va roooog muuuult am nevoiee urgeent
Răspunsuri la întrebare
Redactează un text cu semnificația ultimelor două strofe ale poeziei "Mezul iernei" de Vasile Alecsandri
În această poezie, este descrisă iarna în mod plastic, cu multe figuri de stil, iar semnificația ultimelor două strofe este aceea că anotimpul iernii este stilizat în mod evident.
Dacă în prima parte a poeziei iarna este descrisă în mod real, în a doua parte, ea este personificată, cu referiri abstracte, cu epitete și comparații foarte frumoase.
De exemplu, epitetul "nemărginitul templu", poetul vrea să sublinieze măreția bolții cerești cu "mii de stele argintii" ce este asemuită cu un templu.
Deasemenea, pentru a întări impresia de infinit, este folosită comparația "ca vecinice făclii" ce par a fi miile de stele de pe cer.
Sentimentele sugerate de vocea ficțională sunt de admirație, așa cum se resimte din fragmentul: "O, tablou măreț, fantastic!, apoi, sentimentul de teamă în fața crivățului ce poate aduce moartea.
Deasemenea, vocea ficțională ne mai sugerează și sentimentul de pustietate, de singurătate, pentru că "Totul este în neclintire, fără viață, fără glas", iar în fragmentul "prada-i spământată" se simte însăși moartea, ce dă un sentiment de groază.
Așadar, ultimele două versuri sunt mult mai profunde și scot în evidență realul în mod stilizat, pe când în prima parte a poeziei, realitatea iernii este prezentată ca un tablou, ceea ce conferă acestei opere a lui Vasile Alecsandri titlul de pastel.
Explicație:
"Mezul iernei" de Vasile Alecsandri
În păduri trăsnesc stejarii! E un ger amar, cumplit!
Stelele par îngheţate, cerul pare oţelit,
Iar zăpada cristalină pe câmpii strălucitoare
Pare-un lan de diamanturi ce scârţâie sub picioare.
Fumuri albe se ridică în văzduhul scânteios
Ca înaltele coloane unui templu maiestos,
Şi pe ele se aşează bolta cerului senină,
Unde luna îşi aprinde farul tainic de lumină.
O! tablou măreţ, fantastic!... Mii de stele argintii
În nemărginitul templu ard ca vecinice făclii.
Munţii sunt a lui altare, codrii - organe sonoare
Unde crivățul pătrunde, scoțând note-ngrozitoare.
Totul e în neclintire, fără viaţă, fără glas;
Nici un zbor în atmosferă, pe zăpadă - nici un pas;
Dar ce văd?... în raza lunii o fantasmă se arată...
E un lup ce se alungă după prada-i spăimântată!
Succes! ⚘