Question

Un autoportret cu putin amuzament in el... :D

Answer 1

Îîhmm, mă gândeam să scriu despre mine când eram un țânc plângăcios pentru că nu-mi convenea nimic. Ce nu-mi convenea? Ce știu eu acum, că eram prea mic și alintat ca să-mi aduc aminte! Îhmm, apoi mă gândeam să mai sar peste vreo 2 anișori când mai articulam și eu niște cuvințele, de numai eu le înțelegeam fiindcă toți se uitau la mine și râdeau deși eu vorbeam foarte serios despre problemele sau curiozitățile mele la o vârstă foarte dificilă de numai 3 ani și vreo câteva luni. Ce mai, să povestesc mai bine despre cum eram la 5 ani: un neastâmpărat ce săream de pe șifonier, sau mă ascundeam în el precum pisicile care lenevesc pe hainele celor pe care îi adoră, de nu eram deloc de găsit și - I auzeam pe-aici mei cautandu-mă speriați prin toată casa, întrebându-se temători dacă nu am ieșit pe ușă neauzit?! Sau să spun cum vărsam supa pe fustita colegei de la grădi, iar apoi fugeam la baie cu alți băieți la fel de cuminți ca mine?! Dar mai bine nu va zic nici când m-am hotărât să fac ceva de mâncare pentru mami și tati, și pentru asta am amestecat făină cu lapte și un ou întreg, peste care am adăugat o înghețată, iar apoi am pus totul în frigider?! Dacă stau să mă gândesc, mai bine povestiti-mi voi câte ceva, că eu vreau să țin secret trecutul meu ca să par un pic misterios!