Question

Vrăjitorul din Oz
după L. Frank Baum
Dorothea trăia în mijlocul câmpiilor întinse din Kansas cu us chiul ei Henry, care era fermier, şi cu mătuşa Em. Casa în care locuia avea patru pereți, o podea și un tavan care formau o odaie. Casa n-avea nici pod, nici pivniţă... doar o gaură mică, săpată în pămân și numită pivnița pentru ciclon" , unde familia putea să se adăpos tească în cazul în care se ridica unul dintre cele mai mari vârtejun de vânt. Toto era prietenul ei şi o făcea pe fetiţă să râdă, ajutând-o astfel så nu devină şi ea la fel de cenuşie ca tot ce o înconjura. El nu era cenuşiu; era un câine mic și negru, cu părul lung și mătăsos ș cu ochii mici şi negri, care străluceau veseli de o parte şi de alta a nasului micuț și caraghios. In ziua aceea, vânturile potrivnice din miazănoapte şi din miazări se întâlniseră pe locul unde se afla casa şi ridicară mica locuință din ce în ce mai sus. Căsuța fu purtată la depărtare de mulți kilometri. tot aşa de uşor cum ai purta un fulg. Cu toate că încăperea se legăna şi vântul urla, fata închise ochii şi adormi îndată. Dorothea fu trezită de o zguduitură. Toto îşi puse nasul mics rece pe obrazul fetiţei şi scheună înspăimântat. Sări din pat şi cu Toto încurcându-i-se printre picioare, alergă şi deschise ușa. Fetita scoase un ţipăt de înmărmurire. Ciclonul depusese casa în mijlocul unui ţinut de o frumuseţe fără seamăn. Locuitorii erau cam cludat şi se numeau altinezi. De la ei a aflat că, pentru a se întoarce acasă are nevoie de ajutorul Marelui Oz din Oraşul Smaraldelor. Trase uşa, încuie şi puse cheia cu grijă în buzunarul rochitel astfel, cu Toto păşind bucuros în urma ei, Dorothea porni la drum urmând o potecă pietruită cu cărămizi galbene. Ea mergea sprin tenă înainte; pantofiorii sunau voios pe caldarâmul galben, sol rele strălucea, păsările ciripeau dulce şi Dorothea nici nu se mal simtea atât de rau precum v-ati putea închipui că ar trebui să le o fetiţă aruncată din propria fară în mijlocul unei ţări străine. Tre Se cățără la un moment dat pe o ulucă de pe marginea drumulul cea de-a lungul unor garduri curate, vopsite in culoare albastid unde se aşeză. Dincolo de gard se întindea un ogor mare de grdu şi, putin mal incolo, zări o sperietoare de păsări proţapitas Dorothea isi propti obrazul in palme şi privi ţintă şi gânditoore la Sperietoare. Impaiatul avea un cap mic, de sac, umplut cu pale pe care erau desenați ochii, nasul şi gura ce trebuiau să infățișeze un chip. O pălărie veche, tuguiată, albastră, era vârâtă pe acest creștet. Restul trupului era îmbrăcat în haine albastre, uzate și pålite de soare, umplute şi ele cu paie. In picioare, Sperietoarea purta nişte ghete vechi, cu vârfuri albastre, așa cum purtau toți oamenii din ținutul acela. Figura asta ieşea cu un cap mai sus de înălțimea gardului şi era proptită în spate de o prăjina. In timp ce Dorothea se uita la fața caraghios vopsită a Sperietoarei, a fost surprinsă văzând că unul din ochi îi făcea un semn. Dorothea sări jos de pe gard şi o luă spre Sperietoare, în timp ce Toto alerga in jurul prăjinii şi lătra. - Bună ziua, îi spuse Sperietoarea cu vocea răguşită. - Ce, tu vorbeşti? întrebă fetița foarte surprinsă. - Da, firește, răspunse Sperietoarea. Ce mai faci? - Eu, mulțumesc, bine! Dar dumneata? Nu mă simt atât de bine; e foarte plicticos să stai cocotat în lan zi şi noapte, ca să sperii ciorile. -Şi nu te poţi da jos? întrebă Dorothea. - Nu, pentru că prăjina asta e înfipta în spatele meu. Dacă al fi bună să-mi scoţi prăjina, ţi-aş fi foarte recunoscătoare. Dorothea își ridică braţele şi trase arătarea din prăjină, căci, fiind umplută cu paie, era foarte uşoară. - iti mulțumesc din toată inima! spuse Sperietoarea, când fu pusă la pământ. Acum mă simt ca nou. Dorothea era nedumerita. Era curios să audă vorbind un om împăiat şi să-l vadă aplecându-se şi păşind alături de ea. Cine eşti şi încotro te duci? Numele meu este Dorothea. Mă duc spre Oraşul Smaraldelor să-l rog pe Marele Oz să mă trimită înapoi în Kansas. Unde se află acest oraş şi cine e Oz? - Cum, nu ştil? intreba Dorothea surprinsă. -Nu, firește că nu. Eu nu ştiu nimic Vezi tu, eu sunt impăiată, aşa că nu am minte deloc, spuse Sperietoarea mâhnità. Crezi că, dacă aş merge cu tine in Oraşul Smaraldelor, Oz mi-ar da și mie ceva minte? Vezi tu, nu-mi pasa ca am corpul umplut cu pale, dar as vrea så -Inteleg ce simti, spuse fetita, intristată din pricina lui. Dacă vil cu mine, am sa-l rog pe Oz så facă tot ce poate pentru tine. - Iti multumesc, răspunse el plin de recunostinta. Dorothea il ajută să sarà gardul, apol pornirà pe cararea pletruita cu cărămizi galbene, indreptandu-se spre Oraşul Smaraldelor. С С din c R tura folic - am minte. de tot, pe o prăjină.
si de analizat doar substantivele propri​

Answer 1

in acest text este vorba despre un bunic care locuia în respectiva casa a lui

Explicație:

N-am citit nimic e pe noroc!