ucenicie intr o breazla veche rezumat repedeee va rog
dau coroana
Răspunsuri la întrebare
Era in ziua de 27 Martie 1894, - a treia zi dupa Buna-Vestire. Aceasta data am izbutit s-o statornicesc dupa toate metodele istorice, care de altminteri sunt destul de simple. Ziua despre care vorbesc are o importanta deosebit de mare pentru mine, deoarece un baietandru, al carui nume este s-al meu, iesea intaia oara cu pusca in luncile Siretului. Se pare ca eram eu insumi; fara indoiala insa ca era cu totul altcineva. Copilul de odinioara nu mai este de mult. Ii pastrez numai in mine inregistrate imaginile, ca-n mormantul unui album. Din cele multe ale fiintii aceluia mi-a ramas transmis intact mai ales instinctul acela, carel scotea aproape inconstient, din ingramadirea unui targusor, spre lumina de primavara a campiei si spre luncile Siretului. Si amintirea acestor clipe de taina si de ucenicie este tot asa de importanta si tot asa de rara, ca si oricare dintre faptele fiilor omului. Va pieri si ea ca toate. Ar fi deci un fapt istoric numai prin prezumtia trufasa de a-l impune atentiei. Nu-i decat o privire curioasa spre lumea umbrelor de odinioara, de-acu cateva zeci de ani ori de veacuri, caci data pe caream statornicit-o n-are de fapt nici o importanta.
Baietandrul purta pusca-n spate si torba la sold, asa cum bagase de sama ca fac vanatorii cei batrani. Umbla harnic, cu ochii atintiti spre licariri de ape si spre zavoaiele
Siretului. Ii lucea soarele in ochi si i se rasfrangea in suflet. In bucuria aceasta a luminii s-a spatiului se amesteca o hotarare nedeslusita sa urmareasca si sa fulgere de departe vietatile salbatice care fug de om. Fantazia lui nastea scene arbitrare de vanatoare, care-l faceau fericit o clipa.
Merse o vreme in lungul unei cai ferate, pe subt fire de telegraf, in care canta usurel vantul. Apoi trecu pe malul unui canal adanc, in fundul caruia curgea apa unui parau, spumoasa, printre pojghiti de ghiata. Ochii lui atinteau zavoaiele Siretului, pete de-o dulce coloare cafenie, subt fumegari stravezii. Erau un tarm de visuri, unde inca nu-i calcase piciorul. Dintr-acolo se intorceau de multe ori la marginea targului vanatori barbosi, care vorbeau de vulpi si lupi, iepuri si vidre, sitari si rate. Dintr-acolo soseau cu undita pe umar, in seri de vara, pescari tigani, cu peste putin, insa cu amintirea nestirbita a unui somn urias pe care l-au prins candva, sub salcii, intrun loc ascuns pe care numai ei il stiu.