Question

un esu despre libertate...repede am nevoie numai decit
multumesc mult:)(K)

Answer 1

M-am gândit de câteva ori la libertate... E o stare de spirit sau o realitate obiectivă? De obicei considerăm libertate acea conjunctură în care putem face ceea ce ne dorim. Iar lipsa libertăţii ca îngrădirea noastră în a face exact ce dorim. Dar, dacă mergem mai departe, suntem noi liberi să ne dorim? Sau, cu alte cuvinte, ceea ce ne dorim vine din libertatea noastră de a decide, pe baza informaţiilor despre noi şi despre univers, ce vrem, şi ce nu vrem?
Oare nu cumva, chiar naşterea e primul stâlp dintr-un gard care se va construi toata viaţa în jurul nostru? Oare nu s-ar putea ca primul lucru pe care-l vedem, mirosim, auzim, să influenţeze în mod decisiv evoluţia noastră ulterioară? Se spune că un om informat e un om liber. Nu cred. Dimpotrivă, cred că e mai putin liber decât cel neinformat. Pentru că orice informaţie e asimilată (vrem-nu vrem) şi cu un "rest" din modul în care a fost prezentată. Din structura deja existentă şi din care am extras-o noi. Nu există informaţie pură. De aceea, mă-ntreb în ce măsură suntem dependenţi de modul în care am primit (extras) o informaţie şi cât de constienţi suntem de "resturile" asimilate. Şi-atunci, câtă libertate ne rămâne în a stabili exact ceea ce credem, ceea ce ştim, ceea ce vrem? Oare un om căruia i s-ar "servi" doar informaţie pură, fără "resturile" valorice - bun-rău - ar fi capabil să ia o decizie? Nu cumva libertatea aceasta absolută ar fi, de fapt, sursa unui blocaj? Libertatea le dă oamenilor un sentiment de putere. Au putere asupra lor! Au senzaţia că sunt "mai autentici" în momentul în care se bucură de libertate. De aceea, de
multe ori, dorinţa de libertate nu vine dintr-o necesitate profundă de a face ceva (neîngăduit de ceilalţi) ci ca o revoltă, pur si simplu, împotriva gardului, ca o frondă destinată afirmării independenţei.
Oamenii care se simt liberi se simt şi diferiţi, nu? Dar, de cele mai multe ori, dispariţia cenzurii externe duce la constientizarea (sau măcar manifestarea cu putere) a celei interne. Regulile acestei cenzuri sunt stabilite tot pe baza informaţiilor asimilate în timp.
Şi, evident, a experienţelor de viaţă. Dar şi acestea au fost transformate în informaţii depozitate în diferitele straturi ale structurii noastre, cu ajutorul mecanismelor noastre de gândire. Dependente de informatiile asimilate anterior. E un cerc vicios. Şi-atunci, suntem noi liberi cu adevărat? Istoria umanităţii a arătat că oamenii nu vor să fie liberi, de fapt. Că, atunci când se trezesc faţă în faţă cu universul, de cele mai multe ori ostil şi misterios, îşi inventează singuri repere între care să se simtă în siguranţă. Şi pe care le transferă celorlalţi în timpul interacţiunii cu ei. S-a observat că oamenilor le e mult mai frică să fie puşi în situaţia de a alege decât de a accepta o variantă sau alta, în funcţie de conjunctura constrângătoare exterioară. Cu cât sunt mai multe variantele de răspuns, cu atât oamenii pierd mai mult timp în a alege una şi cu atât sunt mai speriaţi de faptul că s-ar putea să fi greşit în alegerea făcuta. Şi-atunci, în momentul în care nu există constrângere exterioară, îşi construiesc una interioară pentru a le fi mult mai uşor în a alege. Credinţele noastre sunt complexele interne de repere care ne ajută să tăiem nodurile gordiene. Asta ne scuteşte de multe blocaje psihice şi emoţionale, ne ajută să mergem înainte şi să nu îngheţăm în faţa unei probleme a cărei soluţii trebuie aleasă. Dar suntem noi liberi, cu adevărat, atunci când luăm decizia? Sau suntem, de fapt, dependenţi de frica noastră de a fi liberi?