Vizita de ion luca cargiale povestirea
Răspunsuri la întrebare
Răspuns de
2
M-am dus la Sf. Ion sa fac o vizita doamnei Maria Popescu, o veche prietena, ca s-o felicit pentru onomastica unicului sau fiu, Ionel Popescu, un copilas foarte dragut de vreo opt anisori. N-am voit sa merg cu mana goala si i-am dus baietelului o minge foarte mare de cauciuc si foarte elastica. Atentiunea mea a facut mare placere amicei mele si mai ales copilului, pe care l-am gasit imbracat ca maior de rosiori in uniforma de mare tinuta. Dupa formalitatile de rigoare, am inceput sa convorbim despre vreme, despre sortii agriculturii - dl. Popescu tatal este mare agricultor - despre criza si celelalte. Am observat doamnei Popescu ca in anul acesta nu se prea vede la plimbare, la teatru, la petreceri ... Doamna mi-a raspuns ca de la o vreme i se uraste chiar unei femei cu petrecerile, mai ales cand are copii.- Sa-ti spun drept, cat era Ionel mititel, mai mergea; acu, de cand s-a facut baiat mare, trebuie sa ma ocup eu de el, trebuie sa-i fac educatia. Si nu stiti dumneavoastra barbatii cat timp ii ia unei femei educatia unui copil, mai ales cand mama nu vrea sa-l lase fara educatie!
- Pe cand doamna Popescu-mi expune parerile ei sanatoase in privinta educatiei copiilor, auzim dintr-o odaie de alaturi o voce ragusita de femeie batrana:
- Uite, conita, Ionel nu s-astampara!
- Ionel! striga madam Popescu, Ionel, vin' la mama!Apoi, catra mine incet:
- Nu stii ce strengar se face si destept ... Dar vocea de dincolo adauga:
- Conita, uite, Ionel vrea sa-mi rastoarne masina! ... Astampara-te, ca te arzi!- Ionel! striga iar madam Popescu; Ionel! vin' la mama!
- Sari, conita! varsa spirtul! s-aprinde!
- Ionel! striga iar mama si se scoala repede sa mearga dupa el. Dar pe cand vrea sa iasa pe use, apare micul maior de rosiori cu sabia scoasa si-i opreste trecerea, luand o poza foarte martiala. Mama ia pe maiorul in brate si-l saruta ...
- Nu ti-am spus sa nu te mai apropii de masina cand face cafea, ca daca te-aprinzi, moare mama? Vrei sa moara mama?
- Dar, intrerup eu, pentru cine ati poruncit cafea, madam Popescu?
- Pentru dumneata.
- Dar de ce va mai suparati?
- Dar ce suparare!Madam Popescu mai saruta o data dulce pe maiorasul, il scuipa sa nu-l deoache si-l lasa jos. El a pus sabia in teaca, saluta militareste si merge intr-un colt al salonului unde, pe doua mese, pe canapea, pe foteluri si pe jos, stau gramadite fel de fel de jucarii. Dintre toate, maiorul alege o trambita si o toba. Atarna toba de gat, suie pe un superb cal vanat rotat, pune trambita la gura si, leganandu-se calare, incepe sa bata toba cu o mana si sa sufle-n trambita. Madam Popescu imi spune ceva; eu n-aud nimica. Ii raspund totusi ca nu cred sa mai tie mult gerul asa de aspru; ea n-aude nimica.
- Ionel! Ionel! Ionel! Du-te dincolo, mama, spargi urechile dumnealui! Nu e frumos, cand sunt musafiri!
Iar eu, profitand de un moment cand trambita si toba tac, adaog:
- Si pe urma, dumneata esti rosior, in cavalerie.
- Maior! striga mandrul militar.
- Tocmai! zic eu. La cavalerie nu e toba si maiorul nu canta cu trambita. Cu trambita canta numai gradele inferioare. Maiorul comanda si merge-n fruntea soldatilor cu sabia scoasa.
Explicatia mea prinde bine. Maiorul descalica, scoate de dupa gat toba, pe care o tranteste cat colo, asemenea si trambita. Apoi incepe sa comande:
- Inainte mars!
