Vă rog e URGENT! Dau multe puncte și mă abonez +COROANA! O compunere narativa cu titlul "O întâmplare amuzanta de Crăciun " Vă rooooooooooog!
Răspunsuri la întrebare
A venit Craciunul. Eu si prietenii mei decidem sa iesim afara fiind ultimele zile din an si ne distram. Noi decidem sa facem oameni de zapada intr.un anumit timp. Eu nestiind cum se face l.am facut cum am crezut. Eu l.am facut cu susul in jos, unul dintre prietenii mei fara ochi si gura, iar celalalt fara nas si maini. Am inceput sa radem. Dupa aceea ne.am dus la patinoar. Noi nu prea stiam sa patinam asa ca ne tineam de mana si incercam. Eu am cazut si au cazut si ceilalti si am inceput sa radem.
A fost cea mai frumosa si distractiva zi de craciun! Abia astept craciunul urmator!
O întâmplare amuzantă de
Crăciun
Îmi amintesc şi acum cu amuzament de prima mea prăjitură. Se pare că aveam această înclinație încă înainte de a merge la şcoală, după cum urmează:
Era o seară plăcută de Crăciun, şi întregul sat era învăluit de îngeri albi ce zburau prin văzduh purtând pe aripi fulgi de nea.
Părinţii mei plecaseră la biserică şi îmi încredințară grija casei pentru cele 3 ore în care ei lipseau.
Primul lucru pe care l-am făcut a fost acela de a mă înfrupta pe cinste cu fraţii mei mai mici din prăjiturile pregătite de mama pentru seara de Crăciun.
Însă dintr-odată îmi veni o idee... Ce ar fi să fac şi eu o prăjitură mai neobisnuită? Şi m-am gândit că o prăjitură cu zăpadă va fi ceva nemaipomenit... Într-adevăr, aşa a şi fost...
Am luat zăpadă sau mai bine zis "frişcă", după cum o numeam eu, şi m-am apucat cu zel de treabă.
-Să vedem:de ce ingrediente avem nevoie... ouă, prima dată!
- Şi brânză nu? întrebă sora mea.
-Ba da. Cum să nu? Ce e drept, mai mâncasem prăjituri cu brânză, însă diferența era că aceea era sărată. Dar ce mai conta? Brânză să fie! Altfel, parcă nu avea gust.
Am mai pus o grămadă de chestii pe acolo... Ce mai? Am pus toate ingredientele la care ajungeam: de la zahăr , sare, până la boia...
-Mi se pare că nu prea are culoare, am sesizat eu. Mi-ar trebui ceva roşu.
- Nişte cerneală merge? propuse fratele meu.
- Da! Vezi să nu ! Cerneala e de scris, mă, nu de mâncat... A! Lasă că ştiu... Din ăla roşu care curge... Cum se numește?
-Cecap!
-Cepchac! Aşa se zice. Vezi că mi-am adus aminte? Doamne, că nici măcar nu vorbiţi corect!
-Păi dacă eşti mai mare ca noi... Ce vrei?
Mi-am finalizat opera de artă, ornând pe deasupra nişte vegetă, că oricum, erau tot colorată ca biluţele alea, sau ce punea mami.
În sfârșit, au ajuns şi ai mei acasă şi le-am prezentat opera noastră. Mama mi-a ţinut o morală bună, dar eu o priveam buimăcită... Cum să nu fie apreciată o prăjitură cu...de toate?
Oricum, nu îmi amintesc să mă mai fi lăsat mami singură acasă de Crăciun!
A fost o experiență minunată! Frumoase zile ale copilăriei!