Question

Va rog ajutati-ma!Dau coroana!
Redacta-ti rezumat lui,,Mos Anghel"de Panait Istrati

Answer 1

                        REZUMAT MOS ANGHEL de PANAIT ISTRATI

  In Mos Anghel, textul desfasoara panorama unei familii scindate si destinul torturat al personajului central. Anghel, unchiul lui Adrian Zografi, reprezinta, in ordinea umanului, un exemplar de exceptie. Accesele moralizatoare ale scriiturii devin insa foarte curand vizibile in economia povestirii, prin imaginea sotiei lui Anghel, un monument de lene si indiferenta, ce-i prilejuieste eroului reflectii dureroase si contrariate cu privire la valorile existentei.
  Moartea sotiei, a celor doua fiice, incendiul care devasteaza gospodaria si, in cele din urma, moartea pe front a fiului fac din Anghel imaginea clasica a victimei unui destin tragic. Refugiat in alcool, ca mijloc de sinucidere lenta, Anghel refuza harul divin, tolereaza cu indiferenta incercarile familiei de a-I recupera si se claustreaza in sihastria demonica a fostei sale carciumi, acum ruinata. El e insotit aici doar de grotesca figura a unui adolescent diform si balbait, izvorata dintr-un tragic bestiar naturalist. Refuzul cuvantului marturiseste nu doar despre un refuz al lumii, ci si al sensului acesteia, mai ales al sensului ei de creatiune divina. In Moartea lui Mos Anghel, imaginea dantcsca a unui Iov modern devorat de viu de viermi se impleteste cu povestea trepidanta a unei existente contorsionate de patimi si presarate de erori. Este introdus aici si un personaj cheie pentru cea de a treia parte a ciclului, si anume Irimia, maestrul de ceremonii si povestitorul fragmentului Cosma. Reprezentative pentru Moartea lui Mos Anghel raman doua episoade.
  In primul rand, cel al cinei pantagruelice, in care doua personaje purtand acelasi nume, Neculai, se infrunta pana la bataie pentru mana Joitei, sora mai mare a lui Anghel si mama lui Adrian.
  Interesanta este aici ipostaza „gemenilor", mai mult intuita decat realizata epic de catre autor. Ea trimite, ca multe alte simboluri prezente in textul lui I., la mitul biblic. Imaginea „fratilor dusmani", a luptei fratricide, profilul fiintei in oglinda, cu doua fete, tensionata si scindata, sunt toate mai degraba sugestii reiesite din identitatea nominala a celor doua personaje. Peste acestea planeaza, ca miza fundamentala a scenei, un val halucinant si in egala masura voluptuos de primitivism si instinctualitate, care topeste insalubru granitele legaturilor de sange sau de prietenie si arunca fiintele ce populeaza lumea lui Panait Istrati.
  El cuprinde tribulatiile amoroase ale lui Anghel, insotit de prietenul sau Irimia, in casa preotului Cazasu. Surprinsi asupra faptului de catre preotul inselat, acesta arunca asupra lui Anghel „blestemul viermilor", pe care destinul personajului ii si implineste. Finalul capitolului cuprinde o meditatie filosofica a lui Anghel, bazata pe o idee intrucatva rudimentara si avandu-si sursele ilustre in metafizica romantica, a intoarcerii spre sine si a descoperirii libertatii nemarginite in propriul univers al gandirii. O data cu moartea lui Anghel, debuteaza cel de-al treilea capitol al povestirii, in care Irimia pune in scena legenda eroica a vietii parintelui sau, Cosma.
  Fratele Chirei-Chiralina si al lui Dragomir, purtand in sange, dupa cum insusi marturiseste, acelasi morb demonic ce-l impinge la aventura si apoi la moarte, insotit de cel din urma dintre frati (Ilie - „inteleptul"), Cosma este prototipul brigandului levantin, al haiducului. Nu e vorba insa de o imagine idealizata a acestuia.
  Irimia atinge varsta adolescentei crescut in modul de viata liber si frust, haiducesc, contempland mereu, cu uluiala, spaima, dar si admiratie, ispravile violentului sau tata. Legatura de sange cu Cosma nu i se dezvaluie decat in finalul povestirii. Luat prizonier intr-o ambuscada, Irimia devine sluga privilegiata a arhontelui Samurakis, a carui tiitoare nu e alta decat mama sa. Floricica.
  Ea lasa lectorul suspendat in labirintul textului printr-un proces elementar de substitutie, in care naratiunii cadru i se substituie naratiunea incadrata. Punctul nodal al edificiului textual se afla in finalul celui de-al doilea fragment al ciclului. Lumea, refuzata, destituita de Anghel, se reinstituie prin revelatia metafizica dinaintea mortii  si, mai ales, prin povestire.
  Exista asadar o dependenta directa intre personaj si text, care afirma cu atat mai mult caracterul exponential al figurilor lui Panait Istrati Textul este, practic, un pretext pentru constructia naturilor umane. Ia fel ca in Chira-Chiralina sau in Memoriile lui Adrian Zografi. Un fapt curios acesta, cata vreme tehnicile psihologizante ii sunt straine lui I.; caci povestirile istratiene nu sunt nici macar proze ale constiintei, precum, de-o pilda, experimentele psihologizante ale lui Rcbreanu din Ciuleandra sau Padurea spanzuratilor, ci proze ale actiunii. Din acest considerent ele sunt mult mai apropiate de formula clasica, traditionala, cu atat mai mult cu cat imaginarul lor este unul profund romantic in esenta.