Va rog ajutati-ma cu o compunere cu titlul: "GLASUL COPILARIEI" :(
Răspunsuri la întrebare
Răspuns de
2
Mai tarziu, ii ceream tatalui meu sa inventeze alte povesti, pe care mi le spunea cu drag. Intre timp am crescut si am inceput sa iubesc cartile, sa imi caut eu propriile povesti. Nimic nu are parca farmecul pe care il aveau povestile spuse de ai mei, dar totul are un farmec nou si minunat.
Cand am fost la o intalnire cu membrele noastre despre cand si cum citim povesti copiilor, nu am putut sa nu ma gandesc la experienta mea personala. Desigur, se vorbeste din ce in ce mai mult despre importanta povestilor spuse copiilor inca de timpuriu si de legatura care se formeaza intre parinte si copil atunci cand acesta, inca in burtica, aude glasul mamei sau al tatalui. Si eu am vzut multe cupluri care, desi nu faceau asta intentionat pentru ca asa citisera in carti, vorbeau cu mogaldeata din burtica, ii spuneau povesti, ba chiar ii puneau muzica.
Ascultand vocea unui parinte, copilul, in primele sale zile de viata, se simte protejat, iar daca i s-a vorbit si inainte de a fi nascut, cu atat mai mult va exista acest sentiment. Iar daca i se vor citi sau spune povesti, i se va dezvolta imaginatia, va face primii sai pasi in ceea ce priveste legatura pe care o va avea de acum inainte cu lumea cartilor, va invata ce inseamna o poveste, va trage linia intre real si imaginar mai repede.
Statistic vorbind, copiii carora li s-au citit povesti cand erau micuti ajung sa fie adevarati devoratori de carti. Iubirea de carti se transmite - si psihologii confirma ca exista aceasta legatura intre ascultatul de povesti in copilarie si iubirea de carte de mai tarziu.
In plus, parintii care citesc copiilor sunt mai calmi, pentru ca o poveste nu o citesti pe fuga; te concentrezi sa vorbesti rar, uneori pe voci, sa faci copilul sa inteleaga. Iar asta te ajuta sa te desprinzi de stresul de zi cu zi. In plus, traiesti o multumire foarte mare cand vezi fata incantata a unui copil care intra in lumea povestilor.
De ce oare sa incurajam aceasta iubire de carte? Oare nu e adevarat ca, in lumea aceasta in care tehnologia se dezvolta intr-un mod neintalnit, cartea o sa devina perimata? Eu si multi altii credem ca nu. O carte are ceva magic, aparte, ceva specific, miroase, o tii in maini, e palpabila, e a ta, iti da sentimentul ca participi activ in poveste. Oricine iubeste cartile iti va spune asta si nimeni nu va renunta la mirosul unei carti in favoarea unui ecran impersonal.
Daca incurajam aceasta relatie intre carte si copii, avem doar de castigat. Ei vor creste si vor respecta cartea. In plus, din experienta pot sa spun ca una dintre cele mai frumoase amintiri din copilarie este aceea a unui parinte care ii citeste copilului. Legatura care se formeaza este una ce o complementeaza pe aceea dintre parinte si copil; este o legatura intre doua minti, intre doua lumi interioare care isi gasesc un punct comun: cartea si povestea din ea.
Cand am fost la o intalnire cu membrele noastre despre cand si cum citim povesti copiilor, nu am putut sa nu ma gandesc la experienta mea personala. Desigur, se vorbeste din ce in ce mai mult despre importanta povestilor spuse copiilor inca de timpuriu si de legatura care se formeaza intre parinte si copil atunci cand acesta, inca in burtica, aude glasul mamei sau al tatalui. Si eu am vzut multe cupluri care, desi nu faceau asta intentionat pentru ca asa citisera in carti, vorbeau cu mogaldeata din burtica, ii spuneau povesti, ba chiar ii puneau muzica.
Ascultand vocea unui parinte, copilul, in primele sale zile de viata, se simte protejat, iar daca i s-a vorbit si inainte de a fi nascut, cu atat mai mult va exista acest sentiment. Iar daca i se vor citi sau spune povesti, i se va dezvolta imaginatia, va face primii sai pasi in ceea ce priveste legatura pe care o va avea de acum inainte cu lumea cartilor, va invata ce inseamna o poveste, va trage linia intre real si imaginar mai repede.
Statistic vorbind, copiii carora li s-au citit povesti cand erau micuti ajung sa fie adevarati devoratori de carti. Iubirea de carti se transmite - si psihologii confirma ca exista aceasta legatura intre ascultatul de povesti in copilarie si iubirea de carte de mai tarziu.
