Question

Transformati dialogul din vorbire directa in vorbire indirecta va rog frumos.


— Toţi oamenii cred despre ei înşişi lucruri bune, socot cel puţin că
viaţa pe care au trăit-o merită să fie aşternută de cineva pe hârtie. O mică
slăbiciune omenească, mişcătoare, de altfel. Să nu te superi.
— Nu mă supăr, mă întrerupse el, nerăbdător. Sunt matematician şi
caut să traduc orice fenomen în limba ecuaţiilor şi integralelor mele. Ciudat,
nu? Singurul fenomen pe care nu-l pot integra în nici o formulă e scurta mea
existenţă de până azi. Ştiu, el mă opri cu un gest, îmi lipsesc mulţi factori, dar
nu mă gândesc numai la azi, el arătă la scaunul gol de alături, rezemat cu
spătarul de masă în semn că locul e rezervat, şi zâmbi forţat: Ba chiar să
facem abstracţie de azi! Oricum, nu găsesc ecuaţia.
N-aveam ce să-i spun. Să-i spun că viaţa nu poate fi modelată
matematiceşte? De ce adică să nu poată fi? Sau alte cuvinte fără importanţă,
doar de dragul de a spune ceva?
— Probabil că diferenţa de vârstă dintre noi nu e prea mare, continuă
el. Oamenii din aceeaşi generaţie găsesc mai uşor limbă comună, dacă nu se
nasc bătrâni sau cu grăsime pe creier. Aţi observat, probabil, acest obicei al
unor semeni de-ai noştri.
Urmările. În sfârşit, un cântec prea des repetat. Da, până de curând am
fost învăţător la ţară. Vă miră?
Avea spirit de observaţie. Această ultimă declaraţie mă mira puţin.
Eram convins că am în faţa mea un orăşean tipic.
— Nu trebuie să vă mire! M-am menajat. O, de mine m-am îngrijit
întotdeauna! Nu vă interesează problema intelectualului la ţară?
— N-o cunosc decât în linii mari. Dar există în fond această problemă?
Vroiam să-l înţeleg cumva. Indiferenţa jucată a tonului, acum
înţelegeam că juca puţin, mă jena. Şi el, probabil, înţelegea acest lucru.
— Sunt multe probleme care nu există. Părinţi şi copii, de exemplu, şi
altele. Dar una dintre cele mai arzătoare probleme inexistente la ordinea zilei
este. Cât de frumos sună

Answer 1

Cineva spune ca toti oamenii cred despre ei insisi lucruri bune, socot cel puţin ca viata pe care au trăit-o merita sa fie aşternută de cineva pe hârtie. O mică slabiciune omeneasca, miscatoare ,de altfel si spune persoanei cu care vorbeste sa nu se supere.
Interlocutorul il întrerupe si raspunde nerăbdător ca nu se supara. Acesta adauga ca este matematician si cauta sa sa traduca orice fenomen in limba ecuatiilor si a integralelor lui. Apoi exclama ca e ciudat si cere si parerea prsoanei cu care vorbeste. Acesta mai spune ca singurul fenomen pe care nu il poate integra in nicio formula este scurta sa existenţa pana atunci. Acesta adauga ca mai stie si ca ca ii lipesc multi factori dar ca nu se gandeste numai la aceea zi apoi arata scaunul gol si zambeste fortat in timp ce zice ca favea chiar absrractia de ziua aceea.Apoi schimba subiectul si spune ca nu gaseste ecuatia.
Interlocutorul nu stia ce sa raspunda matematicianului ca sa nu il supere. Apoi ii spune matematicianului ca el crede ca diferenţa de ani dintre ei nu e mare si ca oamenii din aceeasi genereratie gasesc mai usor limba comuna asta daca nu se nasc batrani sau cu grasime pe creier.Acesta mai spune ca pana de curand fusese unvatator la tara si il intreaba pe prietenul sau daca il mira.
Prietenul sau se mira. Omul isi reia discursul si spune matematicianului ca nu trebuie sa il mire. Si ca s-a ingrijit mereu. Apoi il intreaba daca il intereseaza problema intelectualului in tara. Acesta raspunde ca nu o cunoaste in linii mari apoi daca este vreo problema cu privire la acel subiect. Drept răspuns prietenul sau raspunde ca sunt multe probleme printre care si copii si parintii si altele dar una dintre cele mai importante probleme la ordinea zilei este. Apoi incheie spunand ca suna frumos