Question

Un eseu scris de George Călinescu enigma Otiliei

Answer 1

Enigma Otiliei de George Calinescu - eseu
Cuprinsă între 1918 şi 1939, perioada interbelică se evidenţiază în literatură printr-o deosebită dezvoltare a romanului. În cadrul “secolului romanului”, proza este caracterizată prin coexistenţa tendinţelor moderniste, ce domină epoca, cu cele tradiţionaliste.
George Călinescu considera că literatura trebuie să fie în legătură directă cu "sufletul uman", abordând astfel realismul clasic("A procedat clasic, după metoda balzaciană a faptelor concrete, a experienţei comune"-Pompiliu Constantinescu), depăşind acest program estetic prin introducerea elementelor de modernitate. Publicat în anul 1938, "Enigma Otiliei" este un roman(al doilea dintre cele patru scrise în total), specie a genului epic, în proză, de mari dimensiuni, cu acţiune complexă şi complicată, desfăşurată de obicei pe mai multe planuri narative, la care participă un număr mare de personaje. Caracterul acestuia ilustrează mai multe tipare : clasic şi obiectiv, prin perspectiva narativă; realist, balzacian, prin temă, veridicitate, personajele "tipice în împrejurări tipice", tehnica detaliului semnificativ folosită în descrieri, monografic sau social prin aspectele lumii urbane înfăţişate, şi interbelic prin perioada în care este încadrat; de sinteză estetică, prezentând şi elemente moderniste- naturalismul, constând în interesul pentru alienare şi senilitate, motivate prin ereditate şi mediu şi tehnicile moderne de caracterizare(comportamentismul, pluriperspectivismul- reflectarea poliedrică sau tehnica oglinzilor paralele) şi romantice- prin gruparea antitetică a personajelor(de exemplu, Moş Costache şi Pascalopol) şi analiza sentimentului erotic sau descrierea Bărăganului.

Ca surse de inspiraţie, se remarcă un pasaj de un umor macabru din ceea ce se speculează a fi ori un jurnal personal ori aparţinând unei alte persoane, în care este amintită moartea unei mătuşi pe nume Tinca şi urmările acestui fapt. De asemenea, motivul orfanului este inspirat din propria copilărie, el fiind adoptat la 8 ani de familia Călinescu. Chipul Otiliei este preluat tot din viaţa personală, aparţinând unei verişoare, în vreme ce istoricii literari au sesizat o serie de asemănări intelectuale şi fizice între Felix şi autor.

Tema relevă caracterul balzacian şi citadin al lucrării. Scriitorul este interesat de problematica balzaciană, abordând motive literare precum paternitatea şi moştenirea. Aceasta este o frescă socială întrucât conţine o imagine amplă a societăţii bucureştene de la începutul secolului al XX-lea, ce reprezintă un fundal în cadrul căruia are loc maturizarea tânărului Felix Sima, care, înainte de a putea clădi o carieră, trăieşte experienţa iubirii şi a relaţiilor de familie (bildungsroman). De asemenea, este abordată tema iubirii, de factură romantică şi cea a dezagregării personalităţii, modernă. Viziunea este realistă, oferind în detaliu experienţe verosimile din viaţa burgheziei bucureştene, accentuând diferenţa dintre aparenţă şi esenţă, în afară de Felix şi Otilia, toate celelalte personaje dorind să pară ceea ce nu sunt.

La nivel morfologic, titlul este constituit dintr-un substantiv comun articulat căruia îi este subordonat un substantiv propriu în cazul genitiv,ce denumeşte personajul feminin, eponim, al romanului, revelând fascinaţia lui Felix pentru misterul Otiliei. Titlul iniţial, modificat din motive editoriale, "Părinţii Otiliei", ilustra motivul balzacian al paternităţii, dat fiind faptul că fiecare dintre personaje are oarecare aport la soarta orfanei Otilia, luând locul figurilor parentale.

Perspectiva narativă este obiectivă, cu o viziune “dindărăt” şi un narator omniscient şi omniprezent ce relatează la persoana a III-a. Naratorul se ascunde în spatele diverselor măşti, fapt dovedit prin limbajul uniformizat(de exemplu, personajul-reflector Felix Sima, prin intermediul căruia sunt prezentate alte personaje). Modul principal de expunere este naraţiunea, ce se îmbină cu descrierea şi dialogul.

În ceea ce priveşte contextul spaţio-temporal, reperele sunt fixate încă din incipit: temporal- "într-o seară de la începutul lui iulie 1909" şi spaţial- strada Antim din Bucureşti, casa lui moş Costache Giurgiuveanu. Acţiunea se desfăşoară într-un interval de aproape trei ani, încheindu-se primăvara, în martie.