va rog frumos cine îmi scrie un rezumat pe scurt despre flacăra albastra
Răspunsuri la întrebare
A fost odată un oștean care a slujit cu credinţă mult timp în oastea împăratului. Când fu slobozit din armată nu căpătă nici un ban şi plecă foarte supărat. Rătăcind la întâmplare, seara ajunse într-o pădure, la casa unei vrăjitoare. Baba îi dădu ceva de mâncare, dar îi ceru ca a doua zi să îi sape grădina, în ziua următoare să aducă un car cu lemne din pădure, iar a treia zi să scoată din puţ un opaiţ cu flacăra albastră, care îi căzuse acolo.
Oşteanul săpă şi aduse lemnele. A treia zi baba îl coborî pe oştean cu o funie în puţ. Oşteanul găsi opaiţul cu flacăra albastră care nu se stingea niciodata. Vrăjitoarea îl trase sus.
Când oşteanul ajunse aproape de ghizdurile fântânii, ea se repezi să-i smulgă opaiţul. Oșteanul se feri şi baba îi dădu drumul să cadă în fundul fântânii. Necăjit, oşteanul îşi aprinse luleaua la flacăra albastră. Deodată apăru un omuleţ negricios care îi spuse că îi va îndeplini orice poruncă. Oşteanul îi ceru să îl scape de acolo.
Omuleţul îl duse întâi la comorile vrăjitoarei. Oşteanul luă bănet şi odoare preţioase câte putea să ducă. Odată ajunşi la lumina zilei, el îi porunci omuleţului să o pedepsească pe vrăjitoare, apoi să plece acasă.
Oşteanul se duse în oraşul împăratului, îşi luă haine noi şi scumpe, apoi merse la cel mai bun han şi luă cea mai bună odaie. Aprinse apoi luleaua şi apăru omuleţul. Îi ceru ca la miezul nopţii să i-o aducă pe fata împăratului, fiindcă voia să se răzbune.
La miezul nopţii omuleţul o aduse pe fata împăratului. Oşteanul o puse să cureţe odaia, apoi să-i scoată şi lustruiască cizmele. Fata făcu toate astea fără să scoată un cuvânt, cu ochii pe jumătate închişi, de parcă era vrăjită. În zori omuleţul o duse înapoi, iar ea îi povesti împăratului ceea ce credea că a fost un vis. Se mira numai că e aşa de obosită de parcă ar fi muncit de-adevărat. Împăratul zise că, dacă totuşi era adevărat, să-şi umple buzunarul cu mazăre şi să facă o găurică pe unde să se scurgă boabele, ca să însemne drumul. Omuleţul, însă, fusese de faţă la discuţie, nevăzut , și noaptea umplu cu mazăre toate străzile oraşului, așa că nu putură găsi casa.
În noaptea ce urmă, fata îşi ascunse un condur sub patul oşteanului. Înştiinţat de omuleţ, oşteanul fugi. Oamenii împăratului îl prinseră şi îl duseră la închisoare. Nu avea cu el decât un ducat de aur, restul lucrurilor rămăsese la han.
Când văzu pe fereastra închisorii un vechi camarad, oşteanul îi dădu banul de aur ca să îi aducă lucrurile de la han. Omul i le aduse, oşteanul aprinse luleaua cu flacăra albastră şi omuleţul sosi pe dată. Îi spuse ce să facă pentru a scăpa cu bine.
A doua zi, judecătorii îl osândiră pe oştean la moarte. El ceru să i se îndeplinească ultima dorinţă, să mai fumeze o lulea. Aprinse luleaua la flacăra albastră şi omuleţul se ivi, cu o măciucă zdravănă în mână. La porunca oşteanului, omuleţul se porni să-i ciomăgească pe judecători. Împăratul, speriat, îi dădu oşteanului fata de nevastă şi toată împărăţia, ca să îşi scape viaţa.