Si, cu sabia scoasa, incepe sa atace strasnic tot ce-ntalneste-n cale. In momentul acesta, jupaneasa cea ragusita intra cu tava aducand dulceata si cafele. Cum o vede, maiorul se opreste o clipa, ca si cum ar vrea sa se reculeaga fiind surprins de inamic. Clipa insa de reculegere trece ca o clipa, si maiorul, dand un racnet suprem de asalt, se repede asupra inamicului. Inamicul da un tipat de disperare.
- Tine-l, conita, ca ma da jos cu tava!
Madam Popescu se repede sa taie drumul maiorului, care, in furia atacului, nu mai vede nimic inaintea lui. Jupaneasa este salvata, dar madam Popescu, deoarece a avut imprudenta sa iasa din neutralitate si sa intervie in razboi, primeste in obraz, dedesubtul ochiului drept, o puternica lovitura de spada.
- Vezi? Vezi, daca faci nebunii? era sa-mi scoti ochiul. Ti-ar fi placut sa ma omori? Saruta-ma, sa-mi treaca si sa te iert!
Maiorul sare de gatul mamei si o saruta ... Mamei ii trece, iar eu, dupa ce am luat dulceata, ma pregatesc sa sorb din cafea ...
- Nu va supara fumul de tutun? intreb eu pe madam Popescu.
- Vai de mine! la noi se fumeaza ... Barbatu-meu fumeaza ... si ... dumnealui ... mi se pare ca-i cam place.
Si zicand „dumnealui”, mama mi-arata razand pe domnul maior.
- A! zic eu, si dumnealui?
- Da, da, dumnealui! sa-l vezi ce caraghios e cu tigara-n gura, sa te prapadesti de ras ... ca un om mare ...
- A! asta nu e bine, domnule maior, zic eu. Tutunul este o otrava ...
- Dar tu de ce tragi? ma-ntrerupe maiorul lucrand cu lingura in cheseaua de dulceata.
- Ajunge, Ionel! destula dulceata, iar te-apuca stomacul.
- Pe cand doamna Popescu-mi expune parerile ei sanatoase in privinta educatiei copiilor, auzim dintr-o odaie de alaturi o voce ragusita de femeie batrana:
- Uite, conita, Ionel nu s-astampara!
- Ionel! striga madam Popescu, Ionel, vin' la mama!Apoi, catra mine incet:
- Nu stii ce strengar se face si destept ... Dar vocea de dincolo adauga:
- Conita, uite, Ionel vrea sa-mi rastoarne masina! ... Astampara-te, ca te arzi!- Ionel! striga iar madam Popescu; Ionel! vin' la mama!
- Sari, conita! varsa spirtul! s-aprinde!
- Ionel! striga iar mama si se scoala repede sa mearga dupa el. Dar pe cand vrea sa iasa pe use, apare micul maior de rosiori cu sabia scoasa si-i opreste trecerea, luand o poza foarte martiala. Mama ia pe maiorul in brate si-l saruta ...
- Nu ti-am spus sa nu te mai apropii de masina cand face cafea, ca daca te-aprinzi, moare mama? Vrei sa moara mama?
- Dar, intrerup eu, pentru cine ati poruncit cafea, madam Popescu?
- Pentru dumneata.
- Dar de ce va mai suparati?
- Dar ce suparare!Madam Popescu mai saruta o data dulce pe maiorasul, il scuipa sa nu-l deoache si-l lasa jos. El a pus sabia in teaca, saluta militareste si merge intr-un colt al salonului unde, pe doua mese, pe canapea, pe foteluri si pe jos, stau gramadite fel de fel de jucarii. Dintre toate, maiorul alege o trambita si o toba. Atarna toba de gat, suie pe un superb cal vanat rotat, pune trambita la gura si, leganandu-se calare, incepe sa bata toba cu o mana si sa sufle-n trambita. Madam Popescu imi spune ceva; eu n-aud nimica. Ii raspund totusi ca nu cred sa mai tie mult gerul asa de aspru; ea n-aude nimica.
