Vasile Alecsandri
despre autor si opera.
Răspunsuri la întrebare
asile Alecsandri (14.VI.1818, Bacău – 22.VIII.1890, Mirceşti, Bacău), poet, prozator şi dramaturg. Părinţii lui Alecsandri sunt medelnicerul Vasile Alecsandri şi Elena (n. Cozoni), fiica unui grec românizat. Om cu stare şi deschis la minte, părintele îi asigură, la fel ca şi celorlalţi copii (frumoasa Catinca, măritată cu paşoptistul C. Rolla, şi Iancu, viitorul locotenent-colonel şi literat), o creştere aleasă.
Asemenea lui Mihail Kogălniceanu, Alecsandri învaţă mai întâi cu dascălul maramureşean Gherman Vida (1827-1828), trecând apoi la pensionul lui Victor Cuenim (1828). Plecat, pentru studii, la Paris (1834), îşi ia acolo, în octombrie 1835, bacalaureatul în litere. Lipsindu-i orice înclinaţie pentru chimie şi medicină, care îl tentaseră la un moment dat, se înscrie în 1836 la Facultatea de Drept, pe care o părăseşte în anul următor. În 1838, îşi prepară bacalaureatul în ştiinţe, pe care însă nu-l obţine. Nici medic, nici inginer, primise între timp, în ţară, rangul de comis. Dar cinurile (1841 — spătar; 1853 — postelnic; către 1859 — vornic) îl lasă destul de rece.
Prin 1843, în urma unor excursii în munţii Moldovei, are revelaţia poeziei populare şi, din acest moment, destinul său scriitoricesc îşi găseşte un făgaş. În 1844 e redactor la revista „Propăşirea”. În 1845 pleacă la Lemberg şi la Viena să-şi caute de sănătate, iar în 1846 se avântă într-o lungă călătorie (Constantinopol, Brusa, Atena, Insulele Ionice), făcând un popas mai îndelungat la Veneţia, unde îşi trăieşte idila cu Elena Negri; bolnavă fără scăpare, Nineta îşi dă sfârşitul peste puţină vreme, în drum spre ţară.
Între anii 1850 şi 1853, diriguieşte Arhivele Statului din Iaşi. În 1852, imprimă primul număr al revistei „România literară”, suspendată de cenzură mai înainte de a fi difuzată. Şi, din nou, călătorii. După un popas pe continentul african, se duce în Spania, iar de acolo pleacă la Paris, având drept tovarăş de voiaj pe Prosper Merimee, cu care se întreţine despre poezia noastră populară. În 1854 se află la Londra, apoi iarăşi în capitala Franţei, dar, murindu-i părintele, trebuie să se întoarcă în ţară. Acum săvârşeşte un gest de mare democrat, dezrobindu-şi ţiganii de pe moşia de la Mirceşti. În 1855 apare, în fine, „România literară”. Încă un drum la Constantinopol şi de aici — spre Crimeea. Pe frontul de la Sevastopol îl înfioară priveliştea războiului.
Când, în 1883, Eminescu se îmbolnăveşte, Alecsandri conferenţiază la Ateneul Român în beneficiul nefericitului poet care, în Epigonii, îl numise „rege-al poeziei”. În 1884 ajunge senator, iar în 1885, ministru plenipotenţiar la Paris. Însă starea sănătăţii lui e din ce în ce mai rea. Bolnav de cancer, se va stinge în conacul de la Mirceşti.