Urgent!!!! Dau coroana+50 puncte!!!!
Scrie un eseu de 2 - 3 pagini despre particularitățile de construcție a unui personaj dintr-un text narativ studiat, apartinand lui Liviu Rebreanu. În elaborarea eseului, vei avea în vedere următoarele repere:
- prezentarea a patru elemente ale textului narativ, semnificative pentru realizarea personajului ales (de exemplu: actiune, conflict, relații temporale și spațiale, construcția subiectului, perspectiva narativă, modalități de caracterizare, limbaj etc.)
- prezentarea statutului social, psihologic, moral etc. al personajului ales, prin raportare la conflictul/ conflictele textului narativ studiat
- relevarea unei trăsături a personajului ales, ilustrată prin două episoade/ secvențe narative
- exprimarea unui punct de vedere argumentat, despre modul în care se reflectă o idee sau tema textului narativ studiat în construcția personajului pentru care ai optat.
Răspunsuri la întrebare
Răspuns:
Personajul este una dintre instanţele narative cele mai importante ale textului epic. Este o individualitate (persoană) înfăţişată după realitate sau rod al ficţiunii, care apare într-o operă epică sau dramatică, fiind integrată – prin intermediul limbajului – în sistemul de interacţiuni al textului literar. Personajul poate fi definit dintr-o multitudine de perspective: cea morală ( ca raport între om şi el însuşi ) sociologică ( raportul dintre individ şi colectivitate ), ontică sau filozofică ( aportul dintre om şi univers ) şi estetică ( raportul dintre realitate şi convenţia literară ). Când se află în centrul acţiunii şi polarizează atât atenţia, cât şi afectivitatea cititorului, el devine un erou. Construcţia personajului se realizează prin asocierea a două dimensiuni: una socială, exterioară, alta psihologică, interioară.
Pădurea spânzuraţilor, de Liviu Rebreanu, inaugurează seria romanelor de analiză psihologică în literatura română, ilustrată ulterior de toţi romancierii importanţi ai epocii. Construit, ca şi Ion, în jurul unei drame lăuntrice, romanul aduce în prim plan un personaj tragic, a cărui evoluţie ulterioară este prefigurată încă din primele pagini ale romanului: moartea lui Svoboda declanşează mecanismul obsesiei, destinul ofiţerului ceh fiind transferat, prin privire, asupra locotenentului român. Tema romanului - evocarea unor aspecte din Primul Război Mondial concentrate pe condiţia tragică a intelectualului ardelean silit să lupte sub steag străin împotriva propriului neam – îi oferă autorului prilejul de a crea un personaj dilematic, aflat într-o continuă luptă cu sine. Prin extrapolare, este vizată condiţia tragică a omului aflat în situaţii limită.
Acţiunea, complexă, urmăreşte evoluţia personajului principal, ofiţerul român Apostol Bologa. Discursul narativ se desfăşoară pe două planuri: al tragediei războiului şi al analizei stării de conştiinţă a personajului principal, romanul devenind o monografie a „incertitudinii chinuitoare” ( G. Călinescu ) sau „romanul unei stări de urgenţă interioară ( N. Manolescu ).
Eroul romanului, Apostol Bologa, este un intelectual a cărui copilărie a fost marcată de crize mistice, mai cu seamă după moartea tatălui. Inconsecvent, sfâşiat adeseori între sentimente contradictorii, tânărul ofiţer român – care s-a înrolat în armata austro-ungară doar pentru a-i demonstra logodnicei sale, Marta, că este capabil de gesturi decisive – execută cu sârg şi loialitate toate misiunile ce-i sunt încredinţate. Decorat pentru atitudinea sa, Bologa este numit în completul de judecată al unui tribunal militar; în această calitate supraveghează, cu conştiinţa datoriei împlinite, executarea sentinţei de condamnare la moarte prin spânzurătoare a cehului Svoboda, acuzat de a fi încercat să dezerteze la inamic. Privirea condamnatului, ca şi imaginea pădurii spânzuraţilor despre care îi povestise căpitanul Klapka îl obsedează însă, contribuind din plin la drama personajului. Vestea că regimentul său va fi trimis pe frontul din Transilvania îl determină să ceară încuviinţarea să rămână pe loc; în urma refuzului categoric al autorităţilor austro-ungare, Bologa se hotărăşte să dezerteze pe frontul rusesc, dar este rănit în timp ce încerca să distrugă un reflector inamic. Obligat să semneze o sentinţă de condamnare la moarte a unor ţărani români din zona frontului, ofiţerul român dezertează fără să-şi pregătească dinainte fuga. Prins şi condamnat la moarte, el „primeşte osânda cu voluptate, ca o izbăvire de o problemă pe care n-a putut-o rezolva” ( G. Călinescu ). Dragostea pentru Ilona, fiica groparului ungur, şi logodna cu ea, puţin înainte de a muri, trădează contradicţia sufletească a eroului (rupsese logodna cu Marta, pentru că o auzise vorbind ungureşte cu un ofiţer ) şi pune, totodată, în evidenţă absenţa oricărei motivaţii extremist-naţionaliste a comportamentului lui Bologa. În prezentarea avatarurilor conştiinţei personajului principal, Rebreanu utilizează frecvent tehnica reflectorilor; naratorul preia adeseori punctul de vedere al lui Bologa, ceea ce sporeşte dramatismul relatării.
În caietul său de creaţie, autorul nota titlurile celor patru părţi, eliminate în ediţia definitivă a romanului. Partea întâi – Datoria ( de ostaş în armata austro-ungară ); partea a doua – Datoria dincolo de hotare. Dragostea de neam. Ura lui moare şi în locul ei se naşte iubirea pentru cei de un sânge cu dânsul; partea a treia – Iubirea pentru toţi oamenii. Iubirea lui cuprinde pe tot ce e om în lume; partea a patra – Iubirea morţii. Titlurile sugerau, la nivel metatextual, etapele evoluţiei protagonistului, prins în vârtejul propriilor revelaţii despre sine şi despre rolul său în raport cu lumea exterioară. Cele patru părţi ale romanului din varianta definitivă, chiar în absenţa titlurilor, evidenţiază, prin tehnica narativă a contrapunctului, trecerile prin revelaţii succesive, până la revelaţia finală a morţii.