vă rog coroană primului răspuns corect Redactează pe caiet o compunere după următorul plan.Da-i un titlu potrivit. 1. Sosește primăvară. 2. Iepurele bate la ușa prietenului său ursul. 3.Neprimind niciun răspuns acesta intră în bârlog.4. Ursul este bolnav. 5.Iepurele îl îngrijește cu devotament. 6. Prietenul la nevoie se cunoaște.
Răspunsuri la întrebare
Adevarata prietenie
Tocmai sosise primavara, iar afara era foarte insorit. Soarele rasfata pamantul cu razele lui calde,iar floricelele incepeau sa rasara mangaiate de soare.
Iepurele se gandise ca prietenul lui ,ursul dormise o iarna intreaga si sosise vremea sa iasa din barlog. A plecat fericit spre barlogul ursului ,dorind sa ii duca putina miere. Ajuns la barlogul prietenului sau,iepurele bate la usa, dar nu ii raspunde nimeni si decide sa intre. Intrand in barlog il vede pe urs stand in pat,fiind foarte bolnav. Ursul ii multumeste pentru miere sii ii spune ca el este foarte bolnav si nu va putea iesi cateva zile din barlog. Iepurele ii spune ursului ca va avea grija de el cat timp este bolnav. Iepurasul a cautat mancare pentru urs si a stat cu el . L-a ajutat cu ce a avut nevoie, ca un bun prieten. Cum prietenul la nevoie se cunoaste iepurele l-a ingrijit pe urs pana s-a facut bine.
Cand ursul s-a insanatosit au iesit impreuna pentru a cauta mancare si a se distra.
O zi minunată de primăvară surâde blând câmpiilor şi un strop de culoare îmbracă dantela de smarald cu care este împodobită pădurea.
Un iepuraş simpatic se trezește de-odată cu răsăritul zorilor, iar pe chipul drăgălaş i se răsfrângea o lumină diafană...şi un murmur de cântec duios parcă prinde a se înălța de prin luminiş.
Cu nespus drag, iepuraşul priveşte spre lumina blândă de afară şi cu un suspin de fericire negrăită păşi afară în adierea vântului primăvăratic.
Întreaga iarnă se gândi cu duioșie la vechiul lui prieten, ursul, care întotdeauna îi spunea poveşti şi îl sfătuia să fie demn! Însă gerul iernii îi ţinuse deoparte unul de celălalt şi iepuraşului îi era dor de acele clipe minunate.
Plin de veselie, el alergă spre casa ursului, şi îi culese primii ghiocei pentru a îi face o bucurie prietenului său, însă atunci când ajunse, nu mică îi fu mirarea când nu primi niciun răspuns. Deşi fusese educat cu grijă de mama lui iubitoare să nu intre nepoftit în casele oamenilor, dorul de a fi din nou împreună cu prietenul lui era atât de aprins!
Intră, așadar, în vechea căsuţă primitoare, însă ceea ce pe vremuri îi aducea bucurie, acum îi umpuse sufletul de tristeţe, pentru că bunul său prieten zăcea bolnav în pat.
Totuşi, ursul îi adresă un zâmbet tandru şi îi spuse:
- Ce mare şi voinic te-ai făcut!
Iepuraşul se apropie sfielnic de pat şi şopti:
- Cât de mult mi-ai lipsit! Dar în tot acest timp tu zăceai bolnav aici şi eu nu aveam nicio idee!
Ursul îl mângâie cu afecţiune şi îl ridică pe genunchi cum obişnuia odinioară. Inimile lor erau învăluite de o iubire dulce şi cerească ce se revărsa....
Cu deosebită grijă, iepuraşul începuse să îl îngrijească pe bunul lui prieten până când acesta se însănătoși complet.
Când trilurile sublime se auziră pe câmpii, în inimile lor se proşternuse dragostea, dar nimic nu se putea compara cu sentimentul profund al prieteniei adevărate care îi legase chiar şi în tristețe şi suferinţă...pentru că prietenul adevărat la nevoie se cunoaşte.