Traduceti-mi
Privindu-se într-un izvor de-o limpezime rară, Un cerb, odinioară, Îşi lăuda podoaba coarnelor bogată, Dar se gândea cum suferă – şi nu o dată - Că-i sunt picioarele ca nişte fuse, A căror subţirime în apă se pierduse. “De la picioare pân’la creştet ce disproporţie – trist Spune - Văzându-le în unde umbra. înaltelor lăstare Le poate-atinge vârful cununa mea minune. În schimb, picioarele nu-mi fac deloc onoare.” Abia-şi spusese că nu poate acest ponos să-ndure Că a zărit un câine-lup, de vânătoare, Şi, ca atare, A trebuit neapărat să se ascundă în pădure. Dar coarnele îi fură-acum O piedică printre copaci, în drum, Împotrivindu-se efortului pe care Spre a-l salva-l făceau subţirele picioare. Trecu atunci prin mintea-i un gând cu totul nou: Să blesteme podoaba, al cerului cadou. Exagerăm ce e frumos, dispreţuim ce e util, Cu toate că frumosul ne-aduce-adesea jale; Îşi ponegrise cerbul tot ce-l făcea agil Şi-şi lăudase tocmai o stavilă în cale.