.Trasaturile pozitive ale lui Harap Alb
.2-3citate cu trasaturile fizice si morare
Răspunsuri la întrebare
Harap-Alb, fecior de crai, este un Făt-Frumos din basmele populare, destoinic şi curajos, dar rămâne în zona umanului, fiind prietenos, cuminte şi ascultător. El este un personaj pozitiv şi întruchipează înaltele principii morale cultivate de orice basm, ca adevărul, dreptatea, cinstea, prietenia, ospitalitatea, curajul, vitejia, trăsături ce reies indirect din întâmplări, fapte, din propriile vorbe şi gânduri şi direct din ceea ce alte personaje spun despre el. El parcurge o perioadă de a deprinde şi alte lucruri decât cele obişnuite, de a învăţa şi alte aspecte ale unei lumi necunoscute până atunci, experienţă necesară viitorului adult. Semnificaţia numelui reiese din scena în care spânul îl păcăleşte pe fiul craiului să intre în fântână: "Fiul craiului, boboc în felul său latrebi de aieste, se potriveşte Spânului şi se bagă în fântână, fără să-1 trăsnească prin minte ce i se poate întâmpla". Naiv, lipsit de experienţă şi excesiv de credul, fiul craiului îşi schimbă statutul din nepot al împăratului Verde în acela de slugă a Spânului, numele lui poate fi un oximoron, Harap-Alb putând însemna "negru alb", deoarece "harap" înseamnă "negru, rob". Faptele eroului rămân şi ele în limita umanului, probele care depăşesc sfera realului fiind trecute cu ajutorul celorlalte personaje, înzestrate cu puteri supranaturale. Codrul în care se rătăceşte simbolizează lumea necunoscută flăcăului, care greşeşte pentru prima oară, neţinând cont de sfatul tatălui său, de a se feri de omul spân. Deşi cuminte şi ascultător de felul său, nesocotirea acestei restricţii declanşează asupra flăcăului un şir nesfârşit de întâmplări neplăcute şi periculoase, care-i pun deseori viaţa în primejdie. Lipsit de experienţă, "boboc în felul său la trebi de aieste,", mezinul craiului devine sluga spânului, îşi asumă şi numele de Harap-Alb, dovedind în acelaşi timp loialitate şi credinţă faţă de stăpânul său, întrucât jurase pe paloş, îşi respectă cuvântul dat, rod al unei solide educaţii căpătate în copilărie, de a fi integru şi demn, capabil să-şi asume vinovăţia, cu toate urmările ce decurg din faptul că nu urmase sfatul tatălui. Cinstit din fire, Harap-Alb nu-l trădează niciodată pe spân, deşi un stăpân tiran ca acesta ar fi meritat. De pildă, atunci când se întoarce spre împărăţie cu pielea şi capul cerbului fabulos, "piatra cea mare din capul cerbului strălucea" atât de tare, încât mulţi crai şi împăraţi îl rugară să-i "deie bănăret cât a cere el, altul să-i deie fata şi jumătate din împărăţie, altul să-i deie fata şi împărăţia întreagă", dar Harap-Alb şi-a urmat calea fără să clipească, ducând bogăţia întreagă stăpânului. O singură dată a şovăit voinicul, atunci când, îndrăgostindu-se de fata împăratului Roş, "mai nu-i venea s-o ducă" spânului. Probele la care îl supune spânul sunt menite a-1 deprinde pe flăcău cu greutăţile vieţii, cu faptul că omul trebuie să învingă toate piedicile ivite în viaţa sa, pregătindu-l pentru viitor, când va trebui să-şi conducă propria gospodărie, propria familie. Ca şi în viaţa reală, flăcăul este ajutat de cei mai buni prieteni, calul fabulos şi de Sfânta Duminică. Harap-Alb este umanizat, el se teme, se plânge de soartă, cere numai ajutorul acelora în care avea încredere, semn că învăţase ceva din experienţa cu spânul. Depăşind cu bine toate probele, flăcăul demonstrează că e "soi bun" (G.Călinescu) prin valorile morale care compun codul comportamentului ţărănesc: inteligenţa, bunătatea, perseverenţa, răbdarea, capacitatea de adaptare la diverse situaţii ale vieţii. De asemenea, altruismul, sufletul lui bun, dragostea pentru albine şi furnici îl fac să le ocrotească şi să le ajute atunci când le întâlneşte în drumul său, chiar dacă pentru asta trebuie să treacă prin apă ori să zăbovească pentru a le construi un adăpost. Sigur că binele pe care Harap-Alb îl face se întoarce atunci când el însuşi se află în impas, crăiasa furnicilor şi cea a albinelor salvându-i, de asemenea, viaţa. O experienţă determinantă pentru maturizarea lui o constituie întâlnirea cu omul roş, care este un alt pericol de care ar fi trebuit să se ferească, aşa cum îl sfătuise tatăl. Episodul călătoriei spre curtea împăratului Roş este un necontenit prilej de iniţiere a flăcăului (călătoria este un mijloc de cunoaştere), deprinzând acum învăţătura că orice om, cât de neînsemnat ori de ciudat ar părea, poate fi de folos, tânărul deprinzând experienţă mai ales în cunoaşterea speciei umane. Harap-Alb are capacitatea de a-şi face prieteni adevăraţi, loiali, care să-1 ajute în orice împrejurare dificilă a vieţii sale, aceştia folosindu-şi tocmai trăsăturile dominante, devenite - la nevoie - adevărate talente: "tot omul are un dar şi un amar, şi unde prisoseşte darul, nu se mai bagă în samă amarul".Harap-Alb parcurge o perioadă de formare a personalităţii, care, deşi înzestrat cu importante calităţi, are slăbiciuni omeneşti, momente de tristeţe şi disperare, de satisfacţii ale învingătorului, toate conducând la desăvârşirea lor ca oameni.