In plus, parintii care citesc copiilor sunt mai calmi, pentru ca o poveste nu o citesti pe fuga; te concentrezi sa vorbesti rar, uneori pe voci, sa faci copilul sa inteleaga. Iar asta te ajuta sa te desprinzi de stresul de zi cu zi. In plus, traiesti o multumire foarte mare cand vezi fata incantata a unui copil care intra in lumea povestilor.
De ce oare sa incurajam aceasta iubire de carte? Oare nu e adevarat ca, in lumea aceasta in care tehnologia se dezvolta intr-un mod neintalnit, cartea o sa devina perimata? Eu si multi altii credem ca nu. O carte are ceva magic, aparte, ceva specific, miroase, o tii in maini, e palpabila, e a ta, iti da sentimentul ca participi activ in poveste. Oricine iubeste cartile iti va spune asta si nimeni nu va renunta la mirosul unei carti in favoarea unui ecran impersonal.
Daca incurajam aceasta relatie intre carte si copii, avem doar de castigat. Ei vor creste si vor respecta cartea. In plus, din experienta pot sa spun ca una dintre cele mai frumoase amintiri din copilarie este aceea a unui parinte care ii citeste copilului. Legatura care se formeaza este una ce o complementeaza pe aceea dintre parinte si copil; este o legatura intre doua minti, intre doua lumi interioare care isi gasesc un punct comun: cartea si povestea din ea.
Răspuns de
6
Copilăria este cel mai frumos moment al vieţii noastre. Din păcate însă în ziua de astăzi toţi copii doresc să crească să îşi i-a viaţa în mâini, însă în momentul în care acei copii ajuşi deja oameni în toată firea dau piept cu realitatea lucrurile se cam schimbă. În ce sens? în senusl că şi-ar dori din răsputeri să dea timpul înapoi şă să aprecieze mai mult ceea ce au avut.
Deşi este adevărat că acest moment al vieţii este o binecuvântare, copilăria poate fi pentru unii un adevărat calvar. Spre exemplu un băiat a cărui mamă a murit iar tatăl său îl bate, îl trimite la cerşit şi alte lucruri oribile pe care orice om le-ar considera infiorătoare; şi multe alte cazuri. De aceea ,,Glasul Copilăriei" îşi spune mereu cuvântul pe percursul vieţii noastre. Cu alte cuvinte dacă copilăria ta a fost fericită şi ai şi ştiut să te bucuri la maxim de ea atunci ea rămâne cu tine toată viaţa în sufletul tău. Însă dacă copilăria ta a fost plină de amintiri de care ai vrea să scapi ca prin magie dacă ai putea ea, aceasta va reprezenta pentru o astfel de persoană un obstacol spre fericirea mult dorită şi chiar meritată, obstacol pe care îl poţi trece doar cu un singul lucru şi anume iubirea.
În final, ceea ce este important să înţelegem este că acest moment şi anume copilăria indiferent cum fost ea bună sau mai puţin plăcută repreintă un cadou de la Dumnezeu şi că glasul ei îşi face mereu simţită prezenţa.
Sper că te-am ajutat! :)
Deşi este adevărat că acest moment al vieţii este o binecuvântare, copilăria poate fi pentru unii un adevărat calvar. Spre exemplu un băiat a cărui mamă a murit iar tatăl său îl bate, îl trimite la cerşit şi alte lucruri oribile pe care orice om le-ar considera infiorătoare; şi multe alte cazuri. De aceea ,,Glasul Copilăriei" îşi spune mereu cuvântul pe percursul vieţii noastre. Cu alte cuvinte dacă copilăria ta a fost fericită şi ai şi ştiut să te bucuri la maxim de ea atunci ea rămâne cu tine toată viaţa în sufletul tău. Însă dacă copilăria ta a fost plină de amintiri de care ai vrea să scapi ca prin magie dacă ai putea ea, aceasta va reprezenta pentru o astfel de persoană un obstacol spre fericirea mult dorită şi chiar meritată, obstacol pe care îl poţi trece doar cu un singul lucru şi anume iubirea.
În final, ceea ce este important să înţelegem este că acest moment şi anume copilăria indiferent cum fost ea bună sau mai puţin plăcută repreintă un cadou de la Dumnezeu şi că glasul ei îşi face mereu simţită prezenţa.
Sper că te-am ajutat! :)
Alte întrebări interesante
Engleza,
8 ani în urmă
Limba română,
8 ani în urmă
Matematică,
8 ani în urmă
Matematică,
9 ani în urmă