Limba română, întrebare adresată de adrianutica, 9 ani în urmă

un minieseu pasiunea mea varog dar pasiunea sa fie sportul

Răspunsuri la întrebare

Răspuns de Utilizator anonim
7
Îmi place sportul, îmi place mişcarea şi sunt pasionat de handbal. Am crescut într-o familie în care sportul reprezintă viaţa.
Părinţii mei mă susţin şi mă încurajează să practic handbal şi astfel , pe lângă orele de sport, mă antrenez cu colegii mei în timpul liber, sub îndrumarea domnului profesor de educaţie fizică.
Îmi place să mă simt in formă, plin de energie pozitivă, de optimism si chef de viaţă. Îmi place să am incredere mine, in gândirea si aptitudinile mele, iar handbalul imi oferă asta. Îmi place sa fiu sanatos şi să mă pot bucura de fiecare clipă pe care o trăiesc. Handbalul imi redă entuziasmul, calmul, zâmbetul, frumuseţea, curajul şi energia de care am nevoie.
Am participat , împreună cu echipa reprezentativă a şcolii noastre, la diverse competiţii de handbal, iar rezultatele pozitive m-au făcut să mă simt excelent. Fiecare competiţie m-a învăţat  să înving toate temerile pe care le aveam, să descopăr sacrificiul, disciplina, autodepăşirea, am înţeles că poţi fi învingător indiferent dacă pierzi sau câştigi…

Răspuns de dedita
3
Pasiunea mea este fotbalul. Mereu ma uit la TV si vad cum joaca marii fotbalisti, afara sau la scoala , mereu il joc. Sportul este si o activitate ce dezvolta disciplina si te invata sa te descurci in viata.


cebotari: Am fost prezent pe stadionul din Rosiori de nenumarate ori, era momentul cel mai astepat al unei saptamani, pentru asta imi doream sa treaca timpul, sa vina acel final de saptamana in care echipa orasului in care traiesti avea meci. Nu vreau sa fac o istorie a meciurilor si a anilor care au trecut, vreau doar sa va arat, ca daca ai PASIUNE poti ramane alaturi de o echipa, indiferent de liga in care se afla. Imi aduc aminte, cu o incredibila placere, de anul 2008 si de sperantele pe care le-am av
cebotari: Dupa, a urmat o perioada de ratacire si mai exact de supravietuire a fotbalului din Rosiori. Din acel moment, PASIUNEA si DRAGOSTEA de orasul in care te-ai nascut a inceput sa fie dusa la extrem, poate.
Au urmat ani de divizia D in care lumea nu mai venea la stadion, insa am continuat sa speram. Impreuna cu cativa prieteni (foarte putini, cei drept), am vrut sa fim aproape de acesta echipa (Sporting numele ei…dar cel mai
cebotari: Nu ma astept ca toti sa inteleaga acest sentiment, dar va spun, este unic si inconfundabil. Imi vin in minte cateva momente, pauzele dintre tur si retur, meciurile de “pregatire” la -15 grade, zapada de 50 cm, unde de asemenea eram prezenti si sperantele ca poate reusim un retur bun si ajungem la baraj. Anii au trecut, se fac aproape 5, dar PASIUNEA este la locul ei, suntem nelipsiti de la meciuri, la toate, emotia inca e acolo, si sunt sigur ca va ramane mult timp acolo. Poate anul asta o sa
cebotari: promovam, Rosioriul merita asta, oamenii care au ramas langa echipa merita asta, e momentul nostru, poate cel mai potrivit din acesti 5 ani!!!
Nu ma astept sa fiu inteles sau sa mi se dea dreptate pentru ce am scris in aceste randuri, nu am fost prezenti cu torte, steaguri, bannere sau fumigene (au fost cei de la ANONIM prezenti, in special dupa terminarea protestului
cebotari: terminarea protestului asupra autoritatilor locale), dar am fost acolo din PASIUNE pentru fenomen, RESPECT pentru orasul in care ne-am nascut si PRINCIPII pe care nu multi pot sa le inteleaga…
Alte întrebări interesante