Question

Va rog frumos ajutatima ! Am nevoie de rezumatul povestiri "PUIL". De IOAN AL. BRATESCU -VOINESTI

Answer 1

Întreaga acţiune se înscrie într-o perioadă de timp semnificativă, din primăvară până toamna târziu, imaginea iniţială fiind aceea a unei prepeliţe care soseşte tocmai din Africa„aproape moartă de oboseală”. Expoziţia se rezumă aşadar la prezentarea prepeliţei - şi indirect la fixarea temei inspirate din lumea măruntă a vieţuitoarelor - şi a acţiunilor sale de a-şi face cuibul, a face cele şapte ouă, a le cloci şi a scoate în cele din urmă puii. Amănuntul realist este cel care dă farmec şi culoare naraţiunii. Puii erau „drăguţi, nu goi ca puii de vrabie, îmbrăcaţi în puf galben ca puii de găină, dar mici, parcă erau şapte gogoşi de mătase...”. Nu lipseşte chiar de aici, din expoziţie, instituirea unei relaţii speciale între narator şi cititor: „Ai văzut cum stă găina pe ou? Aşa stă şi ea...” Al doilea episod cuprinde un moment pe jumătate dramatic, dar cu vădită funcţie anticipativă: puiul cel mare este prins de un flăcău, dar e salvat la intervenţia unui bătrân... Firul narativ se dezvoltă apoi lent, fără mari evenimente, conţinând lecţiile de zbor pe care le iau puii... Sosirea unui vânător, însă, tensionează brusc faptele, anunţând punctul culminant... Scena este atent regizată, povestirea se întretaie cu fragmente de descriere cu funcţie de contrapunct. Se aude mai întâi venind căruţa, oprindu-se în marginea drumeagului... Apoi se aude glasul vânătorului care îşi strigă câinele. Cea care înţelege primejdia este, fireşte, prepeliţa care „a rămas încremenită”. Alternanţa timpurilor verbale amplifică încordarea. Se folosesc imperfectul, perfectul compus şi prezentul, toate pe o „suprafaţă” narativă foarte restrânsă. Personajele se mişcă în aceste spaţii verbale. Detaliul realist apare şi el susţinând fragmentele descriptive şi stabilind o relaţie specială între micile vieţuitoare şi fiinţa umană „Se apropie grăbit. Uite-l, piciorul lui e aşa de aproape de ei, încât văd Cum i se urcă o furnică pe carâmbul cizmei”... Participarea naratorului, intensă, alternează cu perspectiva oferită de „personaje”... Zborul prepeliţei, razant, dorinţa vânătorului de a o lovi, dar imposibilitatea de a face acest lucru datorită câinelui care vrea să prindă pasărea, toate sunt enunţate doar. În schimb rănirea puiului celui mare este mai amplu prezentată, folosindu-se inclusiv dialogul, ca şi comentariul moralizator... „în vremea asta puiul ăl mare, în loc să stea nemişcat ca fraţii săi... după cum le poruncise mă-sa, zboară; vânătorul îi aude pârâitul zborului, se întoarce şi trage”... Concis, exprimată mai ales cu ajutorul verbelor, drama se produce. Momentul culminant al naraţiunii a avut loc şi, semnificativ, o vreme se aşterne tăcerea. Căutarea puiului, descoperirea lui şi înţelegerea pe care o capătă mama, cum că puiul este pierdut, amplifică până la capăt momentul culminant în aşteptarea de fapt a deznodământului... Căci alte fapte nu se mai produc. În schimb povestitorul introduce o vagă dimensiune psihologică, „povestind” drama pe care o trăieşte prepeliţa: „În inima bietei prepeliţe era o luptă sfâşietoare. Ar fi vrut să se rupă în două: jumătate să plece cu puii sănătoşi, iar jumătate să rămâie cu puiul schilod”... Venirea frigului rezolvă conflictul: „Decât să-i moară toţi puii, mai bine numai unul...”, finalul fiind astfel stabilit: puiul moare, având în minte imaginea deloc întâmplătoare a unui carâmb de cizmă pe care se urcă o furnică...Complicarea psihologică pe care o introduce povestitorul cu stabilirea chiar a unui punct culminant secundar exprimat prin hotărârea prepeliţei de a-şi lăsa puiul cel mare să moară pentru a-i slava pe ceilalţi, întăreşte caracterul oarecum alegoric pe care îl are această povestire. Pledează pentru acest înţeles alegoric nu numai motoul povestirii, dar chiar frecvenţa în text a unor termeni, precum mamă, copii, etc. În fond personajele sunt oameni, părinţi şi copii, iar întâmplările puse pe seama unor păsări ascund o morală transparentă: „Sandi, să asculţi pe mămica!”. Pornită de la un episod aparent banal, din lumea micilor vieţuitoare, povestirea Puiul dezvăluie câteva dintre virtuţile de narator ale lui Brătescu-Voineşti: simplitatea construcţiei, lirismul, observaţia realistă...

Answer 2

Povestea incepe la momentul sosirii prepelitei,venita de departe,din Africa,foarte obosita,intr-un lan de grau.Aici,de indata ce isi recapata fortele,isi construieste cuibul.
Prepelita a clocit ouale din care au iesit 7 puisori,imbracati cu puf galben.De indata ce se fac marisori,prepelita le ofera puilor adevarate lectii de comportament,invatandu-i cum sa isi caute hrana,cum sa se ascunda de vanatori si,mai ales,cum sa zboare,pregatindu-i astfel pentru calatoria lunga pe care o vor face odata cu venirea toamnei.Tristetea prepelitei apare atunci cand puiul cel mare,neascultator,zboara prin bataia pustilor si a fost ranit de un glont in aripa.Sfasietor este momentul in care prepelita trebuie sa ia decizia de a-si salva ceilalti pui,plecand in tarile calde,caci puii riscau sa moara la venirea iernii.Ea ar fi vrut sa se rupain doua:sa poata pleca cu puii sanatosi si,in acelasi timp,s ramana cu puiul ranit.Prepelita,nu putea sa se uite inapoi,sa-si vada puiul ranit ca sa nu-si schimbe decizia,si isi ia zborul.