Tulcea (tradiții, obiceiuri,cultură,curiozități)
Răspunsuri la întrebare
alviţei
Practică magică de aflare a norocului şi a ursitei la Lăsatul Secului de Paşti, sărbătoare care a asimilat un scenariu ritual de înnoire a timpului calendaristic. Tinerii, copii adunaţi în cerc, încercau sa prindă cu gura, fără ajutorul mâinii , alviţa prinsă cu o sfoară de cuiul bătut în grinda centrală a podinei. Cei care reuşeau, muşcau din ea, îşi puneau o dorinţă, crezându-se că vor fi însoţiţi de noroc şi împliniri, iar tinerii se vor căsători.
Paparuda
Paparuda este un obicei care se practică în a treia zi de Paşti în localităţile Niculiţel, Luncaviţa, Jijila, Văcăreni, dar şi în mare parte din sudul României. Are drept rol invocaţia către ploaie, iar un gest ce trebuie respectat în ritual este stropitul cu apă a celor care participă în alai. Grupuri de tinere sau de femei bătrâne, împodobite cu flori sau cu ramuri verzi, intră din gospodărie în gospodărie. Ele cântă pentru ploaie şi dansează. Apoi sunt udate de gazdă sau se udă între ele cu apă rece. Stropitul cu apă reprezintă un gest de magie, prin analogie. În mentalitatea arhaică şi tradiţională se consideră că imitarea ploii era suficientă pentru producerea ei. De asemenea, se consideră că „masca verde” reprezintă spiritul antropomorf al vegetaţiei, ce se va regenera odată cu căderea ploilor. Se credea că purtarea „măştii verzi” (flori, frunze) va influenţa bogăţia culturilor.
Caloianul
Tot după Paşte şi într-o corelare cu „Paparuda” se practică şi obiceiul numit „Caloianul”. Acest obicei trimite spre ritul zeului care moare şi învie. O păpuşă realizată din lut era îngropată şi lăsată în câmp şi era deshumată (după 9-40 zile), apoi ruptă în bucăţi ce erau aruncate pe câmp. Îngropat în pământ, „Caloianul” (aşa era numită păpuşa de lut) influenţa, asemenea zeului antic, belşugul culturilor şi regenerarea vegetaţiei. Toate aceste ritualuri sunt, de fapt, dedicate fertilităţii pământului şi bunăstării recoltelor.
Drăgaica
Zeiţa agrară, protectoare a lanurilor înspicate de grâu şi a femeilor măritate, sinonimă cu Sânziana este, în Muntenia, sudul Moldovei şi Dobrogea, Drăgaica. Aceasta se naşte la 9 martie, echinocţiul de primăvară în Calendarul iulian, la moartea Babei Dochia, creşte şi se maturizează miraculos până la 24 iunie, ziua solstiţiului de vară în Calendarul gregorian, când înfloreşte planta ce-i poartă numele, sânziana sau drăgaica, şi este invocată de fecioare la vârsta căsătoriei şi de neveste cu copii în braţe în timpul dansului ei nupţial, Jocul Drăgaicei. În obiceiurile, credinţele şi folclorul românesc Drăgaica păstrează amintirea Marii Zeiţe neolitice, divinitate lunară, echinocţială şi agrară, identificată cu Diana şi Iuno în Panteonul roman şi cu Hera şi Artemis în Panteonul grec. În timpul zilei, se practică, pe alocuri, obiceiul «Drăgaica», adică alegerea celei mai frumoase tinere. Fetele sunt numite «drăgaice» şi se adună pentru a-şi alege o crăiasă, pe cea mai frumoasă şi mai vrednică, dar care, tot potrivit tradiţiei, nu se va mărita trei ani după alegerea ei în fruntea mândrelor satului. Pentru acest obicei, fetele se îmbracă de sărbătoare şi poartă coroniţe de sânziene, iar când se întorc acasă, după acest ritual, sunt aşteptate de flăcăi, care le stropesc cu apa proaspătă, ca pe florile din grădină. Despre noaptea Sânzienelor se crede că este magică, momentul în care minunile sunt posibile, în care forţele benefice, dar şi cele negative, ajung la apogeu. În timpul ceremoniei nupţiale zeiţa bagă bob spicului de grâu şi miros plantelor de leac, vindecă bolile şi suferinţele oamenilor, în special bolile copiilor, apără holdele de grindină, furtuni şi vijelie, urseşte fetele de măritat etc. Dar, cand i se nesocoteşte ziua, ea stârneşte vârtejuri şi vijelii, aduce grindina, ia oamenii pe sus şi îi îmbolnăveşte, lasă florile fără leac şi miros. După Dansul Drăgaicei din ziua când şi Soarele joacă pe cer la amiază, apar primele semne că vara se întoarce spre iarnă: începe să scadă lungimea zilelor şi să sporească nopţile, se usucă rădăcina grâului paralel cu coacerea bobului în spic, răsare pe cer constelaţia Găinuşei (Cloşca cu Pui), florile îşi pierd din miros şi din puterea tămăduitoare de boală, cucul încetează să mai cânte, apar licuricii în păduri, se întoarce frunza pe ulm, plop şi tei etc. Manifestările cultice de altădată, de cinstire a zeiţei agrare, au devenit ocazii de întâlnire şi cunoaştere a tinerilor în vederea căsătoriei şi, apoi, vestite târguri, bâlciuri şi iarmaroace de Drăgaica, Sânziene şi de Fete. Zeiţa agrară la vârsta fecundităţii şi maternităţii a fost atestată cu numele de Drăgaica în Dobrogea. Aici drăgaicele, în felul în care le descrie Dimitrie Cantemir, se fac patru fete, din care numai două sunt îmbrăcate femeieşte. Acestea se apucă cruciş de mână cu celelalte două, apoi pornesc dănţuind pe la case, fiind însoţite pe un fluierar ca