? »

Lucien m’envoyait des lettres chaque jour, je trouvais ça drôle. Il n’osait pas me parler. Il écrivait des choses bizarres, des poèmes, avec des rimes, il disait que j’avais l’air de venir d’une autre planète, que j’étais du pays d’ailleurs, il disait qu’il voulait apprendre ce que je savais d’un autre monde. Il mettait des points de suspension partout. C’était un peu difficile à comprendre. Quelquefois, quand j’entrais dans la boulangerie, je le voyais au fond du magasin, en short et en chemisette à cause de la chaleur du four.

Un jour, il m’a parlé, il m’a prêté son vélomoteur. C’était un Bébé Peugeot tout ce qu’il y a vait de vieux, le modèle avec les carters arrondis, qu’il avait repeints en orange. Il m’a dit: « Si tu veux, je te le donne ». Je n’étais jamais allée à vélomoteur. Il m’a montré comment on faisait avec la poignée pour changer de vitesse.

Je me souviens, la première fois que je suis sortie avec le Bébé Peugeot, j’ai fait le tour de la vieille ville, puis j’ai roulé sur le trottoir le long de la mer. C’était une journée d’hiver, grise et froide. Il n’y avait personne d’autre que les mouettes qui couraient sur les galets. J’ai roulé à toute vitesse, au milieu des voitures arrêtées. C’était magnifique, jamais je n’avais ressenti cela auparavant. J’étais libre, je pouvais aller où je voulais, jusqu’au bout de la ville, dans les collines, jusqu’aux quartiers inconnus.

Answer 1

Din fericire, e fiul doamnei Truchi. Locuiește de cealaltă parte a străzii, deasupra brutăriei părinților săi. Are 17 ani, dar pare mult mai puțin. Când am venit să trăiesc aici, a început să-mi trimită  scrisori. Nu le punea în căsuța poștală, dar le lăsa  în fața ușii, când știa voi pleca. Pe plic,  îmi  punea numele: Mademoiselle Zayane. Pe el îl chema Lucien. Nu mai merge la liceu, lucrează în brutărie. Are deja o piele foarte albă, ca și cum ar fi purtat făină.Îmi place mult   bunica lui. Este o bătrână doamnă italiană cu părul  vopsit în negru și pieptănată în bentițe . Ea este îmbrăcată în negru, cu un guler de dantelă și un șorț mic. Cu fața ei ovală, pare să vină dintr-un alt secol sau dintr-o masă. E mereu dulce și zâmbitoare. La început, când am venit să locuiesc la Loge, mă duceam să cumpăr pâine la ea când veneam de la liceu. Ea spunea: - Signorina. Când eram bolnavă, îmi cerea vești : "Ce mai face Signorina?" "Lucien îmi trim eteascrisori în fiecare zi, mi se părea distractiiv. Nu îndrăznea să vorbească cu mine. Scria lucruri ciudate, poezii cu rime, el spunea că par să vin de pe altă planetă, eram dintr-o țară aiurea, spunea că vrea să învețe ceea ce eu știam de o altă lume. Punea puncte de suspensie peste tot. Era cam greu de înțeles. Uneori, când intram în brutărie, îl vedeam în spatele magazinului, în pantaloni scurți și cămașă din cauza căldurii cuptorului.Într-o zi mi-a vorbit, mi-a împrumutat  motoreta. Era un Bebeluș Peugeot tot ce se putea mai vechi , modelul cu carterele rotunjite, pe care le-a revopsit în portocaliu. El mi-a spus: "Dacă vrei, ți-o dau." Nu am fost niciodată cu o motoretă. Mi-a arătat cum să faci cu mânerul pentru a schimba viteza.Îmi amintesc, prima dată când am ieșit cu Bebelușul Peugeot, am dat ocol vechiului oraș, apoi am mers pe trotuar de-a lungul mării. Era o zi de iarnă, gri și rece. Nu era nimeni decât pescărușii care alergau pe pietricele. Am merscu cea mai mare viteză , în mijlocul mașinilor oprite. Era frumos, nu am mai simțit-o niciodată. Eram liber, puteam să merg acolo unde vroiam, până la capătul orașului, în dealuri, până în cartierele necunoscute.