- Ionel! Ionel! Ionel! Du-te dincolo, mama, spargi urechile dumnealui! Nu e frumos, cand sunt musafiri!
Iar eu, profitand de un moment cand trambita si toba tac, adaog:
- Si pe urma, dumneata esti rosior, in cavalerie.
- Maior! striga mandrul militar.
- Tocmai! zic eu. La cavalerie nu e toba si maiorul nu canta cu trambita. Cu trambita canta numai gradele inferioare. Maiorul comanda si merge-n fruntea soldatilor cu sabia scoasa.
Explicatia mea prinde bine. Maiorul descalica, scoate de dupa gat toba, pe care o tranteste cat colo, asemenea si trambita. Apoi incepe sa comande:
- Inainte mars!
Si, cu sabia scoasa, incepe sa atace strasnic tot ce-ntalneste-n cale. In momentul acesta, jupaneasa cea ragusita intra cu tava aducand dulceata si cafele. Cum o vede, maiorul se opreste o clipa, ca si cum ar vrea sa se reculeaga fiind surprins de inamic. Clipa insa de reculegere trece ca o clipa, si maiorul, dand un racnet suprem de asalt, se repede asupra inamicului. Inamicul da un tipat de disperare.
- Tine-l, conita, ca ma da jos cu tava!
Madam Popescu se repede sa taie drumul maiorului, care, in furia atacului, nu mai vede nimic inaintea lui. Jupaneasa este salvata, dar madam Popescu, deoarece a avut imprudenta sa iasa din neutralitate si sa intervie in razboi, primeste in obraz, dedesubtul ochiului drept, o puternica lovitura de spada.
- Vezi? Vezi, daca faci nebunii? era sa-mi scoti ochiul. Ti-ar fi placut sa ma omori? Saruta-ma, sa-mi treaca si sa te iert!
Maiorul sare de gatul mamei si o saruta ... Mamei ii trece, iar eu, dupa ce am luat dulceata, ma pregatesc sa sorb din cafea ...
- Nu va supara fumul de tutun? intreb eu pe madam Popescu.
- Vai de mine! la noi se fumeaza ... Barbatu-meu fumeaza ... si ... dumnealui ... mi se pare ca-i cam place.
Si zicand „dumnealui”, mama mi-arata razand pe domnul maior.
- A! zic eu, si dumnealui?
- Da, da, dumnealui! sa-l vezi ce caraghios e cu tigara-n gura, sa te prapadesti de ras ... ca un om mare ...
- A! asta nu e bine, domnule maior, zic eu. Tutunul este o otrava ...
- Dar tu de ce tragi? ma-ntrerupe maiorul lucrand cu lingura in cheseaua de dulceata.
- Ajunge, Ionel! destula dulceata, iar te-apuca stomacul.
Eu nu stiu ce trebuie sa fac. Mama, razand, imi face cu ochiul si ma-ndeamna sa servesc pe domnul maior. Intind tigareta mea, militarul o aprinde pe a lui si, fumand, ca orice militar, se plimba foarte grav de colo pana colo. Eu nu-l pot admira indestul, pe cand mama il scuipa, sa nu-l deoache, si imi zice:
- Scuipa-l, sa nu mi-l deochi!
Maiorul si-a fumat tigareta pana la carton.
- Scuipa-l, sa nu mi-l deochi!
Maiorul si-a fumat tigareta pana la carton.
Alte întrebări interesante
Matematică,
8 ani în urmă
Matematică,
8 ani în urmă
Matematică,
9 ani în urmă
Matematică,
9 ani în urmă
Matematică,
9 ani în urmă
- Unde te duci? intreaba mama.
- Vin acum, raspunde Ionel.
Dupa un moment, se-ntoarce cu cheseaua goala. O pune pe o masa, se apropie de mine, imi ia de pe mescioara tabacherea cu tigarete regale, scoate una, o pune in gura si ma saluta militareste, ca orice soldat care cere unui tivil sa-i imprumute foc.