Vreau câteva modele de poezie cu forma fixă: gen sonet, rondel sau pantum
Răspunsuri la întrebare
Răspuns:
Sonete
de Mihai Eminescu
I
Afară-i toamnă, frunză-mprăștiată,
Iar vîntul zvîrle-n geamuri grele picuri;
Și tu citești scrisori din roase plicuri
Și într-un ceas gîndești la viața toată.
Pierzîndu-ți timpul tău cu dulci nimicuri,
N-ai vrea ca nime-n ușa ta să bată;
Dar și mai bine-i, cînd afară-i zloată,
Să stai visînd la foc, de somn să picuri.
Și eu astfel mă uit din jeț pe gînduri,
Visez la basmul vechi al zînei Dochii;
În juru-mi ceața crește rînduri-rînduri;
Deodat-aud foșnirea unei rochii,
Un moale pas abia atins de scînduri…
Iar mîni subțiri și reci mi-acopăr ochii.
II
Sunt ani la mijloc și-ncă mulți vor trece
Din ceasul sfînt în care ne-ntîlnirăm,
Dar tot mereu gîndesc cum ne iubirăm,
Minune cu ochi mari și mînă rece.
O, vino iar! Cuvinte dulci inspiră-mi,
Privirea ta asupra mea să plece,
Sub raza ei mă lasă a petrece
Și cînturi nouă smulge tu din liră-mi.
Tu nici nu știi a ta apropiere
Cum inima-mi de-adînc o liniștește,
Ca răsărirea stelei în tăcere;
Iar cînd te văd zîmbind copilărește,
Se stinge-atunci o viață de durere,
Privirea-mi arde, sufletul îmi crește.
III
Când însusi glasul gândurilor tace,
Ma-ngâna cântul unei dulci evlavii
Atunci te chem: chemarea-mi asculta-vei?
Din neguri reci plutind te vei desface?
Puterea noptii blând însenina-vei
Cu ochii mari si purtatori de pace?
Rasai din umbra vremilor încoace,
Ca sa te vad venind ca-n vis, asa vii!
Cobori încet... aproape, mai aproape,
Te pleaca iar zâmbind peste-a mea fata,
A ta iubire c-un suspin arat-o,
Cu geana ta m-atinge pe pleoape,
Sa simt fiorii strângerii în brata
Pe veci pierduto, vecinic adorato!
Rondelul rozelor ce mor
de Alexandru Macedonski
E vremea rozelor ce mor,
Mor în grădini, si mor si-n mine --
S-au fost atât de viată pline,
Si azi se sting asa usor.
În tot, se simte un fior,
O jale e în orisicine.
E vremea rozelor ce mor --
Mor în grădini, si mor si-n mine.
Pe sub amurgu-ntristător,
Curg vălmăsaguri de suspine,
Si-n marea noapte care vine,
Duioase-si pleacă fruntea lor... --
E vremea rozelor ce mor.
Pantum
de Cincinat Pavelescu
Vântul smulge frunza moartă
Pe pustiile cărări,
Raza gândului mă poartă
În albastre depărtări...
Pe pustiile cărări
Toamna zvântură nisipul,
În albastre depărtări
Parcă-i văd și astăzi chipul.
Toamna zvântură nisipul
Presărat cu frunze d-aur,
Parcă-i văd și astăzi chipul
Sub al buclelor tezaur...
Presărat cu frunze d-aur
Crângul plânge-al său noroc,
Sub al buclelor tezaur
Ochii ei păreau de foc.
Crângul plânge-al său noroc,
Plânge crângu-a pustiire...
Ochii ei păreau de foc
Când citeau a mea iubire!
Plânge crângu-a pustiire,
Vânturi aprige-l străpung...
Când citea a mea iubire
Mă strângea în brațe lung.
Vânturi aprige-l străpung,
Simte crângul c-o să moară.
Mă strângea în brațe lung
Nestatornica fecioară.
Simte crângul c-o să moară,
Pe când frunza-i plânge-n vânt...
Nestatornica fecioară
Mi-a făcut un jurământ;
Pe când frunza-i plânge-n vânt,
Se-ntristează văi și lunci,
Mi-a făcut un jurământ...
Unde-i vremea de atunci?
Se-ntristează văi și lunci
Suferind aceeași soartă...
Unde-i vremea de atunci?
Vântul smulge frunza moartă.
Explicație: