Va dau 55 de puncte coroana inima la toate intrebarile voastre.
Transcrie replicile vorbitorului,pornind de la textul literar Bunica,de Barbu Ștefănescu Delavrancea.
Răspunsuri la întrebare
Răspuns:
– Ghici…
– Nu.
– Nu.
– Nu.
– Nu.
– Ei, ce mai vrei? îmi zicea bunica.
– A fost odată un împărat mare, mare…
– Mare de tot. Şi îşi iubea împărăteasa ca ochii din cap. Dar copii nu avea. Şi îi părea rău, îi părea rău că n-avea copii…
– Fireşte că e rău. Casa omului fără copii, e casă pustie.
– Poate să fi fost, aşa, cam ca tine.
– Ştiu eu?… Dumnezeu ştie…
– Şi se gândi împăratul ce să facă, ce să dreagă ca merii să facă mere. Unii îl sfătuiau ca să îi ude mereu. Şi i-a udat mereu! Alţii ziceau să le dea mai mult soare. Şi împăratul a tăiat toţi pomii de jur împrejur! Şi merii înfloreau în fiecare săptămână, şi se scuturau, şi rod nu legau. Într-o zi veni la împărat o babă bătrână, bătrână şi zbârcită, ca mine de zbârcită, şi mică, mică, ca tine de mică…
– Da, ca moşu…
– Aşa mică de tot nu era. Şi zise împăratului: „Măria-ta, până n-oi mulge un ulcior de lapte de la Zâna Florilor, ce doarme dincolo de Valea Plângerii, într-o câmpie de muşeţel, şi n-oi uda merii cu laptele ei, merii n-or să lege rod. Dar să te păzeşti, măria-ta, că îndată ce te-or simţi florile, încep să se mişte, să se bată, şi multe se apleacă pe obrajii ei, şi ea se deşteaptă, că doarme mai uşor ca o pasăre. Dar vai de cel ce l-o vedea, că-l preface, după cum o apuca-o toanele, în buruiană pucioasă or în floare mirositoare, dar d-acolo nu se mai mişcă”…
– A, nu… ştiu unde ai rămas… la-a-a… Zâna Florilor…
Auzisem prin vis.
Pleoapele-mi cădeau încărcate de lene, de somn, de mulţumire. Şi mă simţeam uşor, ca un fulg plutind pe o apă care curge încet, încetinel, încetişor…
Şi bunica spunea, spunea înainte, şi fusul sfâr-sfâr pe la urechi, ca un bondar, ca acele cântece din buruienile în care adormisem de atâtea ori.
– Şi împăratul a încălecat pe calul cel mai bun…
– Cel mai bun… îngânam eu, de frică ca să nu mă fure somnul.
– … ş-a luat o dăsagă cu merinde şi a plecaaat…
– … ş-a plecaaat…
– Şi s-a dus, s-a dus, s-a dus…
– … s-a dus, s-a dus…
– Până a dat de o pădure mare şi întunecoasă…
– … întunecoasă…
– … de nu se vedea prin ea. Şi acolo şi-a legat calul d-un stejar bătrân, ş-a pus desagele căpătâi şi a închis ochii ca să se odihnească. Şi… pasămite pădurea cânta şi vorbea, că er
– Dar basmul?
Cu capul în poala bunicii, niciodată n-am putut asculta un basm întreg.
Avea o poală fermecată, şi un glas, şi un fus care mă furau pe nesimţite şi adormeam fericit sub privirile şi zâmbetul ei.
Explicație: