Un referat la muzica despre flaut.
Răspunsuri la întrebare
Explicație:
Flautul denumește o familie de instrumente muzicale de suflat. Este cel mai vechi instrument muzical. Înălțimea sunetelor produse de flaut este variată prin astuparea și eliberarea găurilor (la flautul tradițional) ori închiderea și deschiderea clapelor sale (la flautul traversier modern și parțial la flautele drepte moderne).
Este un instrument muzical care provine din ital. flauto, fr. flûte, rus. fleita.
Începuturile flautului se pierd în veacuri, apariția sa fiind cu neputință de fixat în timp și spațiu. Întâlnim flautul în basoreliefurile şi picturile egiptene şi eline, în relatările privitoare la români, ca şi în evul mediu. Modelele au variat nespus de mult, materialul a început să fie: abanosul, fildeşul, porţelanul, argintul etc., dimensiunile fixate din ce în ce mai bine prin experiență şi calcule găurile, la fel, înzestrate cu clape din ce în ce mai perfecţionate pînă la exemplarul consacrat azi, flautul tip Boehm. Cu timpul diversele tuburi au fost înlocuite prin deschideri pe un singur tub, astupate sau desfăcute cu ajutorul degetelor şi mai tîrziu cu un număr crescînd de clape. În timp, se vor detaşa două tipuri: flautul drept care se ţine ca fluierul și flautul lateral care se ţine culcat, de la dreapta la stînga, consacrat astăzi în toate orchestrele
Rolul în orchestră. În mod obişnuit, în orchestră se folosesc două flaute, care sînt utilizate, fie să dubleze şi să dea multă consistenţă coardelor, fie să susţină armonia în etajele superioare, fie în pasajele solistice cu rolul şi coloratura mai sus expuse. În afară de aceasta, flautul s-a impus cel mai mult în familia lemnelor şi ca instrument solist în concertele special scrise. De asemenea, trebuie menţionată bogata sa activitate în muzica de cameră.
Descrierea instrumentului. Actualul tip de flaut, rezultatul unor lungi căutări și perfecţionări, a fost definitivat de competenţa şi ingeniozitatea ilustrului virtuoz al flautului şi inventator, Théobald Boehm (1794-1881), al cărui nou sistem de mînuire a clapelor – folosind inele şi tije metalice – ca şi modificări în dimensiunile găurilor şi distanţarea lor, au revoluţionat flautul, ca de altfel şi toate celelalte instrumente din lemn. Flautul actual se prezintă ca un tub cilindric de lemn sau argint, lung de aproximativ 70 cm, demontabil în trei părți. Lateral sînt făcute 13 orificii, care se închid şi se deschid cu clapele acţionate de sistemul de pîrghii, aplicat pe corpul instrumentului. Aproape de capătul de sus se găseşte o deschidere tot laterală, mai mare, întărită de un suport, denumită ambuşură, prin care executantul introduce coloana de aer, proiectînd-o în peretele opus, sprijinind flautul pe buza inferioară. Mînuirea clapelor scurtează sau măreşte lungimea tubului, avînd drept consecinţă emiterea unor sunete mai înalte sau mai joase. Suflul executantului determină intensitatea, iar în anumite condiții şi înălțimea sunetelor, care de altfel mai poate fi corectată şi prin poziția buzelor.