Vă rog, prezentare de 4-5 minute despre un eveniment/fenomen/proces/personalitate istorică medievală cu o concluzie la temă, mulțumesc
Răspunsuri la întrebare
nu o sa am o prezentare de 4-5 minute da adaugi tu
Basarab marele voievod și întemeierea Țării Românești
Unele împrejurări din afară ajutară întemeierea Țării Românești, anume, slăbirea puterii tătarilor și tulburările interne din Ungaria în urma stingerii dinastiei Arpadiene la 1301. Acel care izbuti să unească toate micile cnezate și voievodate de pe ambele maluri ale Oltului și să înlăture și pe Tătari din cîmpia Munteniei, a fost Basarab, care luă titlul de mare voievod al Țării Românești. Basarab era unul din urmașii voievodului Seneslav, tatăl său se numea Tihomir. Capitala lui Basarab se afla în orașul Cîmpul-Lung, oraș vechi întemeiat de negustori sași veniți de peste munți. Întemeierea principatului Țării Românești s-a făcut prin unirea a unor mici state existente de mai înainte pe teritoriul lui și nu prin venirea unor stăpînitori din alte părți. Multă vreme cronicarii și istoricii au crezut că întemeierea Țării Românești s-a făcut printr-o descălecare de peste munți, ceea ce este inexact. La începutul domniei lui, Basarab a fost în bune legături, cu ungurii și erau solii care mergeau de la dînsul la rege și de la regele Ungariei la curtea lui Basarab. Dar de la o vreme aceste legături se stricară, căci Basarab puse mîna și pe Banatul unguresc de la Severin. Pe de altă parte ungurii nu puteau vedea cu ochi buni formarea unui voievodat puternic în coasta Ardealului, într-o regiune pe care o revendicau pentru dînșii. Cîtă vreme însă amenințarea ungurească nu era înlăturată, întemeierea principatului Țării Românești nu putea fi considerată ca împlinită. De aceea răyboiul lui Basarab cu Ungurii a însemnat actul care a pecetluit întemeierea Țării Românești.
daca nu vrei asta mai am :
Ștefan cel Mare. Cucerirea scaunului domniei.
Ștefan cel mare, fiul lui Bogdan II, este fără îndoială una din acele figuri, care dă generațiilor viitoare curaj și încredere în soarta unui neam și care îl călăuzește în mersul istoriei sale. Înconjurat de dușmani mari și puternici a știut, nu numai să-și păstreze țara, dar chiar să apere singur cu boierii și țăranii lui din Moldova, porțile Europei de cotropirea Barbarilor, fără să se odihnească o clipă, timp de 47 de ani. La început venise ca să-și răzbune moartea tatălui său. Boierii moldoveni trecură mai toți de partea fiului învingătorului de la Crasna și Petru Aron fu învins „în tina de la Dojești” pe Siret, apoi la Orbic. Urît și disprețuit se văzu silit să fugă în Polonia, iar domnul cel tînăr cu ostașii lui pătrunseră în Suceava. Pe cîmpia Direptății, lîngă cetatea de scaun o mare adunare populară în frunte cu înțeleptul mitropolit Teoctist, episcopii, boierii, tîrgoveții și ”toată Țara” proclamă pe Ștefan ca domn legiuit în scaunul părinților și strămoșilor lui.
Ștefan cel Mare. Lupta de la Codrul Cozminului (28 octombrie 1497)
O parte din oastea polonă ajunse în mijlocul codrului, cînd se văzu atacată de Moldoveni, care prăvăleau asupra ei din înălțimi trunchiuri de copaci și pitroaie. În învălmășeală Polonii încercară să se întoarcă înapoi spre ariegarda lor, care se afla la intrarea codrului. Dar acolo sosise Ștefan cu grosul oștirii lui și tăiase retragerea Polonilor. Numai cavaleria îmbrăcată în zale izbuti să-și facă drum spre Cernăuți, salvînd astfel pe rege și o parte din oaste. Restul armatei polone fu nimicit, toate tunurile și carele cu provizii căzură în mîinile învingătorilor. Între timp sosise din Polonia ca ajutor un corp de călăreți din Mazovia, dar ei nu putură să se unească cu oastea regelui, căci îi întîmpinase mai înainte vornicul Boldur cu o altă oaste moldovenească și-i nimicise cu totul la satul Lențești. Regele cu restul armatei trecu Prutul în vad la Crnăuți, unde-l ajunse iar din urmă Ștefan cel Mare. Și aici o parte din ostea regală căzu pe cîmpul de luptă, așa că Ioan Albert abia izbuti să se întoară în țară cu un foarte mic număr de oameni. În vara anului următor (1498) Ștefan făcu o expediție de răzbunare în Polonia, prădînd și arzînd toate orașele și satle din Galiția pînă aproape de Cracovia, care pe atunci era capitala Poloniei. Intervenind însă regele Ungariei, în cele din urmă se încheie pace în anul 1499 între Moldova și Polonia.