Victor Hugo - romanticul (Urgent !! )Va rog
Răspunsuri la întrebare
În ziua de 26 februarie se împlinesc 211 ani de la nașterea unuia dintre cei mai de seamă scriitori francezi, teoreticianul romantismului francez. S-a născut la Besançon în anul 1802. A fost al treilea copil pe care Joseph Leopold Sigisbert Hugo, ofițer în armata lui Napoleon Bonaparte și Sophie Trebuchet l-au avut. În copilărie Victor Hugo a fost martorul unor evenimente importante pentru istoria Franței: căderea și revenirea Primei Republici și nașterea primului imperiu napoleonian.
Viața militară a tatălui a obligat familia să locuiască în diverse orașe din Italia și Spania, înlesnind viitorului scriitor posibilitatea de a descoperi frumusețile lumii reflectate mai târziu în opera sa. Talentul literar se manifestă de timpuriu, astfel că la numai 38 de ani era socotit un mare poet al timpului său, poeziile aducându-i nu numai satisfacții de ordin estetic, ci și bani în buzunar. Astfel cu volumul “Ode și poezii diverse” ce i se publică la vârsta de 20 de ani, primește o pensie din partea lui Ludovic al XVIII-lea, pensie ce i-a permis căsătoria cu prietena din copilărie, Adèle Foucher, o tânără “foarte frumoasă, distinsă, indiferentă și cam proastă”, cum avea s-o numească mai târziu memorialistul Emile Faguet.
Eventuala căsătorie dintre cei doi nu a fost agreată niciodată de mama poetului, motiv pentru Victor s-a căsătorit cu Adèle abia după moartea ei. Îndrăgostit nebunește îi va scrie lungi epistole în care își strigă iubirea: “…O, Doamne! De două zile mă întreb neîncetat dacă asemenea fericire nu e cumva un vis? Îmi pare că ceea ce simt nu e pământesc…”. Iubirea nepământească însă nu l-a împiedicat să-și înșele în mod constant soția, cu numeroase femei, de la servitoare la spălătorese, de la cele neglijate de soți la cele din patul fiului său. Căsnicia dintre cei doi a fost presărată cu numeroase escapade ale soțului. Se știe că romanticul Victor Hugo a admirat cu tot trupul femeile, fapt confirmat de numeroasele relații amoroase trăite și de aventurile extraconjugale demne de paginile unui tabloid. Astfel una din aventuri, avută cu o anume Leonie Biard, o femeie cu doar patru ani mai mare decât fiica cea mare, Leopoldine, era să-l coste libertatea. Surprinși în pat de soțul înșelat, cei doi au fost arestați, dar numai femeia a ajuns la închisoare, scriitorul scăpând cu ajutorul medaliei arătate, pe care o purta la gât și care atesta că este pair al Franței. Leonie a fost eliberată și primită de Adèle căreia Hugo i-a spus de legătura existentă între ei, să locuiască în casa lor. Marele romantic a avut și o amantă permanentă, Juliette Drouet, o actriță ce și-a abandonat cariera, a renunțat la tot pentru a-i fi secretară și metresă și pe care poetul a purtat-o cu el pretutindeni în lume, și chiar în exilul din Belgia.
De toate aceste femei Adele a știut, dar nu și-a abandonat căminul și iubirea nici chiar atunci când, la rându-i, s-a îndrăgostit de Sainte-Beuve, prietenul soțului său. Înaintea acestor amănunte de can-can Victor Hugo rămâne unul din membrii Academiei Franceze, creatorul unor capodopere în care sentimente și pasiuni, trăiri și revolte, guvernează sufletele unor eroi aflați în permanentă căutare de absolut, de libertate. A scris manifestul curentului romantic, apărut ca prefață la drama “Cromwell”, a realizat o excepțională frescă a umanității în epopeea lirică “Legenda Secolelor”. Poemele sale i-au inspirat pe Liszt, Wagner, Rachmaninov, Mendelssohn sau Bizet. A stârnit admirație prin romanele scrise în exil “Notre-Dame de Paris” și “Mizerabilii”, amestec de istorie, fantezie și realitate (personajul infirm din “Notre-Dame de Paris” a existat cu adevărat, fiind un pietrar cocoșat care lucra la restaurarea catedralei). Romanul a stat la baza operei “La Emeralda”, pe muzica lui Louise Bertin și libretul lui Hugo și a fost ecranizat cu succes în anul 1956, cu un scenariu semnat de Jacques Prevért, avându-i în rolurile principale pe Anthony Quinn, “Quasimodo” și Gina Lollobrigida, “Esmeralda”.
Viața omului Victor Hugo a fost zdruncinată în repetate rânduri de de evenimente care i-au marcat existența. Unul din fii, moare încă din fașă, Leopoldine, fiica cea mare sfârșește înecată în Sena împreună cu soțul ei, iar Adèle, cealaltă fiică, înnebunește, în urma iubirii neîmpărtășite pentru locotenentul Pinson. Evenimentele acestei iubiri au stat la baza scenariului de film numit “Povestea lui Adele” (1975), regizat de Francois Truffaut, cu Isabelle Adjani în rolul principal. Numele a fost împrumutat în psihiatrie pentru a denumi un sindrom, “sindromul Adele”, ce definește pasiunea obsesivă pentru cineva.