un text cu taramul dulciurilor
Răspunsuri la întrebare
Cu degetele înghețate și tremurând mi s-au izbit ușor de lemnul ușii masive. Picioarele îmi tremurau, capul mi-era greu și fiori reci se dădeau ca pe un tobogan pe spatele meu încovoiat de spaimă. Voiam să mă întorc, dar ușa s-a deschis cu un scârțâit prelung și nu știam pe unde să o iau ca să scap din acel loc înfiorător.
Când am împins și mai tare ușa am zărit un tărâm splendid. Acolo trăiau și niște omuleți dulci și parfumați de bezele, care văzându-mă așa firavă s-au hotărât să mă facă regina lor peste acel tărâm, pentru că am deschis ușa și am ajuns acolo. Nimeni până la mine nu a mai ajunsese acolo.
Și astăzi mai domnesc peste acest regat. Nu am fost niciodată atacată deoarece oricărui cavaler, rege, fierar, tâmplar, meșteșugar îi era frică de mine ca avusem curajul să deschidă acea ușă. Și gândiți-vă că tocmai eu am reușit să o deschid, în condițiile în care eu astăzi mă tem și de umbra mea.
Și așa am trăit fericiți până la adânci bătrâneți și am încălecat pe-o șa și v-am zis povestea șa, și-am încălcat pe-o cășună și v-am zis o mare și gogonată minciună. Și am încălecat pe-o roată și v-am zis povestea toată.