Question

Ultima moapte de dragoste, intaia noapte de razboi, enunturi: 1
.încadrează personajul într-o anumită tipologie ținând cont de locul său în operă.
2.Precizează cele două experiențe fundamentale prin care trece eroul și concepția acesteia despre ele.
3.În relația cu celelalte personaje precizează care este legătura eroului cu lumea exterioară. 4.Precizează de ce Ștefan alege să participe la război deși poate evita acest lucru. 5.Ce trăsătură a eroului se desprinde prin participarea acesteia la război?
6.Cum se manifestă eroul în confruntarea cu situații limită din cadrul războiului ?
7.ilustrează atitudine în rol despre ce pusese rănit și spitalizat.
8.Ilustrează în ce tipologie se încadrează erou în literatura română.
hey, ma poate ajuta cineva va rog frumos...​

Answer 1

1. Ștefan Gheorghiu reprezintă un tip de personaj impus în literatura română de romanele și dramaturgia lui Camil Petrescu: intelectualul aspirând spre absolut, ca și Ladima, Gelu Ruscanu sau Andrei Pietraru.

2. Protagonistul trăiește două experiențe “definitive” pentru formarea lui ca om: dragostea și războiul. “Nu numai în iubire, ci în toate actele existențiale personajul caută o verificare și o identificare a eului propriu. E însetat de experiență și, spre a și-o procura, e dispus a plăti orice preț, inclusiv prețul vieții” (D. Micu)
Prima experiență de cunoaștere e trăită sub semnul incertitudinii și reprezintă un zbucium permanent - “monografia îndoielii”. Suferința provine, de pe o parte, din iubirea înșelată, iar pe de altă parte, din faptul că Gheorghidiu caută, ca mai toți eroii lui Camil Petrescu, certitudini. Acest conflict interior se grefează pe opoziția între aspirațiile absolute ale intelectualului și realitatea meschină a societății.
A doua experiență fundamentală, cea a confruntării directe cu moartea, lasă definitiv în umbră experiența iubirii. Drama colectivă a războiului anulează drama personală, a iubirii. Războiul este demitizat și prezentat așa cum se reflectă în conștiința combatantului: monstruos și absurd. Camil Petrescu mărturisește că nu descrie nicio luptă, ci viața interioară a individului confruntat cu frigul, foamea, frica de moarte, absurdul și tragismul războiului, sentimentul de sfârșit de lume, dispariția oricărei urme de umanitate: “nu mai e nimic omenesc în noi.”

3. Ștefan Gheorghidiu, personajul-narator reprezintă tipul intelectualului lucid, inadaptatul superior, care trăiește drama îndrăgostitului de absolut. Filozof, el are impresia că s-a izolat de lumea exterioară, însă în realitate, evenimentele exterioare sunt filtrate prin conștiința sa. Gândurile și sentimentele celorlalte personaje nu pot fi cunoscute de cititor, decât în măsura în care se reflectă în această conștiință. În acest sens, Ela este cel mai “misterios” personaj, prin faptul că tot comportamentul ei este mediat de viziunea personajului-narator. De aceea cititorul nu se poate pronunța asupra fidelității ei sau dacă e mai degrabă superficială, decât spirituală.

4. Gelozia, îndoiala personajului înregistrează și alte etape ale destrămării cuplului: ruptura, împăcarea temporară, până la izbucnirea războiului. Deși ar fi putut să evite participarea la război, profitând de averea sa, așa cum procedează Nae Gheorghidiu, Ștefan se înrolează voluntar din dorința de a trăi această experiență existențială și ca act moralmente necesar: “N-aș vrea să existe pe lume o experiență definitivă, ca aceea pe care o voi face, de la care să lipsesc, mai exact să lipsească ea din întregul meu sufletesc. Ar avea față de mine, cei care au fost acolo, o superioritate, care mi se pare inacceptabilă. Ar constitui pentru mine o limitare.”

5. Alexandru Paleologu apreciază că: “Gheorghidiu hotărăște să plece pe front dintr-o aviditate de cunoaștere, dar și dintr-un imperios sentiment al onoarei. De obicei se consideră că acest sentiment nu e prea compatibil cu intelectualitatea, sau în orice caz nu e de aceeași esență și nu rezistă la o analiză lucidă. Camil Petrescu […] asociază în mod esențial și solidar onoarea cu inteligența.”

6. Confruntat cu situații-limită, protagonistul se autoanalizează lucid: “Știu că voi muri, dar mă întreb dacă voi putea îndura fizic rana care îmi va sfâșia trupul.”

7. Rănit și spitalizat, Gheorghidiu se întoarce acasă, la București, dar se simte detașat de tot ce îl legase de Ela. Obosit să mai caute certitudini și să se mai îndoiască, o privește acum cu indiferența “cu care privești un tablou” și hotărăște să o părăsească: “I-am scris că îi las absolut tot ce e în casă, de la obiecte de preț la cărți…, de la lucruri personale la amintiri. Adică tot trecutul.”

8. Gheorghidiu trăiește drama lucidității și a aspirației spre absolut, iar prin intermediul lui, autorul introduce un nou tip de personaj în literatura română: intelectualul ca structură de caracter. Problematica intelectualului reprezintă o preocupare constantă pentru scriitorul Camil Petrescu, care în eseul “Noocrația necesară” (termen ce viza inițial integrarea intelectualității în ordinea socială și politică), din 1924, pleda pentru o organizare socială asemănătoare cu cea mai imaginată și de Platon: în fruntea societății să se afle mințile superioare, filozofii și savanții.