Question

Va roog imi trebuie saptamana asta dau coroana+30 p
Doina de Octavian Goga
In miezul verii de George Cosbuc

Answer 1

O doină plânge sus pe culme,                 (Doina)
Din fluier unde limpezi cad, 
Şi legănate lin s-afundă
În pacea codrilor de brad...

Cântare, meşteră cântare, 
Te stingi acum încet-încet, 
Şi-adormi pierdută-n tremurarea
Oftării blânde din brădet...

Mi-ai picurat un strop în suflet
Din taina vremii de demult, 
Şi plânsul veacurilor duse
Mă înfioară când te-ascult...

Cum te-ai topit acum în noapte, 
Eu stau cu inima la sfat:
În care brad, de care creangă
Plânsoarea ta s-a aninat?...

Şi cât vei mai trăi acolo, 
Tu, soră pururea cu noi, 
Când va fi mort de mult ciobanul, 
Şi moartă turma lui de oi?...

Târziu odată - cine ştie? -
Trecând pe-aici un călător, 
Te va culege dintr-o floare, 
De dup-o aripă de nor...

Te-a coborâ în largul văii, 
Şi-o lume te va asculta, 
Şi-o lume-ntreagă va începe
Să plângă cu durerea ta...  

O fâşie nesfârşită
Dintr-o pânză pare calea, 
Printre holde rătăcită.
Toată culmea-i adormită, 
Toată valea.

Liniştea-i deplin stăpână
Peste câmpii arşi de soare, 
Lunca-i goală: la fântână
E pustiu; şi nu se-ngână
Nici o boare.

Numai zumzetul de-albine, 
Fără-ncepere şi-adaos, 
Curge-ntruna, parcă vine
Din adâncul firii pline
De repaos.

Şi cât vezi în depărtare
Viu nimic nu se iveşte...
Iată însă, colo-n zare, 
Mişcător un punct răsare
Şi tot creşte.

Poate-i vrun bătut de soartă
Care-aleargă pe câmpie
Într-atâta lume moartă!
Dor îl mână, griji îl poartă, 
Domnul ştie!

Poţi acum să-l vezi mai bine:
E femeie, o sărmană, 
Strâns la piept în scutec ţine
Un copil; şi-n sârg ea vine, 
Vine-n goană.

De călduri dogoritoare, 
Foc aprins îi arde chipul;
Un cuptor e roşul soare, 
Şi cărbune sub picioare
E nisipul.

Când ajunge la fântână, 
Jos pe-o pajişte săracă
Pune-odorul ei. Din mână
Saltă cumpăna bătrână
Şi se pleacă.

Scârţâind, din nou ea creşte.
Mama toarnă cu tot zorul
Apă-n pumni, şi se grăbeşte
La copil şi-i răcoreşte
Obrăjorul.

Bea apoi şi ea pe fugă.
Merge iarăşi după asta
La copil şi-i dă să sugă;
Frânt-apoi, pe-o buturugă
Stă nevasta.

Şi e linişte pe dealuri
Ca-ntr-o mănăstire arsă;
Dorm şi-arinii de pe maluri
Şi căldura valuri-valuri
Se revarsă.

Nici un nor văzduhul n-are
Foc sub el să mai ascunză;
Nici o pasăre prin zare, 
Nu se mişcă-n lumea mare
Nici o frunză.

Singur vântul, colo, iată.
Adormise la răcoare
Sub o salcie plecată -
Somnuros în sus el cată
Către soare.

Mai e mult! Şi ca să-i fie
Scurtă vremea, până pleacă, 
El se uită pe câmpie, 
Fluieră şi nu mai ştie
Ce să facă.

Dar deodată se opreşte:                       (in miezul verii)
Peste ochi îşi pune-o mână
Şi zâmbind copilăreşte
Curios şi lung priveşte
Spre fântână!