Question

URGENT! Am nevoie sa-mi povestiti Domnu'Trandafir de Mihail Sadoveanu URGENT! :))

Answer 1

 MIHAIL SADOVEANUDOMNU TRANDAFIRAzi, dupa ce am vazut iar manastirea Neam-tului, «vecheaManastire Alba, cu trecut asa denegurossi de bogat, dupa ce am vazutCetatea, «cuibul aprigilor razboinici de odinioara», m-am suit de laun han, care rasufla aburi de mâncari felurite, într-o birja mare cât o corabie, la care erau înhamatipatrucai cu coastele destul de aratoase.Ma gândeam la vremea când am cutreierat cu tine aceste locuri, când am mâncat oua rascoapte,sus, între ruini, când am baut, firitisindu-ne unul pe altul în singuratatea aceea, sticla cea cu vinarmas pe care ne-o daruise parintele Visarion, si când am cântat într-un amurg linistit, într-opulbere de aur:Pe o stânca neagra, într-un vechi castel,Unde curge-n vale un râu mititel...Uite, ca de ieri mi-aduc aminte de înserarea aceea, de melodia noastra traganata pe care o cântamcu glasuri asa de miscate, si de versurile pe care le-am zgâriat acolo, pe o piatra, de versurile înflacarate pe care nu le-am mai gasit si din care-mi aduc aminte numai frânturile de la începutulacestei epistole...Si m-am suit, în haradaica aceea cu patru cai, între buccele mari, între madame grase care se uitauzâmbind la mine, s-am pornit spre târgusorul meu natal într-un sunet domol de clopote dogite.La spate aveam, departe, munþii în ceaþa; înainte se desfasurau dealuri paduroase; si masimteam, cu toata tovarasia galagioasa, usor si vesel ca în cea dintâi tinereta. Prin nourasii de praf luminous care ne urmareau în vârtejuri, priveam ogoarele verzi, satele linistite cu biserici albe.sclipirile departate ale apelor... Din când în când ne întâlneam cu baietandri care-si pasteau însanturi boulenii albi cu coarnele lucii. Ne urmareau cu priviri linistite pâna departe, si ramâneau înurma, tot mai în urma. Si parca îmi venea sa ma opresc, sa-i întreb, sa le spun o vorba buna. Erauchipuri pe care le mai vazusem, pe care le uitasem de cînd m-am înstrainat, si pe care le regaseamaceleasi în linistea si seninatatea lor. Si cu cât ma apropiam de locul unde m-am nascut, cu atât sedesteptau amintirile copilariei, vii si luminoase, parca rasareau din împaraþia uitarii, prietinipierduti, care ma salutau cu zâmbete de bunatate.Când intraram la Motca în codru, zvoana deglasuri din trasura se potoli ca printr-un farmec. Ca iimergeau la pas si, în liniste, ascultam freamatul usor al desisurilor. Parca era un cântec, si parca-mivenea sa dorm. Si dintr-o data, dintre chipurile trecutului, care ma cercau unul dupa altul, unulramase mai deslusit, si-i zîmbii cu dragoste în piroteala care ma coplesea.EraDomnu, domnu Trandafir, învatatorul meu.Nu-l vazusem de mult pe Domnu Trandafir. Îmi închipuiam ca e pensionar, ca trebuie sa fi îmbatrânit.Eu îl vedeam însa tot ca odinioara, nalt, bine legat cu mustacioara neagra pe care si-o tundeatotdeauna scurt, zâmbind cu bunatate, încruntându-se cîteodata, insuflându-ne un respectnemarginit. Toate patru clasele erau gramadite într-o odaie lunga. Unora din baieti le da teme, pe altii îiasculta.Când explica, ascultam toti; si istoriile minunate cu Stefan cel Mare si Mihai Viteazul le-am stiutchiar din clasa întaia.Mai cu seama explicatiile la istorie erau minunate.Pe sub tavanul scund al clasei treceau eroii altor vremuri în cununile lor de neguri. Îi urmaream înfiorat, auzeam parca freamatul luptelor si, acasa, îi visam o noapte întreaga.Uite, si acum mi se pare ca Domnu nostru a fost un om deosebit, îi scânteiau privirile si era si elmiscat când ne spunea despre marirea stramosilor.Când facea un semn cu mâna, (asa, într-o parte, parca ridica o perdea de pe trecut, si eu vedeamtot ce spunea glasul lui...