Un eseu despre factori familie, școală și bisercă
Răspunsuri la întrebare
Răspuns:
CAPITOUL IMOTIVAREA ALEGERII TEMEI
Necesitatea realizării unei cât mai bune desfăşurări a dezvoltăriireligiozităţii copilului, ştiut fiind faptul că omul se naşte cu predispoziţie spreDumnezeu, a făcut să se amplifice preocupările atât faţă de factorii externi, cât şide cei interni ai educaţiei religioase.Astfel se continuă şi se amplifică necesitatea religiei în viaţa noastră.Această temă este actuală pentru domeniul religios deoarece în societateacontemporană atât tinerii cât şi copiii primesc nu numai prin mijloace mass-madia, dar şi prin exemplul negativ al celor din jur sugestii ce-i pot abate de la oînţelegere corectă a adevărului revelat şi, nu în ultimul rând de la trăirea dupăvoia lui Dumnezeu.În această lume în care “desfrâul poartă numele de dragoste, yoga senumeşte <<unire cu divinitatea>>, a fuma şi a bea se numesc <<drepturi alevieţii>>, etc”
1
, copiii, implicit şi tinerii sunt dezorientaţi, ora de religie aremenirea să le îndrepte paşii pe drumul cel bun. Numai că profesorii se vor străduizadarnic dacă părinţii nu vor pune de acasă bazele unei bune educaţii. La aceastase adaugă şi rugăciunile stăruitoare ale bisericii.Profesorii de religie au şanse mult mai mari atunci când profesorii de altediscipline, cum ar fi istoria, geografia, româna, muzica, desenul, pun umărul pentru a-i salva pe aceşti copii de care uneori părinţii lor nu se mai ocupă, fiind prea ocupaţi de partea materială a lucrurilor.
i
În cazul în care există o strânsă legătură între familie, şcoală şi Biserică,cuvintele Mântuitorului „Învăţaţi-i să păzească toate câte v-am poruncitvouă”(Matei 28, 29) capătă valoare.“Toţi cei implicaţi în realizarea educaţiei religioase au misiunea de a propovăduii Evanghelia lui Hristos, tinerii conştientizând faptul că îndepărtareade adevărul revelat manifestat în persoana şi activitatea Domnului nostru IisusHristos îl duce pe om la pierzanie. Dimensiunea misionară a educaţiei religioasevizează, pe lângă instruirea tinerilor în ceea ce priveşte elementele de doctrină şiistorie creştină şi îndreptarea lor spre împărtăşirea lor cu Sfintele Taine.”
21.Neofit Monahul,
Rugăciune către tineri
, Credinţa Strămoşească, Iaşi, 2005, p. 1072.Timiş Vasile,
Religia în şcoală
, Presa Universitară Clujeană, Cluj-Napoca, 2004, p. 15
CAPITOLUL IIFactorii primordiali în educarea elevului
2.1
Factori externi
( familia, şcoala şi Biserica )
Din cele mai vechi timpuri mintea iscoditoare a omului a fost preocupatăde ceea ce se întâmplă în realitatea înconjurătoare, a încercat să patrundă taineleuniversului, să le cunoască. Odată cu societatea a apărut şi educaţia ca un procesde desfăşurare cu particularităţi distincte de la un moment istoric la altul, dupăcum existenţa socio umană în ansamblul său se află în continuă devenire.Educaţia este una dintre cele mai nobile şi mai complexe activităţi umane.Ea este absolut necesară omului, existând în acesta dorinţa, înclinaţia, dar şicapacitatea de a răspândi zestrea întelepciunii şi învăţăturii sale, de a se perpetuaspriritualiceşte, dincolo de timpul şi spaţiul ce i-au fost hărăzite. Prin educaţie,omenirea durează şi dăinuie. Din această perspectivă, o cultură importantă trebuiesă dispună şi de un învăţământ pe măsură. Prin el, îşi construieşte elementeledăinuirii sale. Acest lucru se întâmplă dacă ţinem cont de cele dou mari scopuriale educaţiei: primul este „ să dăm copilului cunoştinţe generale de care, bineînţeles, va avea nevoie să se servească; aceasta este instrucţia. Celălalt e să pregătim în copilul de azi pe unul de mâine şi aceasta este educaţia.”
3
Nuachiziţia în sine este valoroasă, ci cum, când, şi ce se actualizează atunci cândtrebuie .„Un îndreptar de bază pentru educaţie îl constituie Vechiul Testament. Dincărţile: Levitic, Numerii, Deuteronom, Pilde şi Psalmi rezultă că scopul educaţieieste dobândirea înţelepciunii spre care trebuie să tindem din toate puterile. Înconcepţia vechi-testamentară este considerat om înţelept nu cel care are multecunoştinţe, ci cel care ştie cum să trăiască pentru a fi bine plăcut lui Dumnezeu.Ca metodă de educaţie, Vechiul Testament, recomandă în specialexemplul părinţilor care trebuie să-şi educe copiii şi atunci când este cazul, să-imustre şi să-i bată: <<Cine cruţă toiagul său îşi urăşte copilul, iar cel care îliubeşte îl ceartă la vreme.>>(Pilde 13,24 ).Familia deţine rolul fundamental îneducaţie, ceea ce s-a păstrat până în zilele noastre.”Ideea de educaţie este prezentată şi în Noul Testament, copiii fiind supuşiunei îndrumări atente, orientate spre Iisus Hristos, Mântuitorul lumii. Aceastarezultă din chiar cuvintele Sale: <<Lăsaţi copiii să vină la Mine şi nu-i opriţi, că aunora ca aceştia este împărăţia cerurilor.>> (Matei 19,14).
3.3.Cucoş Constantin,
Pedagogie
,Ed. Polirom, 1996, p. 28