un eseu " Numere naturale in viata mea"
Răspunsuri la întrebare
Răspuns:
Explicație pas cu pas:
Cifra este un simbol grafic folosit pentru scrierea numerelor; impropriu număr. Cele mai utilizate sunt cifrele arabe, aduse în Europa de arabi, în secolul X, din India: 0, 1, 2, 3, 4, 5, 6, 7, 8, 9. Uneori se mai folosesc și cifrele romane: I=1, V=5, X=10, L=50, C=100, D=500, M=1000. Prin termenul cifră se înțelege fiecare din caracterele grafice ce servesc la reprezentarea în scris a numerelor. Impropriu, termenul cifră este folosit destul de des ca sinonim pentru număr.
Originea acestor cuvinte este legată de sistemul de numerație pozițional zecimal și setul de cifre așa-zise „arabe” (0, 1, ..., 9), folosite azi în aproape toată lumea pentru a reprezenta în scris numerele. În realitate ele sunt originare din India, unde conceptul și semnele pentru 0 și celelalte 9 cifre erau cunoscute și folosite încă de la începutul sec. al VI-lea. Arabii le-au preluat de la indieni în sec. al IX-lea. Europenii le-au preluat de la arabi abia în sec. XII, și au trebuit să mai treacă încă 300 de ani pentru ca aceste cifre și folosirea lor să se generalizeze. Arabii au preluat de la indieni atât simbolul pentru cifra „0” cât și cuvântul care-l desemna, śūnya. În sanscrită (limba savantă indiană) śūnya are semnificația de loc gol, neocupat, liber, vacant, lacună, vid, deșert, nimic, zero. În transcrierea arabă śūnya a devenit as-sifr sau sifr (cu pronunția aproximativă sifrone) și capătă, în afara semnificației originale din sanscrită (loc gol, vid, zero), și pe aceea de semn de numerație, de nume comun desemnând toate cele zece cifre, nu numai pe zero. Acest etimon arab sifr stă la originea cuvintelor românești „cifră” și „zero”.
La începutul sec. al XIII-lea sifr este introdus în latina medievală cu semnificația de „zero” de către italianul Leonardo Pisano Fibonacci, care-l folosește în tratatul său editat în 1202 „Liber abaci”. În transcripția acestuia, sifr a generat zefirum care a devenit mai târziu zephirus (italienii pronunțau sifr ca zephiro, iar cuvântul inventat de Fibonacci este foarte asemănător cu pronunția cuvântului arab). Mai târziu zephirus a trecut în italiana medievală unde a fost utilizat - sub această formă și cu semnificația de "zero" - până în sec. al XV-lea. După câteva modificări, acesta a devenit zefiro, care a dat prin contracție (1491) forma actuală "zero". De fapt, din același sifr a derivat în latină și cuvântul cifra (cu semnificația de cifră), de unde a fost preluat mai întâi în italiană și de aici și în alte limbi europene, printre care și în limba română. (Conform DEX '98, termenul „cifră” este preluat din italianul cifra, în latină tot cifra, în franceză chiffre.)
Istoria apariției, evoluției și răspândirii cifrelor nu se poate separa de cea a sistemelor de numerație, și este strâns legată de câteva invenții primordiale cum sunt scrisul, abacul și tiparul. Inventarea cifrelor este la fel de importantă pentru omenire ca și inventarea alfabetului.