va rog
*rezumat la opera "Copacul care ne uneste" de Nicolae Esinescu
*Locul si timpul
*pesonaje
*protagonistul
*tema ,mesajul
Răspunsuri la întrebare
Răspuns:
Când eram la liceu, așteptam ca pe o sărbătoare ziua de 31 mai! Și nu pentru că era ultima zi din anul de învățământ, ci pentru că în această zi, la ultimul sunet, primeam în dar cărți! Noi, cei care aveam succese înalte la învățătură și la activitățile desfășurate în cadrul Liceului Teoretic ,,A.Agapie”, cât și raionale.
O astfel de carte am găsit zilele astea, pe când răscoleam printre cărțile de pe rafturile bibliotecii de acasă. Și am zâmbit aducându-mi aminte de anii de liceu.
În Copacul care ne unește, Nicolae Esinencu a ținut să împartă cu noi cele mai frumoase nuvele ale sale. Nuvele pline de comic, de realitate, de viață. Când aud numele acestui poet îndrăgit, în minte îmi apar secvențe ale dialogurilor pline de haz din DOC. Da!, anume aceasta este nuvela mea preferantă din cartea de față. M-a cucerit umorul cu care tratează gravitatea anumitor probleme. Relațiile dintre eroi sunt zugrăvite cu atâta precizie și realism, încât ai impresia că asiști tu însuți la secvențe din viața cotidiană.
Proza esinenciană este deosebită prin însăși faptul cum tratează poetul cursul firesc al vieții, al evoluției personajelor și al sensurilor ce se desprind din faptele, acțiunile și gândurile lor. Este proza care evocă întreg coloritul relațiilor dintre oameni, condimentate cu glume, cu seriozitate, și cu… ambele la un loc. În DOC gășiți toate astea, și poate ceva mai mult. Am să vă las să-l cunoaște-ți un pic pe eroul nuvelei, întru a vă hrăni interesul pentru descoperirea situațiilor prin care trece:
” Am cincisprezece ani, lumea îmi spune Doc și, trebuie să recunosc, nu-s acoperit încă de slavă.
Ziarele nu-mi publică numele cu litere de-o șchioapă; televiziunea nu-mi înghesuie mutra în ecranul azuriu; la sărbători directorul școlii îmi tot scapă numele; la competițiile sportive florile i se oferă celui de alături și tot așa. Pot fi zărit adesea ștergând tabla, mereu pocit în gazeta de perete a școlii ”Ariciul” și zilnic dus pe gânduri la colțul străzii: oare încotro s-o apuc?”
În carte mai citiți nuvele ca: ”Copacul care ne unește”, ”În sus pe râu”, ”Amara”, ”Alo, Teo!”.